Timpul.md

Lumea 21 Noiembrie 2019 | 10:15

Top 10 cele mai faimoase ASASINATE

Încă de pe timpul regelui Eglon, care a fost înjunghiat în anul 1200 î.Hr., liderii mondiali au fost asasinaţi din diferite motive: de la faptul că erau consideraţi a fi o ameninţare pentru alţi lideri până la viziunile lor politice. 

Toptenz.net prezintă topul asasinatelor care au avut cea mai mare influenţă asupra unei ţări.
 
10. Benazir Bhutto - fostul prim-ministru al Pakistanului, 2007



Benazir Bhutto a avut o influenţă considerabilă asupra politicii pakistaneze - ea reprezenta o voce moderată într-o ţară plină de extremism. Moartea ei a lăsat un gol pe care nici un lider de opoziţie nu a fost capabil să-l umple şi o naţiune din ce în ce mai instabilă şi periculoasă. A fost asasinată pe 27 decembrie 2007, în timpul unei manifestaţii desfăşurate la Rawalpindi.

9. Reinhard Heydrich - succesorul lui Hitler, 1942



Reinhard Heydrich, cel care ar fi trebuit să fie succesorul lui Adolf Hitler, a fost singurul care ar fi putut câştiga războiul pentru Germania dacă nu ar fi fost ucis de către partizanii cehi, pe străzile din Praga, pe 4 iunie 1942. Dacă ar fi succedat „tronul Fuhrer-ului”, multe greşeli făcute de Hitler în ultimii ani ai războiului ar fi putut fi evitate.

8. Indira Gandhi - prim-ministru indian, 1984



Ca şi Benazir Bhutto, Indira Gandhi a fost vocea de modernizare a ţării timp de 15 ani, iar moartea sa a dus la o perioadă de instabilitate politică în India. Indira a fost asasinată pe 31 octombrie 1984 de către doi dintre bodyguarzii ei, la reşedinţa sa din New Delhi.

7. John F. Kennedy - preşedinte al Statelor Unite, 1963



John F. Kennedy a fost unul dintre cei patru presedinţi americani care a murit asasinat. Moartea sa însă, a avut cel mai mare impact asupra psihicului populaţiei americane. Kennedy a fost omorât la Dallas pe 22 noimebrie 1963.

6. Mahatma Gandhi - politician şi lider spiritual, 1948



Liderul spiritual indian, Mahatma Gandhi a fost împuşcat pe străzile din New Delhi de către un student pe 30 ianuarie 1948. Asasinarea sa a fost o lovitura grea nu numai pentru India, dar şi pentru întreaga lume.

5. Julius Caesar - împărat al Romei, 44 î. Hr.



Iulius Cezar a fost una dintre cel mai influente personalităţi din istorie. Împăratul Imperiului Roman din secolul I î.Hr. a fost asasinat de către un grup de senatori pe 15 martie 44 î.Hr.

4. Martin Luther King, Jr. - activist pentru drepturile civile, 1968



Atentatul asupra lui Martin Luther King a avut loc la 4 aprilie 1968 în Memphis statul Tennessee. Se presupune că uciderea pastorului baptist de culoare a reprezentat o conspiraţie politică. James Earl Ray a fost arestat pentru atentat, dar organizatorii acestuia n-au fost decoperiţi.

3. Alexandru al II-lea - ţarul Rusiei, 1881



Moartea ţarului Alexandru al II-lea, din martie 1881 a schimbat cursul istoriei pentru Rusia. Ţarul a fost pe punctul de a crea un parlament în Rusia.

2. Abraham Lincoln - preşedinte al SUA, 1865



Niciun alt asasinat nu a avut un impact atât de mare asupra unei ţări, ca al celui de-al 16-lea preşedinte al Statelor Unite. Abraham Lincoln ar fi fost împuşcat de către actorul John Wilkes Booth pe 14 aprilie 1865. Preşedintele a murit a doua zi din cauza rănilor suferite la cap.

1. Arhiducele Franz Ferdinand - moştenitor la tronul austro-ungar, 1914



La 28 iunie 1914 la ora 11:00 la Sarajevo, Franz Ferdinand şi soţia lui, Sophia, au fost asasinaţi de Gavrilo Princip, un tânar sârb bosniac în vârstă de 19 ani, membru al organizaţiei Tânăra Bosnie. Această asasinare a fost motivul care a declanşat Primul Război Mondial. Cel care l-a omorât pe Franz Ferdinand, Gavrilo Princip, a murit în spitalul unei închisori habsburgice din Theresienstadt.

După Toptenz.net

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus