Timpul.md

Actualitate 30 Iunie 2017 | 14:19

Un nou capăt de acuzare pe numele omului de afaceri Veaceslav Platon

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată încă o cauză penală de învinuire a omului de afaceri Veaceslav Platon. De această dată procurorii au reţinut în acţiunile inculpatului elementele constitutive ale infracţiunii de corupere activă, transmite Procuratura Generală într-un comunicat de presă.

Potrivit actului de inculpare, pe 22 decembrie 2016, aflându-se în biroul de aşteptare din incinta Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, inculpatul a avut discuţii cu doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială ,,Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanţele de judecată.

În cadrul discuţiilor, inculpatul le-a promis gardienilor apartamente în capitală, automobile sau câte 5 000 euro pentru a-i permite acţiuni interzise în cadrul întâlnirilor cu avocaţii, inclusiv prin facilitarea accesului la un telefon mobil.

Pentru corupere activă în proporţii mari norma penală prevede închisoare de la 6 la 12 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 de unităţi convenţionale (30.000 – 40.000 de lei).

La 20 aprilie, un complet din trei judecători de la Judecătoria Chişinău, la solicitarea procurorului Procuraturii Anticorupţie, Andrei Băeşu, a pus în aplicare una din cele mai răsunătoare condamnări din istoria recentă a R. Moldova, cea a lui Veaceslav Platon, etichetat drept raiderul nr. 1 din CSI. Controversatul om de afaceri, judecat într-un proces cu uşile închise, a primit 18 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, iar bunuri care i-ar aparţine, în valoare de peste 800 de milioane de lei, i-au fost confiscate.

ZdG.md 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus