Timpul.md

Istorie 26 Februarie 2015 | 09:40

Un român în Rada Ucrainei

Transnistreanul Ion I.DUMITRAŞCU (26.07.1893, Grigoriopol – ?) a fost inginer-constructor.

A participat la fondarea Comitetului de Salvare a Refugiaţilor transnistreni în 1926, alături de Ştefan Bulat, Nichita P. Smochină, Pan Halippa ş.a. Până la 1940 a ocupat postul de inspector CFR, Direcţia regională Iaşi. Tot el a colaborat cu revista Viaţa Basarabiei. Până la 1917 a fost secretar al Societăţii Deşteptarea a românilor din Ucraina.

În baza acestei activităţi a şi fost ales deputat român în „Rada Centrală a Ucrainei” în 1918, ca reprezentant al românilor transnistreni. Experienţa lui a fost unică. Alţi deputaţi n-au lăsat mărturii despre participarea lor la lucrările primului parlament al Ucrainei libere. Şi acum doar pe marginea acestor mărturii vom putea reconstitui istoria relaţiilor dintre Ucraina liberă şi Basarabia independentă, locul românilor de peste Nistru în aceste delicate relaţii. Articolul lui Transnistrenii în Rada centrală ucraineană, în 1918 l-am împărţit în câteva faze distincte:
„Războiul 1914-1917 şi apoi revoluţia rusă i-au zguduit şi pe românii transnistreni.

Toată generaţia mobilizată a moldovenilor se afla pe diferite fronturi de luptă. În rândurile armatelor se formau unităţi militare naţionale ale ucrainenilor, georgienilor, armenilor etc. Răsăreau cercuri şi asociaţii naţionale culturale ale tuturor popoarelor.

Moldovenii transnistreni pentru prima dată au simţit că se trezesc şi ei dintr-un somn secular. La finele anului 1917, când toată Rusia clocotea în valurile revoluţiei anarhice, ideea convocării unui congres naţional moldovenesc al celor de peste Nistru era bine înţeleasă şi dorită de toată lumea.

A fost destul un simplu apel, pentru ca la 17 decembrie 1917, în oraşul Tiraspol să se adune un impunător congres format din delegaţi veniţi din toate unghiurile pământului moldovenesc. Moldovenii erau dornici de libertate naţională şi simţeau intuitiv că viaţa şi fericirea lor în viitor nu le va veni decât de la ei.

La congresul acesta moldovenii şi-au formulat bazele viitorului lor naţional şi cultural. Ei au declarat că vor şcoală naţională, vor biserică şi justiţie naţională, vor aşezăminte naţionale şi, în sfârşit, vor să fie chiar uniţi cu Basarabia în acelaşi corp politic.

Imediat după congres s-au şi luat măsuri practice de realizare a programului elaborat: s-au format cursuri didactice pentru învăţătorii moldoveni, s-au adus cărţi din Basarabia, s-a procedat la înfiinţarea bibliotecilor săteşti etc.

Dar începuturile acestea pline de elan tineresc n-au durat mult. Valurile revoluţiei comuniste izbucnite în Rusia, în octombrie 1917, au ajuns în ianuarie 1918 până la Nistru. Comunismul nu înţelegea şi nu tolera nici o altă mişcare, decât a lor. Fruntaşii moldoveni au trebuit să dispară, astfel…

Pe de altă parte, în capitala Ucrainei, Kiev, se formează încă din toamna anului 1917 societatea Naţională a Românilor din Ucraina „Deşteptarea”.

Rada Centrală-Constituantă revoluţionară a Ucrainei independente legiferează la finele lui 1917 cele mai democratice şi mai largi baze ale Republicii Naţionale Ucrainene. Drepturile naţional-culturale ale minorităţilor etnice ocupă un loc de frunte în legislaţia Radei Centrale. Minorităţii moldovene din Transnistria, în urma demersurilor făcute în Societatea „Deşteptarea”, i se recunoaşte dreptul de a fi reprezentată prin opt deputaţi în Rada Centrală, potrivit cu principiile proporţionalităţii popoarelor din republică.

Societatea „Deşteptarea”, având ca preşedinte pe Ion Precul şi ca secretar general pe semnatarul acestor rânduri, a dezvoltat o febrilă activitate în vederea afirmării românilor în viaţa politică şi culturală a statului ucrainean.

În primăvara anului 1918, societatea a lansat apeluri în provincia moldovenească din stânga Nistrului, cerând organizarea adunărilor şi comitetelor naţionale locale, precum şi alegerea delegaţilor la Congresul general naţional moldovenesc, care urma să aibă loc în Kiev, la 15 Ianuarie 1918.

Evenimentele furtunoase însă ne-au dat putinţă să realizăm planurile noastre: Moldovenii transnistreni au avut doi deputaţi în Rada Centrală – Ion Precul şi scriitorul acestor rânduri. În scurta noastră activitate ca deputaţi moldoveni – mai puţin de trei luni – noi am avut posibilitatea de a declara de la tribuna Radei, că moldovenii din stânga Nistrului, în număr de peste 800.000, vor drepturi naţionale şi culturale. Deputatul Ion Precul, în cuvântarea lui din 9 ianuarie 1918, a arătat situaţia şi doleanţele românilor transnistreni, cerând recunoaşterea drepturilor lor legale. Noi nu ceream autonomie teritorială, ci drepturi cetăţeneşti, naţionale şi culturale.

Sistemul de şedinţă a Radei din 20 aprilie 1918, a protestat vehement contra cunoscutelor pretenţii ale Ucrainei asupra Basarabiei, care proclamase deja Unirea cu statul român.

Actul Unirii votat de Sfatul Ţării a produs în guvern şi în Rada Ucraineană o mare supărare. După câteva zile de frământări în presă, Rada Centrală a hotărât să dedice acestei chestiuni o şedinţă specială fixată pentru ziua de 20 aprilie. Deschizând şedinţa, profesorul Mihail Gruşevschi, preşedintele Radei Centrale, a arătat scopul acestei adunări. Redând pe scurt recentele evenimente din Basarabia, comentând tendenţios acele evenimente, profesorul Gruşevschi a ajuns la concluzia că Basarabia niciodată în cursul istoriei n-a aparţinut Moldovei, iar moldovenii din Basarabia nu reprezintă acolo decât o minoritate (ca să se facă legătură cu declaraţia similară, dar absurdă a lui Molotov din 1940, n.n.).

S-a perindat o lungă serie de alţi deputaţi, care au calificat cu cuvinte şi mai aspre actul Unirii.

M-am înscris înadins la urma listei oratorilor, spre a putea răspunde la cât mai multe „argumente” invocate de antevorbitorii mei.

În cuvântarea mea, care chiar de la începutul ei a produs surpriză, m-am servit de mai multe lucrări şi hărţi etnografice ruseşti întocmite pe baza datelor statistice culese de aşa-zisele „zemstve” din Basarabia şi din stânga Nistrului. De aceste date se serveau, de mai multe ori, chiar şi ucrainenii, când vroiau să dovedească majoritatea lor etnică în anumite regiuni de la periferiile republicii.

Ucrainenii operând cu aceste date statistice în susţinerea intereselor lor naţionale, mi-a fost uşor să-i combat cu aceeaşi armă şi să spulber afirmaţiile profesorului Gruşevschi şi ale altor oratori, că moldovenii în Basarabia ar reprezenta o minoritate etnică. Din aceste statistici ruseşti ale zemstvelor reieşea clar că moldovenii reprezintă cam 62 la sută din întreaga populaţie a Basarabiei.

În ce priveşte actul Unirii cu România, am arătat că Sfatul Ţării, deşi organ revoluţionar, este însă format pe bază de proporţionalitate etnică socială, în el fiind reprezentate toate nuanţele de clasă, de origine etnică şi de gândire.

Am mai arătat apoi că o unire naţională nici nu este de închipuit altfel decât printr-o revoluţie generală… Ca dovadă, însăşi renaşterea Statului Naţional Ucrainean a fost posibilă numai în urma unei revoluţii în Rusia şi efectuată de Rada Centrală, organ cu totul identic cu Sfatul Ţării.
În continuare am spus că eu, ca reprezentant ai minorităţii moldoveneşti în Rada Centrală, socot că şi moldovenii din stânga Nistrului vor trebui să revină la trunchiul neamului românesc întregit, căci suntem acelaşi trup şi acelaşi suflet.

N-a fost cu putinţă să termin… Vociferări şi zgomote infernale m-au împiedicat să conchid cuvântarea mea… Am rămas însă mirat când, în infernul acesta, am auzit şi aplauze. Aplauda opoziţia rusă, însă nu pentru că îmi aproba cuvântarea, ci pentru că pe ei, ca duşman ai Ucrainei independente, orice atac anti-ucraineni îi bucura după formula: duşmanii duşmanilor noştri – ne sunt prieteni.

Acest gest al meu de la tribuna Radei Centrale n-a avut urmări funeste pentru mine numai graţie dezvoltării Radei şi instaurării în Ucraina a hatmanului Scoropadski, eveniment ce s-a petrecut numai peste câteva zile după aceea.

Regimul monarhic al hatmanului Scoropadski n-a durat decât câteva luni. Ucraina a fost din nou aruncată în vâltoarea anarhiei şi războiului civil, când nimenea nu mai ştia cine sunt astăzi stăpâni: hatmanul, petliuriştii, denichiniştii, bolşevicii?

Această anarhie a durat până în 1921, când regimul sovietic s-a întronat definitiv. Sunt în de ajuns de cunoscute metodele întrebuinţate de soviete pentru înăbuşirea oricăror mişcări potrivnice lor: executaţi, teroarea, exil…

Nici o mişcare naţională în asemenea condiţii nu este cu putinţă…”

Formarea Republicii Autonome Moldoveneşti este o etapă foarte interesantă în evoluţia istorică a teritoriilor din partea dreaptă a Nistrului. După ce în 1919 s-a încercat formarea unui Guvern al Basarabiei în exil, condus de muncitorul Ivan Crivorucov din Chişinău. A fost găsită o formulă acceptabilă pentru mai multe minorităţi naţionale de a le forma republici autonome. Era într-un fel realizarea lozincilor revoluţiei, când în prim plan a fost scoasă problema autodeterminării naţionale pe cale liberă şi democratică. Ceea ce-a urmat cunoaştem cu toţii. După căpătarea autonomiei, minorităţile naţionale şi-au pierdut liderii care au fost exterminaţi de regimul bolşevic stalinist şi în felul acesta s-a modificat accentul în politica naţională.

„În 1924 sovietele găsesc de cuviinţă să decreteze înfiinţarea „Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti” (RASSM). Sovietele, deci, au ajuns la concluzia că înfiinţarea republicilor naţionale sovietice le serveşte cauza. Crezul comunist va fi mai uşor şi mai repede înţeles şi acceptat de popoarele Rusiei, dacă el va fi prezentat în graiul fiecăruia.

Astfel au fost create republici: germanilor de pe Volga, Carelia în coasta Finlandei, Georgia, Armenia, Başchiria etc. Scopul lor este de a servi drept instrumente pentru injectarea în sângele popoarelor a bacililor comunismului. Republici „naţionale după formă, comuniste după spirit”…
În Republica Moldovenească sunt astăzi şi şcoli moldoveneşti, dar mai puţine decât ar fi logic după proporţionalitatea moldovenilor. S-a introdus acolo şi alfabetul latin. Limba modernă românească fusese pusă la baza învăţământului. S-au scris cărţi, jurnale şi reviste în limba românească. S-au înfiinţat teatre moldoveneşti.

Dar moldovenii transnistreni n-au auzit de un Eminescu, de un Coşbuc, de un Alecsandri, de un Creangă…

În şcoli făceau cursuri de „Leninism”, studiau istoria revoluţiei socialiste, descifrau „Capitalul” lui Marx…

În teatru, ei n-au auzit decât piese de propagandă comunistă, în care se proslăveşte regimul sovietic.

Instituţiile statului nu sunt conduse de moldoveni.

Bisericile au fost distruse şi religia interzisă… Tineretului şcolar i se impune să creadă că moldovenii şi românii nu sunt acelaşi neam şi acelaşi sânge. Blândul ţăran moldovean, altădată gospodar înstărit, este astăzi transformat în „Kolhoznic” cu plate de cel mult trei kg de grâu sau porumb pentru fiecare zi lucrată, şi abia atunci când recoltează.

Pentru românii transnistreni regimul sovietic este tot atât de străin cum a fost şi cel ţarist.

Ţarismul le dădea viaţă materială îmbelşugată, însă şi îi ţinea în stare de primitivitate culturală.

Comunismul i-a transformat în ultra proletari, însă le-a dat şcoli moldoveneşti în care ei au fost siliţi să buchisească dogmele lui Marx şi Lenin…

Omul nu poate fi fericit şi nu poate prospera materialiceşte şi moraliceşte decât atunci când el este deplin stăpân în proprietatea sa individuală, oricât de mică ar fi ea, şi când el are posibilitatea să se înfrunte liber, şi în graiul său strămoşesc, din comoara culturii sale naţionale, la mărirea şi la dezvoltarea căreia au lucrat şi lucrează toţi fraţii lui de sânge din generaţie în generaţie. Numai astfel omul va avea acel stimulent, acel interes individual de a produce bunuri materiale şi spirituale, care este condiţia principală şi neînlăturabilă a oricărui progres.”(Literatura şi Arta, nr.37, 13 septembrie 1990).

Ion Dumitraşcu a scăpat de teroarea pe care au îndurat-o românii transnistreni în timpul regimului stalinist. Colegii lui au fost împuşcaţi în 1937. Dar care a fost destinul lui după 1944 este greu de spus. Nu avem nici o informaţie.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus