Timpul.md

Constantin Tănase 26 Aprilie 2017 | 08:26

Unsul Huntei

„Politicianul de rasă” Diacov, obosit și roșu la față, a spus într-un acces de sinceritate că Parlamentul e „incompetent și impotent”, iar deputații sunt niște „amărâți”. Ciudat, dar nici un deputat nu s-a supărat și nu i-a cerut socoteală pentru sinceritatea pe care el însuși a doua zi e regretat-o. Dar nu acesta e cel mai ciudat lucru.  

Mai ciudat mi se pare faptul că, deși până la data alegerilor noului președinte au mai rămas 15 zile, nimeni nu știe cum se numesc persoanele care vor candida la această funcție. (Unele nume vânturate prin ziare nu pot fi luate în serios). Adevăratele negocieri în problema dată se poartă în adâncă taină, undeva prin saune, dar nu în Parlament. Iaca asta e democrație parlamentară! Pentru presă nu se fac comunicate oficiale, iar „scurgerile de informații” au menirea să inducă în eroare opinia publică. Până la această oră se știe doar că au avut loc niște „consultări” între liderii grupurilor parlamentare Diacov, Voronin, Snegur și Matei. Asistăm la o anomalie politică, care se poate produce doar sub cele mai veritabile dictaturi. Cel care „negociază” formează o Huntă parlamentară de genul celor latino-americane și africane. Astfel, alegerea noului șef de stat s-a transformat într-o „problemă de familie”, „familie” în sensul sicilian al cuvântului.

Să fim serioși – viitorul președinte nu va fi ales de 62 de deputați (minimum cât prevede legea nouă), ci de trei persoane – Diacov, Voronin și Snegur (Matei nu va fi luat în calcul, deși „participă” și el la „negocieri”). În cea mai stupidă și dezonorantă poziție s-au pomenit deputații simpli, după ce au fost folosiți de Diacov drept carne de tun în războiul declanșat de el împotriva lui Petru Lucinschi, acum folosiți la „alegerea” noului președinte. Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului – Diacov și-a făcut cheful, eliminându-l din joc pe Lucinschi, și acum e pe cale să-și satisfacă și cealaltă mare poftă – să se căftănească la tronul țărișoarei, folosindu-i – a câta oară! – pe „amărâții” de deputați! Aș dori să-i întreb cu această ocazie pe deputații simpli: cu ce s-au ales ei de pe urma manevrelor constituționale puse la cale de Diacov? Cu porecla „amărâți”?
Mă gândesc cu groază la președintele pe care ni-l pregătește Hunta parlamentară. Dacă legislativul este „incompetent și impotent” și e alcătuit din „amărâți”, înseamnă că și președintele ales de el va fi incompetent, impotent și amărât. Bucură-te, țară! Peste două săptămâni Hunta îți va face cadou un președinte pe care îl meriți! Până atunci însă să respectăm regulile conspirației și să nu îndrăznim măcar să ne gândim cum se va numi viitorul uns al lui Dumnezeu, pardon, al Huntei. Aceasta e în interesul „familiei” și noi trebuie să-i respectăm interesul. Nu-i așa, domnilor Diacov, Voronin și Snegur?

P.S. Privesc cu dulce invidie dezbaterile televizate cu participarea candidaților la funcția de președinte al României și mă gândesc cât de mare e, totuși, respectul clasei politice românești față de electoratul ei. Noi, după ce în acești 10 ani am pierdut și dreptul de a mai fi luați în seamă de clasa noastră politică. În locul nostru decide Hunta parlamentară.

Fragment din cartea „Patria vuindă”, 2001 
Constantin Tănase,    
17 noiembrie 2000 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus