Sport

Uite cine sunt investitorii în cluburile de fotbal din Moldova

Nicolae Ciornâi, finanţator „Zimbru”

Nicolae Ciornâi, patronul echipei „Zimbru”, este cu siguranţă una dintre cele mai importante persoane din fotbalul moldovenesc de după proclamarea Independenţei. El e în fotbal de mai bine de 20 de ani. A preluat echipa „Zimbru” la începutul anilor ’90, când aceasta se afla în prag de desfiinţare. Cu Ciornâi la conducere, „Zimbru” a obţinut opt titluri consecutive (1992-2000).

Nicolae Ciornâi este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din R. Moldova. În perioada când a preluat formaţia „Zimbru”, a devenit şi directorul Companiei ,,Tirex-Petrol”, iar mai târziu – preşedinte al ,,Lukoil Moldova”. După ce a reuşit să salveze întreprinderea dintr-o situaţie foarte complicată, Ciornâi a ocupat funcţia de director al subdiviziunilor ,,Lukoil” în România, Ucraina şi Ungaria.

De asemenea, Nicolae Ciornâi are afaceri şi în sectorul imobiliar şi în cel agricol. Potrivit revistei „VIP Magazin”, el deţine Agro Management Group (AMG) – firmă care are în posesie aproape 10 mii ha de teren agricol, pe care se cultivă grâu, porumb sau soia. Conform aceleiaşi surse, businessmanului moldovean îi aparţine brandul „Chateau Vartely”- un produs renumit pe piaţa noastă vinicolă. În România, Ciornâi deţine o fabrică de sticlă, o întreprindere producătoare de biocombustibil şi ulei din orice fel de seminţe. Mai are deschise afaceri în Rusia şi Ucraina. Potrivit presei, Nicolae Ciornâi ar avea o avere estimată între 300 şi 500 de milioane de dolari şi este al doilea cel mai bogat moldovean, după Anatol Stati.

Ciornâi este şi în prezent patronul echipei „Zimbru”. În 20 de ani, el a reuşit să asocieze ,,fotbalul” cu formaţia ,,Zimbru”, a construit o şcoală de fotbal, dar şi un stadion cu o capacitate de 10.500 de locuri, pe care naţionala Moldovei îşi dispută meciurile de acasă.

Victor Guşan, director „Sheriff”

„Sheriff” întotdeauna a fost rezervată cu presa. Nu contează nici faptul că formaţia tiraspoleană este cea mai titrată din Moldova şi are bifate zece titluri de campioană a Moldovei. Informaţiile referitoare la „Sheriff” sunt limitate. Cu toate acestea, Victor Guşan este prezentat inclusiv în acte ca fiind preşedintele Clubului de fotbal „Sheriff”.

Guşan este un om de afaceri rus cu paşaport moldovenesc, care în anul 1993, împreună cu Ilya Kazmaly, a fondat firma ,,Sheriff” – afacere care la moment reprezintă un adevărat imperiu în stânga Nistrului şi a ,,paralizat” toată economia Transnistriei.

În frunte cu Guşan, holdingul ,,Sheriff” deţine cea mai mare reţea de benzinării din Transnistria, cel mai mare lanţ de magazine, o reţea de centre de deservire auto, dar şi clubul de fotbal cu acelaşi nume. Agroprombank, cea mai mare bancă din Transnistria, companiile Tirotex, Interdnestrkom sau Kvint – la fel sunt parte a acestei mari afaceri. Firma lui Guşan a acaparat şi piaţa telefoniei mobile, dar şi piaţa mediatică, deţinând cel mai popular post de televiziune din stânga Nistrului – ,,TCB”.

,,Sheriff” reprezintă practic tot. Şi are practic tot. Inclusiv un club de fotbal cu un complex al cărui construcţie a costat circa 200 milioane dolari. Într-un clasament alcătuit de o publicaţie privată, ,,Sheriff” este cea mai profitabilă afacere de pe teritoriul RM cu un venit anual de aproximativ 4 miliarde de lei.

Postul de radio rusesc ,,Vocea Rusiei” precizează că Guşan a fost colaborator al Serviciilor secrete ruseşti. În acest moment, în acte Guşan este declarat preşedintele holdingului ,,Sheriff”, dar şi al clubului omonim de fotbal.

Gabriel Stati, preşedinte de onoare al FC Dacia

Gabriel Stati a preluat formaţia Dacia în toamna anului 2001. Timp de şase ani, Dacia a fost medaliată cu bronz şi argint în Campionatul Moldovei, a fost de trei ori finalistă a Cupei Moldovei, iar pe plan internaţional a ajuns în finala Cupei Intertoto. Conform site-ului oficial al clubului chişinăuian, toate performanţele clubului din perioada 2001-2007 au fost posibile datorită ,,efortului depus de omul de afaceri şi muncii altruiste transmise de acesta”.

În mai multe interviuri, Gabriel Stati a declarat că este conştient că nu va scoate bani din fotbal. Gabriel Stati face bani din altceva. Acesta este preşedintele companiei ,,Stati Holding”, companie care cuprinde afaceri în domeniul prelucrării petrolului, în sfera imobilelor, construcţiilor, tehnologiilor informaţionale, în sectorul farmaceutic şi altele.

,,Stati Holding” include cinci firme de prelucrare şi comercializare a petrolului, alte patru companii care activează în domeniul finanţelor pe teritoriul RM, Uzbekistanului şi al Marii Britanii, alte cinci firme care activează în domeniul construcţiilor, dar şi Clubul de fotbal Dacia Chişinău.

Gabriel Stati este preşedinte de onoare al clubului din anul 2007. El susţine că a primit câteva oferte din partea unor oameni de afaceri din Grecia, Rusia şi România pentru a prelua FC Dacia. Stati a mai afirmat că nu dispune de timp ca să se ocupe singur de echipă, iar un parteneriat ar fi varianta ideală pentru el. Se pare că, în acelaşi an, pe pământul fotbalului moldovenesc şi-a făcut apariţia şi milionarul rus, Adlan Şişhanov, care s-a declarat oficial patronul Daciei, după trei ani, în 2010.

Adlan Şişhanov, coinvestitor la „Zimbru”

Adlan Şişhanov este de-a dreptul un oligarh rus cu origini cecene. Familia din care face parte Şişhanov se clasează pe poziţia secundă în topul celor mai bogate familii din Rusia. În iarna anului 2010, Adlan Şihanov a devenit oficial patronul echipei Dacia (neoficial, din 2007), după care ,,s-a reprofilat”, astfel încât în această primăvară, Şişhanov a devenit coinvestitor la „Zimbru” sau partenerul de afaceri al patronului galben-verzilor, Nicolae Ciornâi.

Până a păşi pe teritoriul RM, Şişhanov s-a ocupat de afaceri în Moscova. Cel puţin aşa crede el, afacerile adevărate ale lui fiind în domeniul petrolier pe teritoriul Rusiei şi Kazahstanului şi al altor ţări din CSI.

Adlan Şişhanov a mers pe urmele unchiului său, Mihail Guţeriev, un miliardar rus, proprietarul ,,Russnefti”, cu o avere estimată la 2,2 miliarde de dolari. Acesta are afaceri cu petrol, cărbune şi imobiliare. Jurnaliştii de la Novaia Gazeta au verificat în baza de date ,,SCRIN” şi au descoperit faptul că numărul de telefon indicat la înregistrarea companiei cipriote de reclamă cu sediul la Moscova ,,Blackwall Investments Limited” (al cărei preşedinte este Şişhanov) este identic cu cel al băncii ,,Binbank”.

Într-o mărturisire făcută în 2006 de un apropiat al politicianului, Serghei Livinciuc, Adlan Şişhanov este învinuit că ar face parte dintr-un grup criminal care are afaceri murdare în domeniul petrolului. Businessmanul rus a dezminţit acuzaţiile declarând că nu are afaceri în domeniul petrolier.

În anul 2007, în ,,Novaia Gazeta” a fost publicat un material în care se spunea că Adlan Şişhanov împreună cu Murat Luianov şi-au arătat interesul faţă de 49% din acţiunile Clubului de fotbal german Carl Zeiss Jena, care la moment evoluează în liga a 3-a germană. Cei doi au anunţat atunci că sunt gata să investească în club suma de 25 milioane de dolari. Ziarul german ,,Ostthuringer Zeitung” a scris că cei doi deja au semnat un contract. Se pare însă că nu s-a ajuns la o înţelegere, iar Şişhanov a găsit altă ţintă pentru investiţii în fotbal – Moldova.
Potrivit portalului ,,Politboard”, averea lui Adlan Şişhanov este estimată la 50 de milioane de dolari.

Ilan Şor, preşedinte „Milsami”

Ilan Şor este cel mai tânăr patron al unui club de fotbal din Moldova. Acesta s-a născut în anul 1987 la Tel Aviv, Israel, ulterior stabilindu-se în Moldova. Şor a preluat clubul orheian în vara anului 2010, la vârsta de 23 de ani.

Tatăl său, cunoscutul businessman, Miron Şor, care a decedat în anul 2005, a fost fan al sportului-rege. Acesta a fost şi motivul pentru care fiul său a investit în fotbal, cumpărând formaţia Viitorul Orhei, pe care ulterior a redenumit-o în „Milsami”, literele ,,m” şi ,,s” provenind de la iniţialele numelui tatălui său.

Ilan Şor a moştenit toată averea şi afacerile tatălui la vârsta de 18 ani. Una dintre acestea o reprezintă reţeaua de magazine în sistem duty free, ,,Dufremol”, care la moment înseamnă comercializarea produselor duty free pe toate cursele Companiei „Air Moldova” şi în sălile Aeroportului Internaţional Chişinău, precum şi în unele hoteluri private din ţară.

O altă afacere în care este implicat milionarul de origine israeliană este compania de asigurări ,,Klasika Asigurări”, care în ultimii ani a înregistrat cea mai bună dinamică de creştere dintre companiile de asigurări din ţară.

În anul 2009, specialiştii l-au clasat pe Ilan Şor pe poziţia a noua în topul celor mai bogaţi oameni din Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *