Eveniment

Victor Copiimulţi a fost decorat de preşedintele Lupu

Victor Copiimulţi a fost ca un părinte al Episcopiei de Nord în cei patru ani, în care Mitropolia Moldovei refuza să-şi dea acceptul pentru hirotonirea ca ierarh al locului a egumenului Hariton (fratele regretatului Episcop Dorimedont, decedat în circumstanţe suspecte în decembrie 2006), iar clericii de aici refuzau să primească un alt episcop. Amintim că Victor Copiimulţi a făcut tot posibilul ca să-i salveze viaţa PS Dorimedont. Atunci, împreună cu miliardarul Gabriel Stati, au achitat pentru acesta serviciile medicale, inclusiv operaţie, într-o clinică din Viena.

Rămânând fără un păstor, şcolile teologice deschise de regretatul s-au pomenit într-o situaţie critică şi numai datorită intervenţiei lui Copiimulţi ele şi-au menţinut activitatea până în prezent. Ataşat duhovniceşte de aceste locuri, el a pregătit şi proiectul unui complex eparhial cu hramul „Sf. Vasile cel Mare”, care urmează să fie ridicat în amintirea PS Dorimedont.

Complexul va cuprinde o catedrală, un cavou, o casă eparhială şi cea mai înaltă Clopotniţă din R. Moldova. „Trebuie să păstrăm vie memoria părintelui nostru adormit, Preasfinţitului Dorimedont, şi să contribuim fiecare, în măsura în care poate, la continuarea misiunii sale. Fiind în viaţă, el a reuşit să se gândească la fiece suflet şi să se sacrifice pentru fiecare. Şi această jertfire este de neuitat”, susţine Copiimulţi.
Actualul Episcop de Nord, PS Nicodim, susţine că proiectul plătit de omul de afaceri a fost propus spre binecuvântare Patriarhului Chiril, care a rămas încântat de acesta. După ce proiectul a trecut cu brio expertiza patriarhală, Patriarhul, în semn de recunoştinţă l-a decorat pe Copiimulţi cu ordinul „Sf. Serafim al Sarovului” în cadrul ultimei sale vizite la Chişinău. „Despre dl Copiimulţi pot să vorbesc numai şi numai de bine. În afară de faptul că rezolvă cu multă dragoste multiple probleme sociale, meritele sale pentru biserică sunt deosebite. De aceea a şi fost apreciat de către Patriarh. L-am decorat şi noi pentru că întreţine şcoala teologică şi seminarul. Şi ne sprijină nu numai cu bani, dar şi cu alte ajutoare materiale necesare procesului de studii. Este un om cu nume mare”, consideră Episcopul.

„Graţie susţinerii dlui Copiimulţi, precizează secretarul eparhial, preotul Adrian Cotelea, şcolile teologice ale eparhiei au supravieţuit. El a fost întotdeauna alături de noi, a organizat pentru creştinii noştri pelerinaje la Ierusalim şi la muntele Athos. Este ctitor şi la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rudi, Soroca, şi la mănăstirea “Sfânta Treime” din Călărăşeuca, Ocniţa”.

Noul complex eparhial va fi construit pe un teren de pe Şoseaua Bucovinei din Edineţ, acordat în anul 1999 de primăria oraşului. Locul noii catedrale a fost sfinţit de ÎPS Vladimir la 13 noiembrie 2007. În acelaşi an, Mitropolitul l-a decorat pe Copiimulţi cu ordinul „Sf. Paisie Velicikovschi” de gradul II, „în semn de recunoştinţă pentru activitatea sârguincioasă spre binele şi întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova”. În cadrul unui interviu pentru TIMPUL, ÎPS Vladimir a menţionat că apreciază mult aportul nemijlocit al omului de afaceri la susţinerea bisericii.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *