Veaceslav Untilă, vicepreşedinte al Partidului Liberal: „Rusia trebuie recunoscută parte în conflictul transnistrean”

– Deşi unii încearcă să demonstreze că atunci a avut loc un război civil, eu cred că mai corect ar fi să spunem că a fost un război moldo-rus. Şi atunci, şi acum, avem două părţi în conflict – Moldova şi Rusia. Totodată, noţiunea de „război fratricid” utilizată în cazul evenimentelor din 1992 îşi are şi ea rostul, deoarece Federaţia Rusă a mobilizat în acel război (neoficial, desigur) cetăţeni ai Republicii Moldova ce locuiau şi locuiesc pe malul stâng al Nistrului. După destrămarea Uniunii Sovietice, forţele imperiale au semănat focare de conflict şi de război în fostele republici unionale, cu scopul de a zădărnici intenţiile fireşti ale acestor republici de a-şi dobândi independenţa. Nu este întâmplător faptul că războiul de pe Nistru a izbucnit imediat după ce Republica Moldova a devenit membră a ONU. Acel război a fost răspunsul Kremlinului la aspiraţiile noastre de a ne îndepărta de sfera de influenţă a Moscovei, de a ne apropia de România şi de spaţiul de valori occidentale. Propaganda rusă, prin intermediul marionetelor de la Tiraspol, a băgat frica în populaţia din stânga Nistrului, instigând-o la acţiuni militare, acţiuni care au costat vieţi omeneşti şi destine mutilate, şi au adus multă durere în sufletele celor care au avut de suferit în urma acestui conflict.
Apropo, Rusia a fost recunoscută ca parte în conflict prin decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul grupului Ilaşcu. Din păcate, Chişinăul nu a utilizat la maximum prevederile deciziei respective, care nu şi-a găsit dezvoltarea în declaraţiile şi atitudinea oficialilor de la Chişinău şi cu timpul toţi au cam uitat că Rusia este, de fapt, parte în conflict. Federaţia Rusă continuă să fie percepută ca şi mediator şi ulterior garant în acest proces, iar Chişinăul continuă să discute cu Tiraspolul, deşi reprezentanţii acestuia nu decid nimic fără avizul Moscovei.

– Recenta schimbare de putere de la Tiraspol, ar putea deschide noi oportunităţi în reglementarea transnistreană?

– Această schimbare, până la urmă, este una cosmetică. Cu toate că miza Kremlinului în „alegerile prezidenţiale” a fost alta, era clar că oricine va fi ales lider al autoproclamatei rmn, acesta îşi va potrivi ceasul după ora Moscovei. Chiar dacă Evgheni Şevciuk nu a fost susţinut de Moscova, el a fost impus de împrejurări ca una din primele sale vizite să o întreprindă în capitala rusă. Într-un fel, el este ostatic al stării de spirit din stânga Nistrului. Două decenii oamenilor din această regiune li s-a băgat în cap ideea că Chişinăul e duşman, iar Rusia este „mama protectoare”. Şi oamenii cred asta. Să nu uităm că în regiunea transnistreană a crescut o întreagă generaţie care niciodată nu s-a considerat parte a Republicii Moldova. Acestea sunt realităţile şi ele nu pot fi ignorate.

– Mai pledaţi în continuare pentru modelul hexagonal?

– Ideea pe care am promovat-o anterior era ca Republica Moldova şi Rusia să fie recunoscute drept părţi în conflict, iar rolul de mediatori şi garanţi să şi-l asume OSCE, Ucraina, SUA şi UE. Adică, inovaţia este excluderea Tiraspolului din proces, deoarece acesta este greşit considerat parte în conflict, schimbarea statului Rusiei din mediator în parte în conflict şi schimbarea statutului UE şi SUA din observatori în mediatori şi ulterior garanţi. Dacă vă amintiţi, în 1992, Acordul de încetare a focului a fost semnat între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Acest fapt ne demonstrează că Rusia a participat la conflictul armat de pe Nistru şi nu poate nicidecum să-şi asume rolul de mediator şi de garant în soluţionarea diferendului transnistrean. Din aceste considerente am şi propus formatul hexagonal de negocieri, care sunt sigur că va fi mult mai eficient.

– Cum rămâne cu prezenţa militară rusă în Republica Moldova?

– Atâta timp cât acest contingent se află în regiunea de est a Republicii Moldova, soluţionarea conflictului transnistrean este practic imposibilă. Prezenţa acestei armate reprezintă un sprijin direct regimului separatist. De asemenea, ea este o ameninţare permanentă, un presing moral asupra Chişinăului şi, în special, asupra locuitorilor din zona de securitate. Pe parcursul anilor, s-a văzut că această armată constituie mai degrabă un factor destabilizator. Iar incidentul de pe podul de la Vadul lui Vodă din ziua de 1 ianuarie 2012, când un tânăr cetăţean al Republicii Moldova a fost împuşcat de un soldat rus, este încă o dovadă în acest sens. Armata rusă trebuie să plece din stânga Nistrului, aşa după cum este prevăzut în decizia Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999. În locul ei urmează să vină o misiune de pacificare civilă cu mandat internaţional.

– Care sunt totuşi perspectivele de reglementare a problemei transnistrene?

– Noi suntem nevoiţi să alegem răul mai mic. Decât fără negocieri, cum a fost din 2006 până în 2011, mai bine cu negocieri în formatul 5+2. Aceste negocieri permit cel puţin menţinerea situaţiei sub control, reprezintă o garanţie că tensiunile în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol vor fi minime. În plus, ele sunt o bază bună pentru soluţionarea problemelor „de rutină”, cum ar fi eliminarea blocajelor din activităţile economice, cooperarea umanitară etc. Dar un progres real în vederea reglementării politice a acestui conflict este imposibil de realizat fără schimbări de concept, de genul celor de care am vorbit eu mai sus. Până nu vom face astfel de schimbări, nu vom obţine pârghii reale pentru reglementarea problemei transnistrene.

– Nu pot să nu vă întreb, dacă mai ţineţi legătura cu foştii camarazi de arme?

– Sigur, mai ales că mulţi dintre ei îmi erau colegi de serviciu. Pe unii însă i-am pierdut, acolo, pe câmpul de luptă şi ei au rămas să trăiască doar în memoria noastră. Ei şi-ai dat viaţa apărându-şi patria şi acest sacrificiu nu poate fi uitat. Iată de ce, în perioada când eram deputat în Parlamentul Republicii Moldova, am elaborat iniţiativa legislativă privind declararea zilei de 2 martie drept zi de comemorare a celor căzuţi în timpul conflictului armat. Chiar dacă ulterior iniţiativa a fost plagiată, important este că, în final, ea a ajuns să fie lege şi astfel am oferit o recompensă morală eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru independenţa, statalitatea şi integritatea teritorială a ţării. Această zi de comemorare vine să ne aducă aminte despre o tragedie umană, tragedie care nu ar trebui nicicând să se repete. 

D.C.