CSI / Rusia

Turcia se teme de un nou razboi mondial: SUA si Rusia nu prea se inteleg in Siria

Oficialul de la Ankara a avertizat că războiul din Orientul Mijlociu, în care Statele Unite şi Rusia susţin tabere diferite, ar putea duce la un conflict militar între cele două superputeri, relatează The Independent.

Iohannis explică ce rol are România în încercările de a opri războiul din Siria

Războiul civil de cinci ani din Siria este pe punctul de a deveni "un război regional mai mare", a declarat Kurt într-un interviu acordat agenţiei Anadolou. "Dacă acest război continuă, America şi Rusia vor fi foarte aproape de război", a spus vicepremierul Turciei.

Comentariile sale vin în contextul în care SUA şi Rusia au renunţat la armistiţiul convenit în Siria, după bombardarea unui convoi umanitar al Crucii Roşii, pe 19 septembrie.

De asemenea, relaţiile dintre Moscova şi ceilalţi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU s-au deteriorat, pe fondul sprijinului acordat de forţele ruse armatei lui Bashar al-Assad, care au lansat recent o ofensivă distrugătoare, în care au fost ucişi sute de civili, după cum acuză Occidentul.

Vicepremierul de la Ankara a spus că preşedintele sirian este un "pion" într-un context mai amplu, însă înlăturarea să de la putere este necesară pentru a se ajunge la o pace durabilă.

Şi Turcia s-a implicat în războiul din Siria, mai ales în august, când tancurile turceşti au intrat în ţară vecină pentru a-i înlătura de la graniţa pe jihadiştii de la Statul Islamic şi pe combatanţii din miliţiile kurde.

sursa: ziare.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *