Interviu

„Uniunea Europeană se confruntă astăzi cu cea mai mare problemă a secolului”

Svetlana Lisagor Vergis s-a născut la 4 februarie 1979, în s. Porumbeni, r-nul Criuleni. A absolvit Colegiul de Economie și Drept „Socrate” și Universitatea Liberă Internațională, devenind licențiată în Istorie și științe sociale. Din 2004 și până în prezent, este consilier în Departamentul relații publice și comunicare al Organizației „Ecologiștii Eleni” din Grecia, unde activează și în calitate de traducător și jurnalist. Este președinta Uniunii Moldo-Elene „Alexandros Ipsilantis”. Pe 25 aprilie, Svetlana Lisagor Vergis s-a înscris în cursa pentru europarlamentare din partea Greciei.

– Doamnă Lisagor Vergis, cum ați decis să candidați la funcția de europarlamentar?
– Am acceptat să candidez la Alegerile Europarlamentare din partea ecologiștilor eleni, fiind preocupată de problemele cu care se confruntă mediul înconjurător. De asemenea, sunt convinsă de faptul că politicile actuale din toate domeniile trebuie să fie ecologizate. Mai bine zis, ecologia trebuie să fie nu doar un subiect de discuții și analize, teorii și dezbateri, dar o politică urgentă, cu un caracter strategic, pusă în prim-plan, în agenda de activitate a Parlamentului European. Candidez din partea Greciei, deoarece sunt cetățeancă a acestei țări.

Dacă veți candida din partea Greciei, veți putea participa la alegeri și în calitate de votant din partea României?
– Legislația Europeană prevede următoarele: „Dacă locuiești în țara de origine, poți vota doar pentru candidații din țara respectivă”.

– Ce șanse la victorie are Partidul Ecologiștii Eleni, pe care îl reprezentați?
– Contăm pe susținerea alegătorilor și sperăm la un rezultat cât mai bun.

– Știm că în Grecia, în buletinele de vot, sunt înscrise nu doar partidele, dar și listele întregi cu numele tuturor candidaților din partea fiecărei formațiuni politice. Respectiv, votanții aleg persoana, nu partidul. Cum funcționează această procedură de vot?
– Codul Electoral Elen cu privire la Alegerile Europarlamentare prevede participarea la scrutin a partidelor sau a coalițiilor între partide. Fiecare partid deține câte un buletin de vot cu 21 de candidați, plasați în ordine alfabetică. Sistemul electoral permite alegătorilor să aleagă până la patru persoane din aceste liste.

„Ar fi o mare pierdere pentru Parlamentul European, dacă va avea loc o invazie a partidelor cu viziuni și dogme departe de valorile europene”

– Cu ce vă ocupați în Grecia și ce activitate politică ați avut în ultimul timp?
– Din anul 2003, activez în cadrul departamentului relații cu publicul al Partidului Ecologiștii Eleni, iar în acest an am fost numită în calitate de secretar general al partidului. Alte preocupări și activități ale mele țin de comunitatea de moldoveni, stabiliți la Atena. În 2010, am fondat Uniunea de prietenie Moldo-Elenă „Alexandros Ipsilantis”, iar în 2014 am fondat o școală de dans popular în cadrul acestei organizații. În prezent, sunt și studentă la Facultatea Antropologie Socială a Universității de Științe Sociale și Politice „Panteion” din Atena.

– Care ar fi primii pași pe care i-ați face, dacă veți deveni europarlamentar?
– Agenda noastră, a ecologiștilor, după cum am menționat, este axată pe propuneri de restructurare a politicilor din diferite domenii și sisteme. Mai întâi de toate, mă refer la agricultură, economie, sănătate, învățământ și altele.

– Cât de importante sunt aceste alegeri pentru Europa, în viziunea dvs.?
– Alegerile își au importanța lor în funcție de împrejurările și problemele cu care se confruntă o societate. Sper că cetățenii europeni vor avea o atitudine responsabilă și activă față de viitorul întregii comunități europene, astfel, încât rezultatul acestor alegeri să fie mai mult ca oricând proeuropean. Ar fi o mare pierdere pentru Parlamentul European, dacă va avea loc o invazie a partidelor cu viziuni și dogme departe de valorile europene, care nu fac altceva decât să inducă societatea într-o criză de valori. Acest fenomen de evidențiere a celor două extreme politice este o amenințare pentru stabilitatea democrației și poate fi oprit doar prin votul cetățenilor, care vor contura viitorul continentului nostru și rolul nostru în lume în următorii ani.

„Vreau să cred că Uniunea Europeană se va menține și se va extinde”

– Ce părere aveți despre situația actuală din Europa, în special despre protestele din Franța. Este posibil un Fransexit?
– Uniunea Europeană se confruntă astăzi cu cea mai mare problemă a secolului. Este vorba despre invazia refugiaților din războaie și a migraților economici. Și în Franța, ca și în multe alte state democratice, există reacții la aceste schimbări. Dacă însă urmărim evoluția evenimentelor, ne dăm seama că acestea sunt tratate și soluționate în contextul prevederilor normelor de drept
– Dar cât timp credeți că va mai exista Uniunea Europeană, pentru că există unele voci destul de sceptice și în această privință?
– Instituția Uniunii Europene este o necesitate pentru țările din spațiul european. Este o necesitate strategică în relațiile de colaborare atât cu statele europene, cât și cu cele din afara spațiului său geografic. Vreau să cred că Uniunea Europeană se va menține și se va extinde, în pofida crizelor interne și își va crea un statut mai puternic, pentru a asigura stabilitate, prosperitate și pace țărilor membre și celor cu aspirații de aderare.

„R. Moldova trebuie să-și apere interesele și să-și facă aliați externi”

– Cum vedeți viitorul R. Moldova, având în vedere inclusiv criza politică de astăzi? Și cum poate fi depășită această criză?

– Ca să vorbim de un viitor, trebuie să avem un prezent. Toate statele democratice, de la formare sau pe parcursul evoluării lor, sunt subminate de forțe opuse sau de interese externe. După cum am mai spus, factorii interni ai unei țări sunt în strânsă legătură cu cei externi. Pentru a depăși crizele și problemele naționale, R. Moldova trebuie să-și apere interesele și să-și facă aliați externi, prin relațiile diplomatice.

– În ce condiții R. Moldova ar putea să se integreze în familia europeană?
– Bineînțeles, geografic, R. Moldova e parte a Europei și identitatea noastră este europeană. De aceea, eu promovez și voi continua să promovez cu toate puterile și mijloacele de care dispun valorile țării mele de origine. De asemenea, voi susține pe toate căile integrarea R. Moldovei în familia europeană.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *