Actualitate

Ucraina: Sediul unui partid pro-rus a fost luat cu asalt de demonstranţi

Ferestrele au fost sparte, pereţii au fost vopsiţi cu graffiti şi mobilierul distrus, a declarat poliţia într-un comunicat. O investigaţie este în curs.

Un videoclip postat online îi arată pe demonstranţi luând cu asalt sediul central al Partidului Social Democrat din Ucraina.

Partidul este strâns asociat cu omul de afaceri ucrainean Viktor Medvedciuk, un cunoscut confident al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Medvedciuk s-a opus ambiţiilor Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană. De asemenea, el a fost unul dintre principalii negociatori pentru eliberarea unor prizonieri captivi în conflictul în curs de desfăşurare în estul Ucrainei.

Marşul la care au luat parte 15.000 de persoane, potrivit estimărilor poliţiei, s-a desfăşurat prin centrul Kievului pentru a marca aniversarea a 76-a de ani de la fondarea Armatei Insurecţionale Ucrainene (UPA).

Se presupune că acest grup paramilitar naţionalist a comis genocid în regiunea ucraineană Volînia în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial unde a ucis zeci de mii de polonezi.

Grupul a luptat mai târziu împotriva forţelor de securitate sovietice şi poloneze până la începutul anilor 1950.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *