Timpul.md

Femeia 19 Decembrie 2011 | 05:13

Valentina Vidraşcu: Din start am ales să fac modă, nu bani

Valentina Vidraşcu a reuşit să impresioneze, acum o lună, cele mai exigente persoane pe care le are Chişinăul în materie de modă. Ne referim la ultima ei prezentare, la care publicul chişinăuian i-a admirat colecţiile de haine, a aplaudat ca la teatru şi… a plecat acasă entuziasmat.

Prin ce chinuri se naşte o colecţie de modă şi ce sacrificii trebuie să facă un designer vestimentar până a ajunge sus, pe podium, aflaţi din interviul cu Valentina Vidraşcu.

- Dragă Valentina, despre designerii vestimentari circulă legende că ar fi cei mai bogaţi oameni. Este adevărat?


- În modă, dacă vrei să faci lucruri frumoase, nu trebuie niciodată să fii motivat de bani. De aceea, cu riscul de a-i dezamăgi pe mulţi, o să vă spun că în contul meu am mai multe cheltuieli decât venituri şi cheltuielile vor domina încă vreo câţiva ani. Nu am bani, am însă un patrimoniu fantastic de mostre de ii, rochii şi bundiţe. Nici nu vreau să-l evaluez, ştiu că e de mare valoare.

- Ceea ce faci tu poate fi numit o afacere?


- Lucrez în domeniu de 14 ani, dar abia dacă mă îndrept spre o afacere. Ceea ce fac eu este o mină de aur şi dacă cineva ar dori să investească ar avea numai de câştigat. Poate băieţii mei vor investi în asta, dar deocamdată mă descurc singură. Din start, am ales să fac modă, nu bani.

- Ce înseamnă, de fapt, o ie stilizată?


- O astfel de ie respectă motivele tradiţionale, dar ţine cont şi de tendinţele actuale ale modei. Dacă ia se cosea înainte doar din borangic, noi folosim şi alte stofe naturale - voal, mătase, catifea, lână. Aceasta presupune să mergi la toate târgurile profesioniste, să alegi dantelă, stofe, furnitură…

- Moda cere foarte multă cheltuială. Cum te-ai descurcat?

- Aveam momente când rezultatele nu apăreau şi începusem să mă întreb ce am făcut cu viaţa mea. Totuşi, continuam să bat în acelaşi loc, a fost ca picătura chinezească. Am investit foarte mult în reviste de modă, cărţi vechi de artizanat românesc, am studiat prin muzee, am vizitat numeroase târguri. Am mers va bank. Nu m-a putut opri nimic, deoarece moda era pasiunea vieţii mele. Aveam un apartament spaţios, în plin centrul capitalei, dar am ales să-l dau cu chirie şi să stau în gazdă cu copiii într-un apartament mai modest, pentru a investi în pasiunea mea. După care l-am vândut şi toţi banii i-am investit în modă. Tot ce am reuşit până acum a fost pas cu pas, cu multă răbdare şi sacrificii. Dacă aş fi vrut să fac bani, aş fi făcut nişte colecţii simple, le-aş fi pus în vânzare la Calea Basarabiei, dar am vrut să fac modă. Am realizat cred că în jur de 20 de colecţii până în prezent, iar o colecţie are vreo 20-25 de ţinute. Astăzi pot spune că am ajuns la nivelul când iile noastre sunt recunoscute pe stradă şi le cumpără femei din Europa şi America… Le plac enorm franţuzoaicelor…

- Din câte ştiu, francezii ţi-au acordat şi un Grand Prix la un festival de modă…


- Da, a fost în 2009, când am participat la Festivalul de Modă Pasarela. Era un proiect franco-român, finanţat de Franţa, care îşi propunea să susţină moda din România. Intraseră în concurs vreo 25 de ateliere din Bucureşti şi atelierul meu a luat Marele Premiu, la mare distanţă de celelalte. Tocmai deschisesem la Bucureşti un show-room, unde expusesem mostrele din colecţiile mele şi am fost vizitată de experţi de la Institutul de Modă din Paris. Aceştia au rămas încântaţi de ceea ce numeau ei „la blouse roumaine!”. Premiul a constat dintr-o prezentare de modă personală la Ambasada Franţei din Bucureşti, care a avut loc pe 8 martie 2010 şi a fost organizată de Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti. O prezentare de modă la o ambasadă înseamnă foarte mult pentru un designer, e o publicitate maximă.



- Te putem găsi mai des la Bucureşti, la Chişinău sau la Paris?


- Atelierul meu experimental a fost întotdeauna la Chişinău. Noi aici creăm iile. La Bucureşti am închiriat un spaţiu pentru show-room, încerc să-l menţin, pentru că vreau să expun acolo tot ce facem aici. Am fost invitaţi la Stockholm, vom merge în Suedia în curând. Dorim să facem o prezentare a ultimelor colecţii şi la Bucureşti… Din 1997 muncesc tot în aceste ritmuri. Învăţ mereu, inclusiv din propriile greşeli şi plătesc pentru asta, mă ridic şi merg mai departe. Important e că fac ce vreau. E bine când îţi aparţii ţie însuţi şi eşti liber în ceea ce faci.

- Care „liberă”, dacă numai pe parcursul acestei ore, de când discutăm, te-a căutat la telefon lume de pe lume…

- Sunt liberă în creaţia mea, dar rămân legată prin mii de fire de lumea din afară. Abia aştept sărbătorile, să mă reculeg, să-mi pun în ordine gândurile, să văd cum îmi realizez mai departe ideile.

- Eu cred că eşti o femeie plină de idei…

- Am dorit să deschid şi un liceu naţional de fete în R. Moldova, aşa cum sunt liceele de tip internat la Londra. Am găsit locul, în afara Chişinăului, păcat că ideea nu a luat foc. Adesea le spun celor doi băieţi ai mei că eu tot ce am port cu mine. Nu m-aş teme s-o iau de la capăt în orice situaţie.

- Soţul tău a decedat în 1997. De atunci eşti singură?

- Da. Am fost fericită împreună cu soţul meu şi poate din această cauză nu mi-am dorit o altă familie. Mi-am căutat de lucru şi de copiii mei. Ca femeie mă simt împlinită. Dar şi moda presupune libertate deplină. Nu cred că un bărbat ar suporta lângă el o femeie atât de împătimită de munca ei… Cred că mulţi nu ar accepta stilul meu de viaţă – azi trebuie să plec la un târg, mâine la un concurs, poimâine la o prezentare… Eu am grija modei, şi atât.

- Iar feciorii, cum i-ai crescut? Nu mi se pare un lucru simplu să educi doi băieţi singură…


- Da, nu e simplu. Din fericire, cel mai mare, Tiberiu, s-a dovedit a fi foarte puternic. Seamănă cu mama mea, care vorbea puţin, dar când spunea un lucru era spus. A terminat Business şi administrare la Erasmus University din Rotterdam, Olanda şi lucrează la o bancă din Londra. Când era student, avea două locuri de muncă, pe timp de noapte, ca să-şi poată plăti studiile. Dar pe urmă tot el mi-a spus că, dacă i le-aş fi plătit eu, nu ar fi ajuns azi să fie atât de responsabil. Celălalt fecior, Luca, este în anul doi la o altă universitate din Rotterdam. A ajuns acolo din a treia încercare. Primul an a fost un eşec, al doilea la fel. Apoi mi-a zis că nu mai vrea să facă facultate, pentru că o să intre în afaceri şi o să câştige mai mult. Dar când a încercat să se angajeze la Chişinău, fără studii superioare, a găsit doar posturi libere de şofer temporar sau chelner prost plătit. Şi-a făcut bagajele şi s-a întors în Olanda, unde acum studiază marketingul şi economia. Sper să reuşească să se regăsească în viitoarea lui profesie. Şi aşa va fi, pentru că e o fire sensibilă.

- O întrebare de ordin mai general: ce ne încurcă nouă, moldovenilor, să ajungem în rândul popoarelor civilizate?


- Nu trebuie să mă gândesc mult ca să răspund: lenea şi iresponsabilitatea. Cei mai mulţi dintre compatrioţii noştri nu vor să-şi asume nicio grijă în plus şi, chiar dacă încep ceva, se opresc la jumătate de cale sau nu fac lucrurile temeinic. Dar fără efort, fără perseverenţă nu ajungi nicăieri.

- Te consideri o femeie de succes?


- Da. Faptul că iile noastre au ajuns pe placul multor femei, de la noi şi din străinătate, care îşi doresc să le poarte, vorbeşte şi despre un succes, chiar dacă acesta nu neapărat înseamnă bani.

Timpul Suplimentul Femeia


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus