Timpul.md

Social 2 Octombrie 2010 | 09:04

„Trăim la ruşi cu pielea şi-n mănuşi”

Citind materialul despre lituanianul Algirdas Petrosius, care, la sfârşitul anilor şaizeci, a răspândit în republică 38 de proclamaţii antisovietice (articol publicat în TIMPUL vinerea trecută), am constatat că ideile din aceste afişe corespund întocmai cu cele cuprinse în lozincile răspândite atunci de către două tinere - o studentă şi o elevă din Chişinău. Posibil că unele dintre acele proclamaţii au nimerit şi în şcoli. Acum 40 de ani, în dimineaţa zilei de 1 octombrie 1970, chişinăuienii care se duceau la serviciu au putut observa în centrul oraşului un şir de lozinci scrise cu vopsea de un roşu aprins pe vitrinele de sticlă ale unor magazine, pe uşile şi pereţii unor clădiri situate pe străzile Lenin, Puşkin, Pirogov, Livezilor, stradela Fântânilor.

Conţinutul acestor lozinci şi caracterele latine cu care au fost inscripţionate erau considerate „revoluţionare”, ieşite din comun pentru acea vreme. În timp ce presa scria despre o viaţă bogată şi armonioasă, despre înflorirea politicii naţionale şi succesele obţinute privind educaţia tineretului în spiritul patriotismului sovietic şi internaţionalismului proletar, în oraş au apărut următoarele lozinci: Trăim la ruşi cu pielea şi-n mănuşi; Scoală, Ştefane cel Mare, scoală, scoală din mormânt, ia-ţi tu sabia cea mare, fă dreptate pe pământ!; Moarte cotropitorilor!; Cadre moldoveneşti!; Întoarceţi-ne alfabetul latin! Acesta este alfabetul nostru!; Puterea - în mâna moldovenilor!; Întoarceţi-ne litoralul!; Cetatea Albă ne-au furat-o!; Ruşii n-au ce căuta la noi; Бодюл - марш из Молдавии! Şi altele care constituiau o adevărată explozie.

Într-o singură noapte au fost scrise aproape 40 de lozinci, cele mai multe dintre ele - pe blocurile Universităţii de Stat, pe vitrinele librăriilor „Ştiinţa” şi „Aurora” de pe strada Puşkin. Organele de menţinere a ordinii publice căutau cu mare osârdie „criminalii”, dar nu puteau da de urma lor. Abia la 6 octombrie a fost arestată Lilia Neagu, studentă în anul doi la Şcoala de medicină, care a recunoscut că, împreună cu Asea Andruh, elevă în clasa a X-a a Şcolii medii moldoveneşti nr. 1 (azi Liceul „Gheorghe Asachi”) au scris lozincile cu pricina. „Criminalii” ar fi putut fi găsiţi din prima zi, însă nimănui nu-i venea a crede că aceasta poate fi treaba unor fete. Asea Andruh, venind în acea dimineaţă la şcoală şi întâlnindu-l în stradă pe un coleg de clasă, îi zise:

- Vezi lozincile celea de pe Casa Presei? Eu le-am scris!


Fotocopii de lozinci în dosarul Liliei Neagu

Colegul a ascultat-o, dar n-a crezut-o. Pe urmă, el a transmis şi prietenilor din clasă această noutate, dar nici ei n-au crezut, zicând că Asea pur şi simplu se laudă. Abia la 5 octombrie, când altă variantă nu exista şi când a fost percheziţionată casa Asei Andruh, la care stătea în gazdă studenta Lilia Neagu, au fost descoperite dovezile: buzunarul paltonului Liliei Neagu era pătat de vopsea roşie, care, în urma unor analize de laborator, s-a dovedit a fi identică cu vopseaua folosită pentru lozinci. Pentru a fi siguri că scrisul aparţine Liliei Neagu, aceasta a fost pusă să copie cu vopsea roşie câteva enunţuri: Moldova noastră înfloreşte! Noi suntem cu ruşii fraţi; Noi suntem foarte bucuroşi de voi ş.a. În timpul percheziţiei, după cum arată dosarul în patru volume, aflat în arhiva fostului KGB, a fost confiscat carnetul personal al Liliei Neagu, în care erau scrise câteva poezii proprii, parte din care au nimerit şi în dosarul Securităţii. La pag. 92 (volumul 1) citim: „o parte din inscripţiile din carnet poartă caracter naţionalist”. Drept exemplu este dată poezia: „Şi holdele aurii, / Şi marea, şi pădurea / ţi-au cotropit, / Şi sufletul, şi inima, / Popor oropsit. // Popor basarabean,/ Cât timp vei geme tu, / Cât timp vei suferi/ Ciubota cea rusească...”. În timpul interogatoriilor care aveau loc în clădirea Securităţii de stat (Lilia Neagu era interogată câte şapte-opt ore pe zi (18 interogatorii), au fost puse în discuţie şi versurile citate mai sus. Reproducem întrebările anchetatorului Pavel Mămăligă şi răspunsurile îndrăzneţe ale Liliei Neagu.
- „Şi holdele aurii, / Şi marea, şi pădurea/ ţi-au cotropit, / Şi sufletul, şi inima, / Popor oropsit”. Explicaţi-mi despre care popor oropsit scrieţi aici?

- Scriind „popor oropsit”, am avut în vedere poporul moldovenesc din perioada sovietică.
- „Cât timp vei geme tu, / Cât timp vei suferi / Ciubota cea rusească?”. Despre ce aduceţi vorba aici?
- Scriind „ciubota cea rusească”, eu am avut în vedere Uniunea Sovietică şi Puterea Sovietică.

În continuare Lilia Neagu explică anchetatorului că ea a arătat colegelor poeziile în cauză şi toate au admirat-o, nimeni nu i-a spus că versurile sunt naţionaliste ori că aşa ceva nu se poate scrie.

Anchetatorul i-a prezentat Liliei Neagu şi alte dovezi care indicau gravitatea „păcatelor” ei: în şcoală avea obiceiul să-şi scrie conspectele cu caractere latine; sub influenţa ei, grupa nu răspundea la salutul învăţătorilor rostit în ruseşte; totdeauna căuta în librării cărţi româneşti şi se indigna că în chioşcuri nu sunt în vânzare ziare din România; susţinea că în cărţi nu este scris tot adevărul despre statul sovietic ş.a. Toate acestea sunt incluse în referinţa pe care i-a scris-o directoarea Şcolii de medicină pentru a fi anexată la dosar. Referinţa se încheie astfel: „Lilia era convinsă de justeţea concepţiilor sale şi le apăra în cadrul discuţiei”. În faţa anchetatorului, Lilia Neagu a recunoscut majoritatea învinuirilor. La pag. 251 din primul volum al dosarului găsim: „Da, eu i-am spus martorului Victor Ţurcanu că în Moldova trebuie să fie introdus alfabetul latin şi că numai o asemenea grafie corespunde intereselor populaţiei locale”.
Cercetările au durat peste 5 luni. Şedinţele judiciare referitoare la procesul respectiv s-au desfăşurat două zile la rând - 10 şi 11 martie 1971 - în clădirea Judecătoriei Supreme. Rechizitoriul prevedea 34 de martori. Nu s-au prezentat toţi. Printre ei erau nu numai cei care au observat lozincile în acea dimineaţă de 1 octombrie, dar şi persoane care, după părerea KGB-ului, ar fi putut fi contaminate de ideile „naţionaliste” ale Liliei Neagu.

Şi Asea Andruh, care a fost chemată la judecătorie în calitate de martor, a vorbit cu mult curaj. Reproducem câteva depoziţii din dosar: „Lozincile le-am alcătuit şi le-am scris împreună cu Lilia. Mi-ar fi acum mult mai uşor pe suflet, dacă aş sta alături de ea pe banca acuzaţilor. (Asea plânge). De ce ar trebui să poarte răspundere numai ea?”.

Referindu-se la influenţa pe care Lilia a exercitat-o asupra ei, A. Andruh a declarat în faţa justiţiei: „Încă înainte de a face cunoştinţă cu Lilia, eu ştiam că ruşii au cucerit Moldova, ştiam că limba noastră trebuie să aibă grafie latină. Pot să mai adaug că nu trebuia să închideţi bisericile. Din contra: e necesar să avem o atitudine cuviincioasă şi grijulie faţă de asemenea monumente, pentru că ele au valoare istorică. În Chişinău a fost închisă până şi catedrala. Înainte, această clădire avea vitralii, acuma însă le-au scos şi le-au înlocuit cu geamuri obişnuite, străvezii. Înăuntru era foarte frumos...”. La întrebarea: „Ce scop aţi urmărit scriind aceste lozinci?”, Asea a răspuns: „Credeam că, dacă studenţii de la universitate vor citi cele scrise de noi, îşi vor da seama că există organizaţii naţionaliste clandestine şi vor începe să activeze, să lupte pentru eliberarea Moldovei”.

Întrucât era minoră, Asea n-a fost arestată, dar după aceea, în prezenţa părinţilor, a fost condamnată de pedagogi în cel mai aspru mod. A fost exmatriculată fără a avea dreptul de a-şi continua studiile. Mama ei îi ruga pe cei prezenţi să n-o dea afară din şcoală, să nu-i strice viaţa, că e un copil. Prin aceeaşi hotărâre, Asea a fost trimisă să lucreze la fabrica „Steaua roşie”. Abia mai târziu, aproape clandestin, a absolvit şcoala medie serală.

Cazul dat a avut repercusiuni grave şi asupra întregii şcoli. Printr-o decizie emisă de Colegiul Ministerului Învăţământului, A. Zgardan, directorul Şcolii moldoveneşti nr. 1, a fost concediată, precum şi B. Petracovschi, responsabil de activitatea extraşcolară. Directorii adjuncţi şi dirigintele de clasă au fost admonestaţi. Secretarului de partid al şcolii i s-a aplicat o mustrare aspră. La aceeaşi şedinţă a Colegiului, condus de ministrul E. Postovoi, s-a decis ca, începând cu anul de studii 1971-1972, să fie suspendată predarea în şcoală a unor obiecte în limba străină, fapt care, chipurile, îi face pe elevi să privească spre Apus. Şcoala medie moldovenească nr. 1, care era până atunci de tip orăşenesc, a devenit raională. Tot atunci au fost amânate lucrările de finisare a construcţiei noii clădiri a şcolii.
Consecinţe dureroase au avut de suportat şi părinţii Liliei Neagu din Leova. Tatăl ei a fost concediat, fratele ei s-a aflat mai mulţi ani la evidenţă specială, spunându-i-se verde-n ochi: „Din cauza Liliei s-a zis cu cariera ta”.

Lilia Neagu a fost condamnată la doi ani de închisoare. După ispăşirea pedepsei, întoarsă la Chişinău, a încercat să revină la aceeaşi Şcoală de medicină, dar directoarea Raisa Pacalo i-a spus că n-o poate ajuta, deoarece i s-a interzis s-o înscrie la studii. A fost nevoită să se angajeze în calitate de mecanic la Asociaţia „Moldlift”. A crescut şi a educat doi copii. În timpul liber scrie versuri, dar numai pentru ea. În 1990, a fost anunţată că, în lipsa componenţei crimei, este pe deplin reabilitată…

Alexandru Donos

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus