Moldova

VIDEO: Cine e victima în procesul Creţu contra Starinschi?

Starinschi neagă categoric faptul că l-ar fi maltratat pe Creţu, deoarece „l-am văzut pentru prima dată în luna octombrie 2009, când procurorul l-a prezentat în incinta comisariatului pentru efectuarea unor acţiuni de urmărire penală”. Poliţistul mai spune că, iniţial, nu i s-a adus vreo acuzaţie şi se întreabă: „De ce procurorul nu a negat în instanţă discuţia avută în biroul său, unde Creţu şi apărătorul lui au spus că îşi retrag acuzaţiile în privinţa mea, dacă le divulg numele persoanei care i-a fracturat mâna lui Creţu?”. Întrebat de TIMPUL unde a fost în acea noapte, fostul şef al poliţiei criminale ne-a spus că era la serviciu, în PMAN: „Acest fapt poate fi confirmat de multe persoane, atât colaboratori de poliţie, cât şi persoane civile, inclusiv colegi de-ai dvs”.

Procurorul Ion Bazatin, care a cerut ca Starinschi să fie condamnat la închisoare, susţine însă că există dovezi destule care demonstrează vinovăţia poliţistului. Judecătorul Vladimir Braşoveanu va pronunţa sentinţa finală luni, 20 iunie.
TIMPUL va reveni la acest caz.


 
Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *