Actualitate

Un deputat european demontează falsul tirajat de binomul PAS-PPDA: Nu se pune problema atingerii regimului de vize pentru R. Moldova

“Recomand politicienilor în afirmare electorală de la Chişinau să nu se joace cu teme importante, legate de interesul naţional. Nu se pune problema atingerii regimului de vize pentru Republica Moldova, vehicularea acestei idei face rău Chişinăului”, a scris copresedintele comitetului de cooperare parlamentară UE-RM, Andi Cristea, într-o postare pe Facebook.

Acesta a îndemnat partidele din opoziţia de la Chişinău să nu facă campanie pe seama UE.

“Nu faceţi campanie pe seama UE în lunile următoare. Cetăţenii Republicii Moldova merită mai mult respect şi sunt mai importanţi decât interesele politice înguste de campanie”, a mai scris Andi Cristea.

Amintim că una din instituţiile media afiliate PAS şi PPDA a tirajat deja un fals evident, legat de o pretinsă suspendare a regimului de vize cu UE. Portalul Newsmaker a scris ieri că Parlamentul European ar pregăti o rezoluţie care prevede anularea regimului de vize Moldova-UE, făcând trimitere la unul din autorii documentului, europarlamentarul lituanian Petras Austrevicius.

Ulterior, redacţia portalului sus-numit venit cu o precizare, în urma intervenției asistentului lui Petras Austrevicius, Renatas Juska. Acesta a precizat că “documentul nu trebuie interpretat ca o recomandare de a suspenda regimul de vize Moldova – UE”.

today.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *