Opinii și Editoriale

Sugestii vechi pentru o conducere noua

Sambata, la Chisinau s-a incheiat un proces pe care societatea l-a asteptat de ani buni – este vorba de instaurarea unei noi conduceri la Compania „Teleradio-Moldova”. S-a intamplat acest lucru prin alegerea, in fruntea postului public TV „Moldova 1”, a tinerei Angela Sarbu, actuala directoare a Centrului de Jurnalism Independent de la Chisinau.

Ca un prim-semnal pentru schimbarile promise (si nu pentru a o flata pe noua sefa, sper), chiar si „Mesager”-ul a inceput cu aceasta stire „incredibila si aproape imposibila” – si asta pentru ca, de ani de zile, ne-am obisnuit ca functiile de la „Teleradio-Moldova” sunt distribuite pe criterii strict politice. Acolo, de regula, prioritare erau apartenentele partinice – fie „de facto”, fie „de jure”… In februarie 2010, pentru prima data in ultimul deceniu, se pare, in conducerea IPNA „Teleradio-Moldova” au intrat doar reprezentanti ai breslei. Apropo de breasla…

…Vineri, doar un grup de jurnalisti prosti – pentru ca cei destepti au stat la cald prin redactii sau prin birourile organizatiilor lor care nu mai pot de grija presei libere si ziaristilor – s-au dus sa protesteze la Palatul Republicii, acolo unde se intruneste in sedinte Parlamentul. Au stat, regulamentar, pe trotuarul de peste drum, ba scandand, ba latrand, cerand astfel legislatorilor sa-l demita din fruntea CSJ pe Ion Muruianu, cel care i-a numit „caini turbati”. Feriti-va de cainii turbati!

Asadar, astazi in fruntea TRM avem oameni din presa. Din acest moment, nu mai conteaza faptul ca, poate, au fost si mai buni, si mai destepti, si mai ingeniosi decat Constantin Marin, Alexandru Dorogan si Angela Sarbu printre candidati. Precum nu mai sunt deloc relevante supararile celor care nu au trecut. Trebuie ca breasla, asa cum e ea (vezi mai sus), sa recunoasca legitimitatea acestei noi „triade” si, monitorizand-o, s-o ajute sa faca ceea ce a promis. Iar toti ei au promis reformarea sistemului defectuos de a face Radio si Televiziune publice. Apropo de Sistem…

…Vineri, stand pe trotuarul de peste drum de Palatul Republicii, jurnalistii prosti au privit cum, aproape solidar, deputatii coboara din masini fara a le arunca macar o privire – inclusiv cei care, acum un an si mai putin, nu ratau nicio ocazie ca sa le stranga calduros mana…Intristandu-se, inimile lor de jurnalisti prosti au inceput sa-i doara. Iar ei si-au zis odata in plus ca Sistemul nu se schimba – doar ca vin alte nume si alte fete – si ca e cazul sa incheie tranzitia spre opozitie. Aveti grija de inima! Asigurati-va cu pastile „anti-simpatii politice” – se dau gratis!

Anume „stavilirea” Sistemului va fi marea provocare care, de azi inainte, va sta in fata celor trei „invingatori” din Dealul Schinoasei – au spus-o multi si nu o data. (Am luat cuvantul invingatori in ghilimele pentru ca, in RM, invingatorii nu o data s-au dovedit a fi perdanti. Si viceversa. Sper, totusi, sa nu se intample.) Un Sistem care, parca, are inscris in codul sau genetic subordonarea mass-media publice. Deocamdata, el se manifesta prin prezenta predominant constanta a fostului sef de stat in stirile de la „Mesager”. Dar, precum ziceam, se schimba numele si fetele…

Pentru ca TRM sa poata tine piept acestui Sistem, nu e suficient ca a venit o noua conducere. Va fi de nevoie de un Consiliu de Observatori (CO) care sa nu creada ca, odata cu alegerile de sambata, si-a incheiat misiunea – totul de-abia incepe si de membrii CO va depinde in mare parte „schimbarea la fata” a „Teleradio-Moldova”. Va fi nevoie de un Constantin Marin care, diplomat din fire fiind (acesta, probabil, si este raspunsul pentru mai multi cititori care ne-au intrebat de ce Marin i-a daruit flori lui Todercan, atunci cand a preluat sefia TRM…), sa nu se jeneze sa fie, din cand in cand, un buldozer… De un Alexandru Dorogan care sa faca abstractie de „vechile prietenii” ratacite prin birourile Casei Radio, daca respectivele „prietenii” n-au pregetat sa slujeasca regimul… Si de o Angela Sarbu care sa poata transpune teoriile insusite la masteratele facute in strainatate in practica incurcatei televiziuni moldovenesti. Iar toti trei – sa poata spune „nu”, cand trebuie… Adica, va fi nevoie de echipe care, inainte de toate, sa dea dovada de caracter. O alta cale nu exista. Caci, precum s-a mai scris, Moldova are nevoie nu atat de talente, cat de caractere. Un om fara caracter e o problema, dar un om talentat, fara caracter, e o calamitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *