Reluarea negocierilor propriu-zise e încă departe, dar există deja unele semnale ce indică asupra faptului că animaţia provocată de demararea negocierilor ar putea fi doar un paravan, după care se ascunde o nouă strategie a Rusiei. Moscova şi-a pregătit terenul, înlăturându-l de la putere pe odiosul Smirnov şi înlocuindu-l cu o persoană mai puţin compromisă. Până la urmă, s-a dovedit că A. Kaminski, candidatul declarat al Kremlinului pentru alegerile din decembrie din Transnistria, a fost o pistă falsă, iar participarea lui la cursa „prezidenţială” a avut un singur scop – de a-i crea lui Evgheni Şevciuk imaginea de independent, de om „curat”, ataşat intereselor cetăţenilor din stânga Nistrului.
Şi momeala, pare-se, a prins, căci, după venirea lui Şevciuk la conducerea Transnistriei, au crescut brusc speranţele la Chişinău şi în alte capitale europene. Şevciuk a intrat repede în joc, a soluţionat împreună cu autorităţile de la Chişinău chestiunea ce ţine de transportarea mărfurilor pe calea ferată din Transnistria, a „liberalizat” uşor comerţul din regiune cu implicarea Chişinăului, a reorganizat grupurile de experţi (partea transnistreană). Totodată, desfăşurarea unui dialog normal între părţi este împiedicată de apariţia unor decizii şi acţiuni destructive: „ministra” de externe de la Tiraspol a scos de la naftalină şi a pus pe masa de negocieri Memorandumul Primakov (care prevede egalitatea în drepturi a Moldovei şi Transnistriei, acordă dreptul Tiraspolului la activitate economică externă autonomă, legalizează şederea trupelor ruse în Moldova); ex-preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a numit pe vicepremierul Dmitri Rogozin (cunoscut prin şovinismul său şi militarea deschisă pentru anexarea Transnistriei la Rusia) reprezentant special al şefului statului rus pentru Transnistria; Rusia a decis să majoreze pachetul de asistenţă financiară pentru Tiraspol, în încercarea de a face malul stâng mai atractiv decât malul drept al Nistrului, începând astfel transnistrizarea R. Moldova. Adică, în timp ce Chişinăul şi unele cancelarii occidentale se îmbată cu apă chioară şi aplaudă la fiecare întrevedere dintre Filat şi Şevciuk, în paralel se aplică nişte stratageme ce nu prevestesc nimic bun pentru viitorul R. Moldova.
Nu este greu să ne închipuim care vor fi următorii paşi. În primul rând, propulsarea lui Rogozin pe segmentul transnistrean ar putea constitui o primă etapă spre recunoaşterea statalităţii transnistrene. Ultranaţionalistul rus nici nu-şi ascunde dispreţul faţă de autorităţile din R. Moldova. Pentru dânsul Chişinăul este „un coteţ unde se face multă zarvă”. Iar faptul că el, în 1992, a luptat cu arma în mână de partea transnistrenilor confirmă ipoteza despre eforturile pe care, cel mai probabil, apărătorul republicilor separatiste din fosta URSS le va depune pentru recunoaşterea statalităţii transnistrene.
În al doilea rând, se va reveni la ideea de federalizare a R. Moldova în baza a doi subiecţi absolut egali în drepturi. La această concluzie ajungem urmărind acţiunile „externelor” de la Tiraspol, care promovează tot mai insistent Memorandumul Primakov, de care practic toţi uitaseră în ultima perioadă. O asemenea federaţie ar fi în detrimentul Chişinăului şi al cursului de integrare europeană. Accederea transnistrenilor în organele puterii de la Chişinău, în baza unor cote de reprezentare stabilite la nivel federal, ar însemna că balanţa se va înclina în favoarea forţelor ostile integrării europene. Ca să nu mai vorbim de un eventual drept de veto al Tiraspolului în privinţa politicii externe a ţării, drept despre care s-a discutat şi anterior în contextul unui model federativ de soluţionare a diferendului transnistrean. Chişinăul ar deveni pur şi simplu ostatic al unor interese imperiale, iar populaţia cu aspiraţii proeuropene din majoritară ar deveni minoritară.
În al treilea rând, se va miza pe transnistrizarea R. Moldova. „Pompând” masiv bani în bunăstarea Transnistriei, Rusia speră să reaprindă nostalgiile cetăţenilor de pe malul drept după „trecutul îndestulat” şi astfel raportul de forţe din societatea moldovenească s-ar schimba semnificativ în favoarea Estului. În plus, s-ar agrava o problemă cu care Moldova se confruntă şi în prezent – preluarea de către mulţi cetăţeni din localităţile de la frontiera administrativă, aflate sub jurisdicţia Chişinăului, a aşa-numitei cetăţenii transnistrene în schimbul beneficiilor de ordin material (pensii, compensaţii, indemnizaţii mai mari).
Pentru a zădărnici implementarea acestui plan diabolic, Chişinăul trebuie să ia imediat o atitudine adecvată şi să taxeze neîntârziat acţiunile Moscovei şi ale Tiraspolului, să sensibilizeze partenerii externi asupra stării reale de lucruri, să insiste pe chestiuni cu adevărat importante, cum ar fi: retragerea trupelor şi armamentului rus din estul ţării, recunoaşterea Rusiei ca parte în conflict, schimbarea formatului de negocieri în vederea reglementării conflictului transnistrean, cu acordarea statutului de mediatori şi garanţi SUA şi UE etc. Dacă situaţia nu va fi gestionată de pe poziţia integrităţii R. Moldova, ne vom pomeni că am pierdut tot ce se putea de pierdut pe dimensiunea transnistreană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
