Timpul.md

Economie 19 Octombrie 2010 | 04:39

Tarifele la gaze naturale rămân neschimbate

Tarifele la gazele naturale pentru consumatorii casnici vor rămâne neschimbate până la sfârşitul anului. Cel puţin asta ne promit reprezentanţii Companiei Moldovagaz, care susţin că întreprinderea nu are motive pentru a majora plăţile pe intern.

Asta chiar dacă Gazprom a anunţat că, în trimestrul IV, Moldova va plăti pentru gazul rusesc 263,63 de dolari pentru fiecare mie de metri cubi, cu trei dolari mai mult faţă de trimestrul III.
Solicitat de StireaZilei.md, responsabilul pentru presă de la Moldovagaz, Andrei Aculov, a declarat că majorarea neesenţială efectuată de ruşi nu a influenţat asupra tarifelor la gaze, aprobate în luna mai.

„Noi nu am solicitat Agenţiei pentru Reglementări în Energetică o eventuală majorare, pentru că nu avem în acest caz dreptul legal. Majorarea nu a depăşit 5% la toate componentele tarifului”, a declarat Aculov.
În acelaşi timp, administraţia ANRE susţine că la aprobarea tarifelor în luna mai, când gazul s-a scumpit cu 14 la sută, s-au luat în calcul şi posibilele creşteri ale preţului de import în trimestrul IV.

Astfel, cei care consumă sub 30 de metri cubi de gaze lunar vor plăti în continuare un tarif de 4,11 lei. Persoanele care consumă peste 30 de metri cubi de gaze naturale vor plăti 4,53 lei.

Preţul gazului importat de la Gazprom este stabilit la începutul fiecărui trimestru în baza contractului dintre Moldovagaz şi gigantul rus, semnat încă în 2006 de către guvernul comunist Greceanâi. Potrivit acestuia, treptat, Moldova va ajunge să achite un preţ egal cu cel stabilit ţărilor europene pentru gazul rusesc.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus