Timpul.md

CSI / Rusia 19 Martie 2015 | 09:03

Stratfor: Următorul concediu al lui Putin ar putea fi ultimul

În octombrie 1964, conducătorul URSS de atunci Nikita Hruşciov a revenit din vacanţă şi a constatat că nu mai conduce Uniunea Sovietică. Cel care a iniţiat revocarea să din funcţie a fost Leonid Brejnev, omul sau de încredere, considerat protejatul liderului suprem.

Acelaşi lucru se poate întâmplă şi cu actualul preşedinte rus, Vladimir Putin, susţin în raportul intitulat „Va supravieţui Putin?” experţii companiei de analiză Stratfor, potrivit ZN.

În raport se descrie modul în care actualul preşedinte rus şi-a construit carieră politică şi a venit la putere. Potrivit experţilor, Putin a reuşit să vină la putere deoarece Boris Elţîn, în timpul războiului din Kosovo, a demonstrat incapacitatea Kremlinului de a rezistă politic şi militar în faţă Occidentului, care ameninţă cu război Serbia.

Elţîn a protestat activ, dar nici NATO şi nici SUA nu erau interesate de punctul de vedere al Rusiei, o ţară cu economia la pământ şi armata sărăcită. În cele din urmă, Kremlinul a reuşit să convingă introducerea trupelor de menţinere a păcii în Kosovo şi participarea semnificativă la misiune a armatei ruse.

Dar cuvântul Moscovei nu a cântărit deloc în deciziile importante privind Kosovo. După alegeri, lui Putin i-a fost atribuit rolul unui conducător dur cu sarcina refacerii puterii armate a Rusiei. Până la evenimentele din ultimul an, Puţin a făcut faţă acestei sarcini cu brio. Dar invazia în Ucraina, potrivit experţilor, a fost greşeală fatală a lui Putin.

După ce pro-rusul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici a fugit din ţară din cauza protestelor de pe Maidan, iar la Kiev a ajuns la putere un nou guvern pro-occidental, preşedintele Rusiei se aşteaptă că în estul Ucrainei să înceapă o revoltă în masă.

Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Prin urmare, Puţin a decis să acţioneze, ocupând Crimeea şi o zona mică în Donbas, pe care le controlează efectiv şi astăzi. Însă în urmă invaziei sale, Rusia a pierdut orice influenţă asupra Kievului. Planul de rezervă al lui Putin a fost să folosească şantajul energetic şi Ucraina pentru divizarea Europei de Statele Unite ale Americii.

Doborârea aeronavei MH-17 cu europeni şi australieni la bord a ruinat aceste planuri. Pentru UE şi SUA a devenit clar că Rusia a livrat separatiştilor arme sofisticate şi soldaţi care să-i ajute să le folosească.

„În acel moment, Puţin s-a transformat (pentru Occident) dintr-un conducător cu experienţă, în politician periculos de incompetent, care susţine cauza pierdută a militanţilor separatişti, oferindu-le arme şi altfel de suport” – spun analiştii Stratfor.

Experţii sunt de părere că soarta lui Putin a fost deja hotărâtă şi probabil îl aşteaptă acelaşi destin cu a lui Nikita Hruşciov. În 1964, liderul sovietic a încheiat fără succes pentru el un conflict cu SUA, în care ameninţă cu desfăşurarea de arme sovietice nucleare în Cuba. Conflictul i-a redus sprijinul în rândul elitei partidului. Declinul economiei sovietice a jucat, de asemenea, un rol important în înlăturarea lui Hruşciov.

Prin urmare, colegii l-au concediat şi l-au numit preşedinte al Comitetului Central al PCUS pe Leonid Brejnev. Pierderea suferită în politică internaţională şi eşecul economic au dus la îndepărtarea din funcţie a unuia dintre cei mai autoritari conducători ai timpului. Şi astăzi, situaţia economică din Rusia este într-o stare catastrofală. Indicatorii economici sunt mai proşti decât au fohrusciovst pe vremea lui Hruşciov sau Elţîn şi în următorii ani nu se vor îmbunătăţi.

Popularitatea lui Putin a crescut după Jocurile Olimpice de la Soci şi ocupaţia din Crimeea. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece el şi-a construit carieră politică pe imaginea unui conducător dur, iar succesele militare îi distrag pe ruşi de la probleme economice grave.

Dar realitatea va fi o mare provocare pentru Puţin şi regimul sau. Experţii subliniază că ministrul apărării, Serghei Şoigu şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin nu sunt mai puţin populari în rândul ruşilor decât preşedintele în exerciţiu. Este posibil că ratingurile lor să crească în viitorul apropiat. De asemenea, lovitură de stat la Kremlin poate fi aranjată şi de şeful Statului Major Serghei Ivanov şi preşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse – Nikolai Patrusev.

„Pot apărea şi alţi concurenţi. La urmă urmei, cine ar fi crezut că Mihail Gorbaciov va fi îndepărtat de la putere. Istoria ne arată că liderii care îşi bazează politică lor numai pe „muşchi” şi care comit greşeli economice dure, nu supravieţuiesc”, – se spune în raport.

În anturajul lui Putin există oameni care cred că ar putea face treaba preşedintelui mai bine decât el. La fel că majoritatea liderilor din Europa, ei vor că actualul preşedinte al Rusiei să demisioneze. Iar această dorinţa ar putea juca în sprijinul complotiştilor.

sursa: paginaderusia.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus