Timpul.md

Interviu 22 Octombrie 2009 | 14:27

Vasile Seicaru: Nu mai pot merge nici macar in vizita in State, pentru ca sunt folk singer performer"

- Vasile Seicaru este omul care stie sa dea din timpul sau, iar orele devin clipe si artistul nu pare ca ar obosi vreodata. Absolvent al Facultatii de Educatie Fizica si Sport, domn profesor este, cu toate ca n-ar recunoaste, un sentimental incurabil.

- Pe langa energie, cand iti canta Vasile Seicau, nu se poate sa nu remarci ca sufletul se cuibareste comod in plasa sentimentelor. Si chiar daca pe alocuri melancolia iti da tarcoale, asta nu face decat sa sporeasca confortul trairilor autentice. Folkul te duce intr-o alta lume, unde totul e posibil, iar visele se implinesc.

- Ai castigat de-a lungul timpului nenumarate premii. Care este cea mai iubita distinctie?

- Nu nenumarate, dar am castigat ceva premii! Cel mai important ar putea fi un premiu special, cel al presei, la un festival de pop-rock-folk, desfasurat la Soci, in fosta URSS. Mi se pare important pentru ca mi-a fost inmanat de marea actrita rusa, cunoscuta din filmul „Gara pentru doi", Ludmila Gurcenko!

- Cum de a intrat muzica in viata ta?

- Muzica a intrat pur si simplu in viata mea. Mi-a placut rockul care dadea un suflu nou in perioada aceea peisajului cam obosit al showbizului autohton!

- Cand a aparut si prima chitara?

- Trebuia sa am un acordeon, asa voiau parintii mei, dar a invins dorinta mea!

- Cum era pustiul Vasile Seicaru?

- Culmea e ca pustiul Vasile Seicaru a fost un copil foarte linistit, foarte cuminte... Mai tarziu, cand a inceput sa cante, s-au schimbat radical lucrurile! Adolescenta si tinerete nebuna si nelinistita!

- Ai spus de nenumarate ori ca cea mai buna scoala de muzica a fost trupa „Cristal”, unde ai fost solist. Cursurile acestei „scoli" le-ai urmat veri la rand pe litoral, iar „profesor" drag ti-a fost Puiu Cretu.

- Eu am cantat cu Puiu cam 10 ani si n-am cantat numai la Costinesti, la mare... Am cantat si la munte, si prin strainatate. Am cantat cam peste tot prin tara, in special in centre universitare, pentru ca eram elevi, studenti, profesori de educatie fizica!

- Cum a inceput aceasta frumoasa „poveste” si cine a scris „deznodamantul”?

- Puiu Cretu m-a „descoperit" in urma unor cautari prin cluburi si pe la serile de dans (care, pe vremea aceea, se faceau numai cu trupe rock, la mare moda atunci). M-a gasit si, dupa o perioada de proba, am ramas cu ei. Eu am inceput in trupa, dar cantam la Casa Studentilor din Galati, si folk...Venea o groaza de lume sa ma asculte, in mare parte fete.

- Invoci atat de des marea in cantecele tale, de ce?

- Daca am compus cantece in care spun despre mare, e si pentru ca am iubit-o si o iubesc enorm! A fost modul meu de a-i multumi, de a-i aduce cuvantul meu bun si, de ce nu, pentru a arata oamenilor acest lucru, de a-l impartasi. O iubire, daca nu e impartasita, nu are nici liniste, nici stralucire.

- „Cristal” n-a fost prima formatie din viata ta... Cati ani aveai cand ai inceput sa canti in „Atletic” sau „Grup 17”?

- Aveam cat spune cifra, 17 ani! Eram niste copii nebuni, care iubeam rockul la disperare. Nu visam decat Beatles, Rolling Stones, Hippie, Flower power... N-am cantat cu ei mai mult de doi-trei ani! Ne faceam chitare din lemn. Dozele pentru chitara electrica erau din magnet pe care infasuram manual sute de spire din sarma foarte subtire! A functionat, dar acum, cand ma gandesc inapoi, imi dau seama ca era destul de rudimentar.

- Te stiu de la Cenaclul „Flacara”. „Doamne, ce mai topaiam pe stadioane!” - este doar unul din miile de mesaje de acest gen postate pe internet de oamenii care iti iubesc muzica. Cum ai descrie anii pe care i-ai petrecut in Cenaclul „Flacara”?

- Am „stat" sapte ani la Cenaclu! Da, stiu ce se scrie despre asta pe net! A fost o perioada frumoasa din viata mea. Din pacate, sunt multi dintre acei care, pe vremea aceea, ar fi facut orice pentru a putea cumpara un bilet (costa 25 de lei), fie si la suprapret, si astazi vorbesc urat si de Cenaclul „Flacara”, si de noi (sa nu mai spun de Adrian Paunescu). M-au marcat multe, am invatat multe, insa un episod o sa-l povestesc acum: eram pe un stadion plin de tineri care dansau, sareau, tipau... se bucurau! Era singurul loc unde se putea canta rock in Romania! Paunescu, poetul, ne-a chemat pe cativa langa el si ne-a spus cuvinte care si azi ma tulbura:... „Uitati-va, ei au senzatia ca sunt liberi!".

- Pe cel de-al doilea album al tau, ai o melodie: „Cantec pentru fiul meu". Are legatura cu baiatul tau, Mihnea?

- Piesa asta am scris-o special pentru Mihnea, asa cum am scris si „Doar lumina", de pe albumul din 2003, „Pana seara, voi veni".

- Cine i-a ales numele lui Mihnea: tu, sotia ta Gabriela sau impreuna ati hotarat asa?

- Numele Mihnea i l-a dat Gabi si eu am fost cu totul de acord!

- Fiul tau canta?

- Mihnea a cantat mai multi ani la pian si a facut-o foarte bine pana intr-o zi, cand a aflat ca trebuia sa urmeze Liceul „Enescu". Ne-a spus foarte hotarat ca el vrea sa fie liber... De atunci, nu s-a mai atins de pian!

- Ce spunea sotia ta cand muzica te purta departe de casa?

- Gabi m-a indemnat, m-a sustinut si a dorit sa fac ce-mi place cel mai mult: sa cant! Pentru ca s-o fac asa cum trebuie, era absolut necesar sa plec in turnee... Lipseam de acasa cu lunile!

- In luna aprilie, la lansare, i-ai dedicat sotiei tale cel mai recent album al tau. Stiu insa ca mai mult decat celelalte piese, melodia care a imprumutat si numele albumului este cea la care tii cel mai tare: „In orasul cu floare de tei”.

- Da, „In orasul cu floare de tei" e un album pe care i l-am dedicat in intregime ei! ?in mult si la „Un inger pereche", si la „Nici n-am stiut, nici n-am aflat", si la „Umbra"...

- Unii din admiratorii tai te numesc „Omul Balada”. Ce crezi?

- „Omul Balada"? Nu stiam, dar imi place!

- Putina lume stie ca, pe langa cantecele tale, ai compus piese si pentru Loredana Groza sau Mirabela Dauer.

- Pentru Loredana si pentru Mirabela am compus conjunctural! As putea scrie multa muzica si pentru alti colegi sau colege, dar n-am facut-o si nu stiu de ce... De cerut, mi s-a mai cerut.

- Iti plac surprizele?

- Nu-mi plac surprizele, dar imi place sa surprind! Cateodata imi iese!

- Daca despre locurile din tara nu cred sa fie prea multe pe care cantecul sa nu te fi purtat, acelasi lucru il poti spune si despre turneele in strainatate? In ce parte a lumii ai vrea sa mai ai spectacole, fie pentru ca ti-a placut cum ai fost primit, fie pentru ca simti ca muzica ta ar aduce un plus acelor oameni?

 - Am fost peste tot in tara, dar, daca ma intrebi de cele din strainatate, pot spune ca in California mi-a placut cel mai mult. Am prieteni acolo, iubesc zona aceea a Americii, dar, din pacate, eu nu mai pot merge nici macar in vizita in State, pentru ca sunt „folk singer performer". Dupa ce am fost de mai multe ori, deodata n-am mai primit viza de la Ambasada SUA la Bucuresti, nici macar pentru vizita! Stiu si de ce: pentru ca unii cantareti, artisti romani, au fost in „lungi turnee" prin restaurantele din America, laudandu-se pe la televiziuni ca au castigat bani multi, insa, in realitate, au eludat Fiscul american. Asta nu se iarta la ei! Eu, fiind un artist cunoscut, cei de la Ambasada au considerat ca si eu fac la fel si nu mi-au mai dat deloc viza. Ca mine patesc multi artisti care nu mai pot merge nici in vizita acolo. Pacat, eu unul nu prea inteleg, dar asta e, respectam!

 - Pasiunea ta pentru muzica si pentru oameni nu se reflecta doar in cantecele pe care le compui. Asociatia culturala care iti poarta numele si pe care ai creat-o reprezinta o alta latura a ta. De cat timp te lupti cu morile de vant si de ce?

- Asta e o alta poveste! A durat pana am facut-o, dar acum derulam proiecte diferite, dar si concursuri de poezie, proza scurta! Acum, in aceasta perioada, am de sustinut in Canada, la Toronto si Montreal, doua concerte deosebite in care este implicata si Asociatia! Pe langa asta, am si un site, o pagina de web foarte bine facuta, care e tinuta la zi! Dar avem si probleme mari cu primarii din tara, care nu-si respecta contractele. Renuntam sa ne judecam pentru ca stim cum merg lucrurile prin justitie si cum se pierde timpul!

- Ce a insemnat pentru tine primirea Ordinului Cultural in Grad de Cavaler oferit de presedintele Romaniei, in 2006?

- Primirea acelui Ordin este o recunoastere a ceea ce am facut in acesti zeci de ani pe scenele din tara si din strainatate, dar si pentru zece albume pe care le-am scos pana acum, pentru emisiuni radio si TV... Pentru tot ce am facut in legatura cu muzica si cu concertele mele. Sunt multi artisti care n-au primit aceasta distinctie si o meritau. Cred ca oamenii politici ar trebui sa fie mai atenti la artistii de scena, la artistii care nu s-au „prostituat" prin ceea ce au facut de-a lungul anilor!

- Daca ai avea posibilitatea de a schimba ceva din viata ta, ce ai face altfel?

- Daca ar fi sa schimb ceva din viata mea, cea pe care am trait-o deja, as schimba episodul cu plecarile mele de acasa... prin turneele mele cam lungi, cam dese! Atunci, ar fi trebuit sa stau mai mult cu familia mea. Din pacate, ce a fost trait, trait ramane, parerile de rau tardive sunt inutile si nu ramane decat sa te lupti cu ele doar in mintea ta.

Sursa: Adevarul

  • Un articol de:

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus