Prozatorul ne-a dat întâlnire la Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din incinta Uniunii Scriitorilor. Discret și cu bun-simț, și-a cerut permisiunea de la angajații instituției pentru a sta de vorbă cu noi în acea sală. După ce s-a așezat comod, a scos din geantă un reportofon, care încă înregistrează pe casete, și a început să-și depene amintirile. „Copilăria mea a fost și frumoasă și tristă, pentru că părinții mei s-au despărțit timpuriu, pe când aveam vreo patru ani, și pe urmă au conviețuit, fiind divorțați”, așa încep confesiunile lui Vladimir Beșleagă.

De atunci, micul Vladimir a asistat la fel de fel de conflicte între părinții săi și, de fiecare dată, lua partea mamei. O amintire însă i-a marcat copilăria și-i provoacă fiori până astăzi. „Odată tatăl meu, fiind un pic chefliu, a încercat s-o împuște pe mama. Dar când a luat arma, eu m-am agățat de poala lui și am început să strig: „Nu o împușca pe mama!”. El nu s-a uitat la mine și a tras un foc în aer”, a adăugat scriitorul.

Dar cea mai frumoasă amintire a copilăriei sale, recunoaște el, a fost descoperirea lumii miraculoase a cărții: „Maica mea, care nu făcuse școală, dar deprinsese de la frați lectura, m-a învățat să citesc în grafie chirilică, latină și scrisul bisericesc. Lectura a fost o modalitate de a ieși din cadrul îngust al familiei, al comunității rurale și de a descoperi lumea cea mare”. Vladimir Beșleagă este convins că un scriitor se naște dintr-un cititor, or, anume așa și-a descoperit el vocația. „Dacă ești un cititor pasionat, involuntar apare necesitatea de-a încerca să scrii și tu. Metaforic vorbind, eu am citit foarte mult, iar atunci când mi s-a părut că nu găsesc cartea pe care vreau s-o citesc, m-am apucat și-am scris-o”, ne-a relatat el.

A publicat poezii în diferite reviste, încă fiind elev, dar când a ajuns la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova și s-a angajat la radio, unde făcea reportaje, la un moment dat, a început să scrie și povestiri pentru copii. Astfel a apărut „Zbânțuilă”, cartea sa de debut. Totuși romanul „Zbor frânt” „este cel care l-a consacrat, pentru că a apărut dintr-o mare durere”. „Mama a fost cea mai scumpă ființă de pe lume, iar pierderea ei m-a afectat atât de mult, încât în câteva luni am scris romanul”, a recunoscut Vladimir Beșleagă cu lacrimi în ochi.
Recent, el a terminat o altă carte cu amintiri despre mama sa, care speră că va apărea anul acesta. „Mama, casa, pământul” este o carte despre mama, despre casa buneilor, care a rămas în picioare și astăzi, și despre pământul bunelului Andrei, care a fost deportat”, ne-a explicat prozatorul.

„Pentru a observa cărțile profunde, trebuie să ai un gust cultivat”

Vladimir Beșleagă nu regretă nicio carte pe care a scris-o, dar totuși există un roman pe care ar fi vrut să-l scrie altfel. „În anul 1969-1970, lucram la cartea „Noaptea a treia”, care a izvorât dintr-o durere, dintr-un sentiment de presiune socială și de reintroducere a cenzurii. Această carte a fost arestată și a stat în sertar 18 ani. Și eu, ca să nu mă descalific ca scriitor, am scris alte câteva volume mai puțin critice. „Ignat și Ana”, de exemplu, despre destinul unei familii, care n-a avut copii, „Durere”, despre destinul unui adolescent care-și pierde tatăl și apoi am scris romanul „Nepotul”, despre buneii mei. Dar și aceasta mi-a fost mutilată, nu mi-au acceptat nici titlul și au publicat-o cu denumirea „Acasă”. În anii ’90, am restabilit tot ce a tăiat cenzura și am republicat-o cu titlul „Nepotul”. Aș fi vrut să o refac, dar au venit alte timpuri, alte probleme și nu am revenit la ea”, a remarcat Beșleagă.

Deși e recunoscut în întreaga lume, maestrul spune că succesul poate fi atribuit afacerilor, dar nu creației și artei. „În artă există profunzime, seriozitate și valoare estetică. De aceea, pentru a observa cărțile profunde, trebuie să ai un gust cultivat”.

Deputatul care a vrut să fugă din Parlament

Despre politică, scriitorul vorbește puțin, poate pentru că a fost deputat în „primul Parlament și, văzând ce balamuc e acolo, am vrut să fug după primele șase luni”. „Această activitate venea în contradicție cu propriile mele convingeri. Am stat aproape patru ani în politică și am văzut din interior care și cum își vânează interesele. Atunci am înțeles că politica este opusul omului de creație, care are nevoie de libertate absolută”.
Chiar dacă s-a distanțat de politică, Vladimir Beșleagă consideră că, după alegerile din 24 februarie, Blocul ACUM ar trebui să se asocieze cu democrații și să-i elimine pe socialiști, care promovează politica Moscovei și vor să deturneze cursul european. „Știind că voi fi combătut și negat, vă voi întreba: de ce americanii l-au susținut pe Stalin împotriva lui Hitler în al Doilea Război Mondial? Ei erau amândoi la fel de odioși și au masacrat milioane de oameni, dar asta este politica mare”, este de părere Vladimir Beșleagă.

„O fătucă mi-a furat ochii, dar am aflat că e sora mea”

La cei 87 de ani ai săi, romancierul spune că se menține în formă datorită lecturii, muncii fizice și a mersului pe jos. „După ce am avut două crize cardiace și am stat în spital, am revenit la exercițiile fizice cu care eram obișnuit până a deveni orășean. Alergam mult, țineam zile de foamete, după care am descoperit și am practicat yoga în scopuri de tratament. Mai târziu, m-am limitat doar la două tipuri de exerciții: prelucrarea pământului și mersul pe jos. Astfel, primăvara, vara și toamna mă ține în formă munca la pământul pe care l-am moștenit de la părinți, iar iarna – mersul pe jos. Ce-i drept, în ultimul timp am redus distanța, dar am avut perioade când mergeam câte cinci-șapte km pe zi”.

Despre moarte vorbește senin și fără frică, ba chiar glumește pe seama ei și uneori se miră că a ajuns până la vârsta aceasta. „Cred că de-acum moartea se teme de mine, pentru că am murit de trei ori. Prima dată, pe când aveam 17 ani, mă aflam la treierat pâinea în câmp. Atunci o fătucă mi-a furat ochii, ulterior până seara am aflat de la cineva că-mi este soră și ar fi mai bine să nu mă apropii de ea. Acea copilă era fiica tatălui meu cu o altă femeie, care a murit când a născut. Atunci am înțeles care a fost drama familiei mele și am vrut să mor. Dar acel gând mi-a fost alungat imediat de o voce de la Dumnezeu, care mi-a spus: „Dacă te-ai născut, trebuie să trăiești”. Apoi am pierdut-o pe mama, după care pe fiul meu și am simțit că am murit odată cu ei. Ca să poți învinge moartea, trebuie să te întorci către Dumnezeu și să spui: „Doamne ascult și fac ce-mi poruncești!”, ne-a povestit scriitorul.

„Trăiesc anii pe care nu i-au trăit mama și fiul meu”

Poate de aceea, când vine vorba despre secretul longevității sale, scriitorul spune că „bunelul Andrei a murit la 53 de ani în Siberia, mama s-a stins din viață la 52 din ani, feciorul meu a plecat de printre noi la 24, iar eu trăiesc anii, care au rămas netrăiți de ei”.
Pe masă, lângă dictafonul lui Vladimir Beșleagă, era un caiet cu notițe. Ne-a explicat că, de ani buni, scrie un jurnal personal și că a adunat peste 5000 de file. L-am rugat să ne citească câte ceva din notițele sale și el s-a oprit la următoarea poezie:
„Mi-s atâta de străine
și atâta de departe
Și lumea care a fost
și viața ce-am trăit,
Încât nu-mi mai rămâne,
Decât să plătesc c-o moarte
De aceea sunt pe zi ce trece
tot mai trist…”

S-a oprit, ne-a privit și a spus zâmbind: „Dar am și un final mai fericit. De aceea tot mai des/ Îmi vine ca să râd”.

Înainte de a ne despărți, maestrul Vladimir Beșleagă a ținut să adauge că totuși cea mai mare realizare a sa nu sunt cărțile, ci faptul că a reușit să păstreze casa părintească, care este mai veche de un secol. Totodată, romancierul are un singur regret, că nu s-a născut „în timpurile astea libere, după anii ‘90, ca să pot să fac școală contemporană și să merg la studii la Cambridge sau la Harvard.”

Scriitorul Vladimir Beșleagă s-a născut pe 25 iulie 1931, în s. Mălăeşti, r-nul Grigoriopol. Și-a început activitatea literară în anii ’60. A colaborat la revistele „Chipăruş”, „Cultura Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”. A fost redactor-şef adjunct la revista „Nistru” (1977-1982), secretar al Uniunii Scriitorilor (1971-1976), director al Muzeului de Literatură „D. Cantemir” (1988), deputat în primul Parlament (1990-1994). Romanul său, „Zbor frânt” (1966), este recunoscut drept una dintre cele mai bune scrieri din perioada postbelică, care a schimbat faţa prozei basarabene. Au urmat romanele: „Acasă”, „Sânge pe zăpadă”, „Cumplite vremi”, „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon”, „Ignat şi Ana”, „Durere” și altele. În opinia criticului și istoricului literar Ion Simuț, „Vladimir Beşleagă este cel mai important scriitor al sec. al XX-lea, mai important pentru că e modern, mai tehnic şi mai complex decât Ion Druţă sau decât oricare alt scriitor al provinciei noastre de est”.