Participanţii la cursa ilegală din Parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica al Capitalei au fost identificaţi. Aceştia s-au dovedit a fi un tânăr de 22 de ani şi un minor de 17 ani.
Potrivit informaţiilor, ambii tineri au fost documentați în această după-amiază, iar pe numele acestora au fost întocmite procese verbale.
Şoferul de 22 de ani riscă amendă în mărime de 3000 de lei şi 5 puncte de penalizare, iar minorul, la fel, se va alege cu amendă de 3000 de lei.
Totodată, a fost întocmit un proces verbal şi pe numele unui alt tânăr, în vârstă de 21 de ani, care a predat mijlocul de transport minorului. Acesta se va alege cu o amendă de 4500 de lei.