Timpul.md

Actualitate 19 Aprilie 2011 | 15:10

Uzurparea puterii - cea mai gravă crimă împotriva poporului

Parlamentul ar trebui să se ocupe de uzurpatorii puterii poporului, care operând, la 5 iulie 2000, modificarea art. 78 din Constituţie întru alegerea preşedintelui R. Moldova în Parlament, au uzurpat puterea în stat şi au limitat drepturile şi libertăţile cetăţenilor, au încălcat flagrant prevederile de bază ale Constituţiei, şi anume articolele 2, 4, 7, 8 şi alin. (2) al art.142, precum şi dispoziţiile art. 30 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 prin Rezoluţia 217 A (III), au condamnat Legislativul la suicid continuu, au generat în R. Moldova un haos şi o instabilitate fără sfârşit.

În cazul în care Parlamentul actual nu va abroga amendamentele anticonstituţionale sau dacă nu vom învăţa precedentul ucrainean , iar Curtea Constituţională nu va declara ca fiind contrar Constituţiei art. (2) al Legii nr. 1115 din 05.07.2000 privind modificarea şi completarea Constituţiei, ar putea apare o situaţie în care R. Moldova va pierde statalitatea. Or, prin modificarea articolului 78 din Constituţie a fost uzurpată puterea poporului de a-şi alege prin vot direct şeful statului, ceea ce arată vădit că norma în referinţă este contrară alin. (1) art. 2 din Legea Supremă - suveranitatea naţională aparţine poporului R. Moldova, este exercitată în mod direct şi prin organele reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

Până la efectuarea modificărilor în cauză, Constituţia reglementa forma de exercitare de către popor în mod direct a suveranităţii naţionale, şi nu prin organele reprezentative, dar Parlamentul de legislatura a XIV-a, ales în 1998, compus din Partidul Comuniştilor, Convenţia DM, Blocul MDP şi PFD, şi-a însuşit ilegal şi a uzurpat suveranitatea poporului de a-şi alege direct preşedintele R. Moldova. A procedat contrar art. 38 din Constituţie, deoarece anume voinţa poporului, şi nu a parlamentarilor constituia baza puterii de stat.

Modificările constituţionale enunţate vin în contradicţie şi cu prevederile alin. (1) art. 68 din Constituţie, pentru că limitând dreptul poporului de a-şi alge prin vot direct şeful statului, deputaţii n-au procedat conform voinţei poporului. De altfel, legea în cauză este contrară şi garanţiilor constituţionale acordate poporului de alin. (1) art. 75 din Constituţie, potrivit cărora cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sunt supuse referendumului. Deci, ar fi de prisos prezentarea argumentelor în sprijinul tezei că procedura alegerii şefului statului şi limitarea poporului de a-şi realiza în direct sau de a delega acest drept unui organ reprezentativ face parte din categoria problemelor importante ale societăţii, care, conform Constituţiei, obligatoriu urma a fi supusă referendumului.

Deoarece pe această problemă n-a fost organizat un referendum, legea nominalizată contravine şi alin. (1) art. 75 din Constituţie. Totodată, prin modificarea art. 78 din Constituţie s-a urmărit suprimarea dreptului fundamental al cetăţenilor la sufragiu direct, pentru a alege nemijlocit şeful statului, imperativ garantat de art. 38 din Legea Fundamentală. Revizuirea realizată prin legea contestată este contrară şi alin. (2) art. 142 din Constituţia R. Moldova.

Din aceleaşi considerente, contravin Constituţiei şi prevederile Legii nr. 1234 din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a preşedintelui R. Moldova, care a reglementat procedura de alegere a şefului statului.
Amendamentul la art. 78 nu este doar neconstituţional, dar şi caracteristic unui impas, deoarece nu asigură o cale de ieşire din situaţia actuală, fără dizolvarea Parlamentului - lucru contrar alin. (1) al art. 63 din Constituţie, care stabileşte durata de patru ani a mandatului Parlamentului şi, în final, presupune cheltuieli nejustificate de ordinul multor milioane de lei pentru alegeri.

Acţiunile de uzurpare a puterii poporului au fost continuate şi după alegerile parlamentare din 25 februarie 2001, când PCRM, promotorul abuzurilor iniţiale, a venit la putere pentru prima oară şi a obţinut peste 70% din fotoliile deputaţilor, ceea ce reprezenta o majoritate constituţională. Folosind puterea, PCRM, în pofida procedurii existente, la 12 iulie 2001 modifică art. 54 din Constituţie, astfel încât alin. (2) permite adoptarea unor legi care să conţină restricţii asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. De asemenea, în acest articol se introduce alin. (3), care prevede că dispoziţiile alin. (2) nu admit restrângerea drepturilor consacrate în art. 20-24 din Constituţie.
Comuniştii au lăsat intacte doar drepturile ce ţin de accesul liber la justiţie (art. 20), prezumţia nevinovăţiei (art. 21), neretroactivitatea legii (art. 22), dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle (art. 23) şi dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică (art. 24). Aceasta este lista exhaustivă a drepturilor constituţionale a cetăţenilor noştri pe care autorităţile nu le-au atins. Referitor la art. 20 din Constituţie - accesul liber la justiţie - există limitări serioase (cetăţenii n-au dreptul să sesizeze Curtea Constituţională, de acest drept dispun numai reprezentanţii aleşi de către aceşti cetăţeni în autorităţile publice). Amendamentul la art. 54 din Constituţie a permis PCRM să încalce dreptul la gratuitatea învăţământului de stat, oferit de alin. (4) al art. 35 din Constituţie. În fiecare an, taxele de şcolarizare se majorau considerabil, deşi dispoziţia constituţională respectivă n-a fost anulată.

Actualul impas constituţional ar putea fi soluţionat prin declararea neconstituţionalităţii uzurpării puterii poporului, însuşită la 5 iulie 2000 prin modificarea art. 78 din Constituţie privind alegerea preşedintelui R. Moldova în Parlament sau prin dezvoltarea normei constituţionale printr-o lege organică. Astfel, alin. (3) art. 78 din Constituţie stipulează că este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. E norma generală, dar tot aici apare următoarea propoziţie, care reglementează şi o abatere de la regula generală, or tehnica legislativă expune abaterea de la regula generală prin cuvântul „dacă”... nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. În continuare: dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi (care nu este stipulat - n.n.), se organizează alegeri repetate. Dacă şi după alegerile repetate preşedintele R. Moldova nu va fi ales, preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Legislativ. Astfel, prin cuvântul „dacă”, Constituţia stabileşte o serie de abateri de la regula generală şi nu mai conţine alte concretizări referitoare la numărul deputaţilor care pot opta pentru alegerea şefului statului, astfel încât Parlamentul ar fi în drept să stabilească acest număr.

Mai mult, propoziţia a doua din alin. (3) art. 78 din Constituţie concretizează ideea iniţială, încât, „dacă”... nici un candidat n-a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Formula legală - că se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi din primul tur - rezultă că următorul tur ar putea fi valabil prin simpla majoritate, acordată unuia din aceşti doi candidaţi.

Prin urmare, actualul Parlament ar putea opera modificări în legea organică de alegere a şefului statului, indicând numărul necesar de voturi de la 51 până la 59, şi ar putea purcede la alegerea preşedintelui R. Moldova, dar aceasta ar fi o continuare a uzurpării puterii poporului.
De aceea, pentru a reabilita drepturile poporului şi a exclude ispita de a institui dictatura unei persoane sau a unui partid, aşa cum s-a mai întâmplat, Parlamentul sau Curtea Constituţională ar trebui să dea dovadă de hotărâre în acest sens şi, în interesul poporului din R. Moldova, să adopte legea organică privind transferul către cetăţeni a dreptului de a alege preşedintele ţării, aşa cum se procedează în ţările civilizate cu democraţii stabile. Acest lucru va fi legitim şi democratic.
Întârzierea soluţionării problemei alegerii preşedintelui ţării îndepărtează guvernanţii de oameni, ceea ce poate fi un precedent foarte periculos.

Articolul 2, alineat (2) al Constituţiei R. Moldova.
Hotărârea Curţii Constituţionale a Ucrainei nr. 20-рп/2010 din 30 septembrie 2010 (Дело № 1-45/2010), prin care a fost declarată neconstituţională Legea adoptată de Parlamentul Ucrainei „О внесении изменений в Конституцию Украины” от 8 декабря 2004 № 2222-IV.


General de divizie (rezervă) Ion Costaş,
ex-ministru al MAI şi al MA, ex-preşedinte al Comisiei permanente pentru apărare şi securitate, deputat în Parlamentul R. Moldova din 1990

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus