Timpul.md

Istorie 8 Aprilie 2014 | 06:45

Umbra de neuitat a iubirii

Basarabenii din toate timpurile au fost nişte romantici incurabili. Şi aceasta din cauză că în spaţiul lor mic se întâmplau prea puţine lucruri deosebite, astfel ei erau nevoiţi să le inventeze, să creeze istorii şi mituri pe care să le savureze alte generaţii peste ani.

Având o deschidere mare către poezie, fiind sentimentali şi dornici de aventuri, basarabenii au născut tipuri deosebite nu numai pentru elita Rusiei, Franţei sau României, dar şi pentru boemii acestor ţări.

Un boem celebru a fost scriitorul Leon Donici-Dobronravov, un aventurier de clasă internaţională a fost Ilie Cătărău, care nu numai a ajuns în America, în Australia, dar a reuşit să fure documente de la Ambasada României de la Paris şi nu pur şi simplu documente diplomatice, ci documente legate de problema Unirii Basarabiei cu România. Şirul acestor exemple este lung şi în fiecare dintre ele, la mijloc există o istorie captivantă.

Pe noi însă ne interesează un personaj celebru odinioară, astăzi uitat cu desăvârşire – Olga Cruşevan.
Versurile ei publicate în revista Viaţa Basarabiei, Pagini basarabene erau de o profunzime, de o autenticitate nemaiîntâlnită în lirica feminină. Ea scria şi proză, dar marele ei aport a fost în terenul traducerii.

Era o femeie frumoasă, interesantă, cochetă şi vărul ei de al doilea, Serghei Lazo, eroul războiului civil, i-a adresat multe scrisori. În acele scrisori se depistează o simpatie adolescentină certă.
Neavând la îndemână mărturii memorialistice, noi totuşi putem să ne facem o părere foarte clară despre această personalitate, celebră în lumea interbelică şi foarte ignorată în lumea postbelică. Şi facem aceste descifrări în baza a două texte, utilizând două poezii semnate de două mari somităţi poetice Ion Minulescu şi Octavian Goga. Nu avem nevoie de niciun fel de istorii şi nici chiar de amintirea contemporanilor, din aceste două dedicaţii spre noi păşeşte o doamnă distinsă a literaturii române.

Ion Minulescu care a fost la Chişinău de foarte multe ori, mai ales în perioada când Şcoala de Artă din Chişinău risca să fie închisă şi el l-a ajutat pe Alexandru Plămădeală s-o salveze, scrie și publică o poezie dedicată frumoasei basarabence. O scrie la 11 august 1922 şi o publică în revista Flacăra, VII, nr. 32, având titlul iniţial Împăcare postumă:
Olguţei Cruşevan

Deschide-mi poarta inimii pictată
Cu vermillon şi-albastru de cobalt
Şi intră – fericită-nvingătoare –
În minuscula-mi „sală de aşteptare”
Pe-a cărei pardoseală-mpestriţată
Cu plăci hexagonale de bazalt
Şopârlele versifică la soare
Şi viperele-nvaţă geometria…

E tot ce mi-a rămas din măreţia
Şi nebunia fastului regesc
Cu care-aş fi-ncercat să te iubesc!…

Alhambra-i azi o cârciumă banală,
Veneţia, o lamă de cuţit,
Canossa, o iluzie papală,
Şi Muntele Măslinilor, un mit...

Alege-ţi, dar, tu singură trofeul
Ce te-ar putea despăgubi de morţii
Căzuţi în faţa porţii…
Împodobeşte-ţi apoi gineceul
Cu zâmbete şi plante otrăvite,
Şi-n drumul nostru-aproape pe sfârşite
Dă-mi cel puţin speranţa efemeră
Că-ntr-un apropiat istoric zori de ziuă
Buna Clio
Ne va-mpăca definitiv sub piatra
Aceluiaşi mausoleu meschin –
Eu, lopătar pe ultima-ţi galeră,
Tu, parodia Marii Cleopatra!…

Într-o altă tonalitate, dar la fel de ironic şi afectuos a scris un alt admirator al poetei basarabence – Octavian Goga. Nu prea înalt de statură, mare pasionat de licorile lui Bahus, Octavian Goga în clipele de inspiraţie putea născoci prompt memorabil, dovadă este această poezie scrisă la o masă de la terasa „Zig-Zag” din Bucureşti:
Olgăi Cruşevan

Îţi aduc mulţumiri.
Întâlnirea de ieri
Mi-a întors tinereţea din drum,
În adâncu-mi răcit, cu vântoase-adieri
Reînvie puterea din scrum

Ca în toamnă când norul de raze topit
Spală limpede căi spre zenit,
Printre gene îţi prind un văratic avânt
Despre galbene foaie uitând.

Istorii ale literaturii s-a scris suficient, până astăzi, însă nu avem o istorie a literaturii scrisă prin dedicaţii. Un capitol posibil în această istorie l-au scris doi mari poeţi, Ion Minulescu şi Octavian Goga, iar personajul principal a fost o poetă basarabeancă – Olga Cruşevan.
În literatură numele ei se pomeneşte scris în trei feluri.
Mai mulţi cititori s-au obişnuit cu numele Cruşevan, deşi se ştie bine că o bună parte din ei au alergie când aud acest nume de familie, gândul lor fugind direct la antisemitul Pavel Cruşevan, care într-adevăr era rudă cu poeta.
Un alt nume pe care ea l-a legat de primul a fost cel al colonelului Florescu, soţul ei din prima căsătorie.
Iar ultimul nume, cu care Olga Cruşevan şi-a semnat scrierile, a fost al celui de-al doilea soţ, care era din celebrul neam Cantacuzino. Viaţa ei a fost atât de zbuciumată şi întortocheată încât recapitulată pare o istorie neverosimilă.
La Plosca nu s-a păstrat conacul boieresc de altădată în care a crescut poeta, şi-a petrecut copilăria, şi pe care l-a reconstruit după anarhia revoluţiei din 1917. Dorea mult să dea o viaţă nouă ruinelor de altădată, conştientă de datoria pe care o are faţă de acel loc pitoresc al Basarabiei.
Genealogia familiei Cruşevan reprezintă un arbore nu prea mare, dar foarte bogat în personalităţi. Pavel Cruşevan a fost publicist, Eugenia Cruşevan a fost prima femeie-avocat din Basarabia, un alt Pavel Epaminond Cruşevan, fost ofițer de cavalerie, de trei regimuri diferite a fost condamnat de trei ori la moarte și a scăpat cu viață.
Prima enigmă de care s-au ciocnit cercetătorii a fost anul şi locul naşterii. Din versurile Olgăi Cruşevan reiese clar legătura cu Pistruienii, dar în actele de naştere este trecută localitatea Plosca, care nu mai figurează pe hărţile contemporane. După anumite investigaţii am stabilit că Plosca era un hutor, adică un sat mic unde era şi curte boierească, dar care mai târziu a dispărut de pe hărţi. Anul naşterii fiind 1896 şi nu 1900 cum este trecut în unele ediţii. De aceea e necesar să facem precizările de rigoare.

CRUŞEVAN, Olga (5.VI.1896, s. Plosca, jud. Orhei – 1974, Bucureşti), poetă, publicistă, traducătoare.
S-a născut în familia lui Ivan Epaminond Cruşevan şi al Ecaterinei Cruşevan, proprietarii moşiei Pistruieni din judeţul Orhei. Tatăl Olgăi era nobil basarabean, rudă directă cu cunoscutul scriitor şi publicist Pavel Cruşevan. Un alt ram al arborelui genealogic era legat cu familia Lazo.
Studii: Gimnaziul „Mariinsk” din Odesa, Facultatea de Litere a Universităţii din Odesa, doctoratul la Lausanne şi Bucureşti. Tema de studiu: Clasele sociale în Rusia. Din unele surse aflăm că a fost premiată de Academia Franceză pentru traducerea în versuri a operei lui Shelley şi de Academia engleză pentru traducerea operei lui Baudelaire. A tradus în franceză opera poetică a 14 scriitori români: Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Vlahuţă, Goga, Minulescu, Arghezi ş.a. A colaborat la publicaţii pariziene, evocând motive pitoreşti basarabene. A fost societara Teatrului „Odeon” din Paris. După cel de-al Doilea Război Mondial, a locuit la Bucureşti unde, spre apusul vieţii, a tipărit la Editura „Litera” două suite bucolice: Crugul anului (1970) şi Roata anului (1973).

Un alt moment biografic foarte important ţine de copilărie. Mama ei a decedat în timpul naşterii şi de educarea fetiţei s-a ocupat tatăl. După decesul tatălui a ţinut să-i înalţe un obelisc şi parcă dorind să-l lase în epoca lui a scris pe el, în 1927, cu litere chirilice şi în limba rusă: „Vladeleţ votcinî Pistruieni-Plosca / potomstvennîi dvoreanin / Ivan Epaminondovici Cruşevan / rod. 1 senteabrea 1865 g. / skon. 11 senteabrea 1927 g.”

Primele preocupări literare ale Olgăi Cruşevan ţin de perioada aflării la Odesa. O interesa mult proza şi poezia modernă. Căuta ediţiile care se tipăreau la Moscova. Şi primele versuri le-a scris tot la Odesa. Poseda unsprezece limbi străine, fapt care a făcut-o să fie membră a Institutului Francez de Înalte Studii, membră a Asociaţiei slaviştilor din România. Şi cele mai înalte distincţii literare pe care le-a obţinut sunt axate pe traduceri sau pe opera originală tipărită într-o limbă străină: Premiul La Guieterne (pentru poezii originale în limba franceză), Premiul Academiei de Ştiinţe a URSS pentru lucrarea originală în limba rusă Valori literare în documentele societăţilor secrete din secolul XIX în Rusia, menţiunea Academiei Române pentru versiunea română în versuri a romanului Pan Tadeuş de A. Mickeiwicz, menţiunea Institutului Francez de Înalte Studii pentru opera poetică şi de traducător ş.a.

A tradus şi proză, şi versuri, şi dramaturgie, şi eseu. Reproducerea tuturor titlurilor la care a lucrat necesită o bibliografie aparte.
În registrele Societăţii Scriitorilor Basarabeni ea figurează ca membră fondatoare şi ca membră a Comitetului de conducere a societăţii. Revista Pagini basarabene, tipărită la Chişinău în 1936, aproape în fiece număr reproduce în facsimil una dintre poeziile poetei. Revista Viaţa Basarabiei publică masiv opera ei în perioada 1940-1942. Nu colabora accidental, fiind aristocrată rafinată, prefera să colaboreze selectiv şi numai la publicaţii de prestanţă: Universul literar, Gândirea, Convorbiri literare, Cele trei Crişuri, Poetul, Jesais tout de Bucarest, Le moment, Narodnaia Rumânia, La Roumanie d’Aujourd’hui, Le Juornal, Le Petit Journal, Les Nouvelles Littéraires, La Criffe ş.a. 

A participat la lucrările cenaclurilor literare: La Guiterne şi Sburătorul. A scris un roman Năluca gliei care a rămas nepublicat. Ion Pelivan când scria studiul despre Nicolae Şt. Casso a apelat la arhiva şi memoriile Olgăi Cruşevan.
Perioada de după 1944 este marcată de o muncă asiduă de traducătoare şi de o lunecare treptată spre anonimat. Era conştientă că generaţiile mai tinere de scriitori nu pun prea mare preţ pe creaţia ei, poate şi din cauza ignoranţei. În acest timp al apusului fizic se împrieteneşte cu familia Bezviconi pentru care traduce în limba franceză şi engleză diverse materiale. Tatiana Bezviconi a fost acea care a trecut în lucrarea soţului ei Necropola capitalei ultimele cifre care fixau sfârşitul unui destin: „Cantacuzino, Olga, m. 1974, poetă, n. Cruşevan (Crematoriu)”.
A fost o femeie extrem de înzestrată, dar epoca zbuciumată în care ea a trăit i-a permis să valorifice prea puţin din marele potențial...

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus