Timpul.md

Interviu 14 Iunie 2020 | 08:39

Vladislav Cojocaru: „Vocea este un dar de la Dumnezeu, muzica aduce alinare sufletului”

Interviu cu basul Vladislav Cojocaru, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, câșitgător al premiului 1 la Concursul de canto academic „Alexei Stârcea”

– Dragă Vladislav Cojocaru, care au fost cântecele tale preferate în copilărie?

Îmi plăcea mai mult muzica veselă, dansantă.

– Plângeai/ râdeai mai tare decât alți copii? Când ai simțit forța propriei voci?

Nu știu dacă plângeam mai tare decât alți copii, nu țin minte. În general, alung de la mine tristețea. Chiar dacă am momente triste, nu le arăt. Mereu am o dispoziție bună, mulți oameni îmi spun că atunci când apar eu, parcă răsare soarele.

Forța propriei voci am simțit-o la vârsta de 17 ani. Cântam în permanență, cântam cu poftă, mai ales cântecele marelui artist Tom Jones. Apoi am îndrăgit opera.

– Unde ai făcut studii muzicale? Cine ți-au fost profesori?

Am studiat 2 ani de canto academic (Vladislav Cojocaru are voce de bas – n.n) la Școala de Arte „Valeriu Poleakov”, în clasa profesorului Vitalie Cebotari, solist al Operei Naționale din Chișinău. Apoi am studiat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, în clasa profesorului Mihai Munteanu, Artist al Poporului. Am absolvit Academia de Arte anul acesta, în iunie.

– Cine dintre soliștii basarabeni te inspiră?

Școala noastră de canto academic se modernizează, îmbinând tradiția școlii ruse de canto cu stiluri, maniere interpretative din țările europene. Dintre soliștii basarabeni mă inspiră bașii Operei Naționale din Chișinău, Valeriu Cojocaru și Iurie Maimescu. Preiau și din experiența altor soliști de la Opera Națională „Maria Bieșu”, toți sunt valoroși, avem ce învăța de la ei.

– Ești cumva rudă cu reputatul solist de operă Valeriu Cojocaru?

Nu, nu. E doar o coincidență a numelor de familie. Precum v-am spus, îl admir și îl respect mult pe dl Valeriu Cojocaru pentru talentul său și pentru modestia sa.
– Provii dintr-o familie muzicală?

Nu avem în familie cântăreți, muzicieni profesioniști. Dar tuturor le place muzica și cântă. Tata lucrează la Întreprinderea de Stat Moldelectrica, mama activează la Inspectoratul de Poliție al sectorului Râșcani din Chișinău. Părinților le place muzica de petrecere, muzica populară și muzica ușoară. Cu siguranță, are talent muzical bunica mea maternă, Tatiana Struț. Ea locuiește în satul Căpriana, raionul Strășeni. Chiar și acum, la vârsta de 89 de ani, ea deseori ne cântă cântece vechi, de o mare frumusețe. Știe multe cântece despre dragoste, despre mamă, cântece de cătănie, bocete.

– Bunica ta mergea la Mănăstirea din Căpriana?

Pe timpuri mănăstirea era închisă, în ea se afla un sanatoriu pentru copii și bunica acolo a lucrat. E o femeie credincioasă, răbdătoare și milostivă. A mers la slujbe la mănăstire îndată după ce aceasta s-a redeschis. Bunica merge des și la biserica din sat.

– Ai câștigat Premiul 1 la Concursul de canto academic „Alexei Stârcea”, felicitări! Ce piese de Alexei Stârcea ai interpretat la acest prestigios concurs? Cine te-a pregătit?

La concurs am interpretat „Aria soldatului rănit” și romanța „Îți amintești” de Alexei Stârcea, mi-au plăcut prin originalitate și muzicalitate. În pregătirea pentru concurs m-a ajutat profesorul meu, domnul Mihai Munteanu.

– În ce spectacole de operă ai vrea să cânți?

Îmi doresc mult să interpretez rolul lui Figaro în spectacolul „Nunta lui Figaro” de Mozart , rolul lui Leporello în spectacolul „Don Giovanni” de Mozart, rolul lui Don Basilio în spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de G.Rossini și multe altele.

– Colaborezi cu un acordeonist cunoscut, Radu Zaplitnîi. Ați înregistrat câteva melodii împreună, la Veneția?

Am câteva colaborări cu Radu Zaplitnîi, este un muzician remarcabil. La Veneția am filmat mai multe cover-uri împreună.

– Care sunt preocupările tale acum, după facultate?

Vreau să merg la concursuri de canto academic și îmi doresc să fiu pe scenele Teatrelor de Operă. Dar deocamdată, stau acasă, din cauza pandemiei. Sunt membru al corului bisericesc al Mitropoliei Basarabiei. Dintre piesele bisericești îmi plac foarte mult „Heruvicul”, „Mila Păcii” și altele. Încă din studenție am cântat în câteva biserici și mănăstiri, o experiență deosebită a fost pentru mine să cânt cu băieții din trupa BrioSonores la Mănăstirea Horăști.



foto:Cântări bisericești la Mănăstirea Glinjeni

– Nu ți-e teamă de covid?

Nu. Respect normele de protecție și foarte rar folosesc transportul public. Mereu port cu mine masca, mănușile și am în geantă soluție antibacteriană.

– Reușești să exiști din muzică? Cine te ajută financiar?

Pe moment, bugetul pe care îl am, îl repartizez în așa fel ca să îmi ajungă.

– Unde am putea să ascultăm un recital de-al tău?

Nu m-am gândit să dau un recital, dar aș face-o cu mare plăcere, dacă mi-ar propune cineva.

– Care este legătura dintre o voce umană și Dumnezeu?

Vocea este un dar de la Dumnezeu. Cântarea muzicală, în istoria omenirii, a apărut ca formă de închinare, de laudă adusă lui Dumnezeu. Muzica aduce alinare sufletului, ea stârnește simțuri frumoase în noi.

Trebuie să ne bucurăm de orice clipă a vieții. Să ne bucurăm că putem vedea în fiecare zi răsăritul soarelui, că putem merge, gândi, simți... Cântarea este un act de închinare Domnului, este precum rugăciunea. Are rolul de a ne încălzi inima, de a aduce adevărul spiritual. Toate darurile date de Dumnezeu omului sunt pentru a face bine. Așa și darul vocii trebuie folosit spre lucruri bune și frumoase, înălțătoare.

– Mulțumesc și Dumnezeu să te ajute să-ți împlinești visele.

Interviu de Irina Nechit 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus