Timpul.md

Integrare Europeană 26 Octombrie 2009 | 15:27

Viceministrul de Externe al Lituaniei, Evaldas Ignatavi?ius: Trebuie sa profitati de orice program si initiativa a UE

„Nu ar trebui sa fiti sceptici si pesimisti cand vine vorba de Parteneriatul Estic. Sigur ca aceasta initiativa nu ofera o perspectiva clara de aderare, dar este o cale de dezvoltare a relatiilor cu UE. Poate ca la prima vedere cei 600 mln. euro par o suma mica, dar ei urmeaza a fi fructificati. Trebuie sa profitati de orice program si initiativa a UE. Cine stie, poate peste cinci ani situatia in interiorul Uniunii va fi cu totul alta”, a declarat viceministrul de Externe al Lituaniei, Evaldas Ignatavi?ius, care s-a aflat zilele trecute la Chisinau, intr-o vizita de documentare.

Oficialul lituanian a avut intrevederi cu ministrul moldovean de Externe, Iurie Leanca, cu vicepremierul responsabil pentru reintegrarea republicii, Victor Osipov, cu presedintele Comisiei parlamentare pentru politica externa, Igor Corman, precum si cu reprezentantii societatii civile, sub egida Fundatiei moldo-lituaniene „Centrul de Studii al Integrarii Europene”. Subiectele abordate au vizat modul in care Lituania poate sa ajute RM pe calea integrarii europene, mai ales in contextul pregatirii negocierilor in vederea semnarii unui nou acord cu UE, dar si problematica transnistreana, intrucat din 2011 Lituania va prezida OSCE.

Ignatavi?ius a spus ca la moment exista cateva proiecte de colaborare moldo-lituaniana in mai multe domenii: vamal, veterinar, fitosanitar s.a., dar ca el spera ca cele doua tari sa initieze si alte programe comune, in cadrul Parteneriatului Estic. Cat despre noua guvernare de la Chisinau, oficialul lituanian a spus ca „are un program bun, dar dificil de pus in practica”, referindu-se mai ales la conditiile de criza mondiala, deficientele bugetare, factorul sezonier - vine iarna, plus iminenta unor noi anticipate, pe de o parte, si sacrificiile pe care trebuie sa le facem, pe de alta parte. „Acum este esential sa introduceti adevaratele reforme, mai ales ca noul guvern are suportul parlamentului”, a adaugat viceministrul de Externe al Lituaniei.

Ignatavi?ius a mai relatat despre modul in care tara sa „a rezolvat” problema minoritatii ruse si cum a ameliorat relatiile cu Moscova. „Si noi, ca si voi, am avut problema minoritatii ruse, incluzand aici si bielorusii, si ucrainenii, si evreii vorbitori de rusa. Noi am pus accent pe educatie. Ei erau altfel educati, usor influentabili de partea rusa, de aceea am ales aceasta modalitate”, a adaugat ministrul. Ca si RM, Lituania a avut trupe ruse pe teritoriu sau. Dupa multe si indelungate negocieri, acestea au fost retrase. La fel, in 1998, si lituanienii au avut de suferit de pe urma crizei economice ruse. Atunci balticii si-au reorientat exporturile de bere si branza spre Europa si SUA. Sigur ca nu au scapat definitiv de probleme, dar cel putin au demonstrat ca exista si alte cai de rezolvare. De cinci ani Lituania este membra a UE, pe cand noi continuam sa batem pasul pe loc.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus