Timpul.md

Actualitate 6 Octombrie 2017 | 07:12

VORBIND ÎN UNUL DIN NUMERELE NOASTRE TRECUTE...

Vorbind în unul din numerele noastre trecute despre ceea ce se numeşte mişcarea din Moldova am spus că nu dl Cogălniceanu a inventat-o, ci d-nia lui s-a făcut numai organul acelei frământări. Noi nu combatem şi nu apărăm pe ilustrul om de stat, a cărui specialitate, când se află-n opoziţie, sunt durerile Moldovei, dar, ca istorici credincioşi, ne vom întreba când îi vin d-lui Cogălniceanu accesele de moldovenism, cât îl ţin şi ce rezultat practic au. 

Pe când dl Cogălniceanu nu intrase încă în cabinet interpela guvernul în privirea redusei stări a Universităţii de Iaşi şi... avea cuvînt. Într-adevăr, nime-n lume nu-şi poate închipui ceva mai decăzut şi mai netrebnic decât Universitatea din Iaşi ca întreg. Pe lângă o samă de profesori buni, sunt alţii pentru care scrisul şi cititul deja prezintă greutăţi neinvincibile, între care cităm de ex. pe actualul profesor de filozofie de acolo, care nu-i în stare a construi o frază corectă şi e atât de mărginit încât numele filozofilor celor mai vestiţi, germani sau francezi, îl scrie cu u scurt la sfârşit (de ex. Kantu, Descartesu), necum să fi înţelegând ce zic acei oameni. Pe aceeaşi scară de ignoranţă e dl Vizanti, profesorul de limbă română, şi alţi ipochimeni.

Dar pe lângă prostia şi ignoranţa multora din ei se adaugă și alte rele. Dacă, buni răi cum sunt, şi-ar vedea de lucru, poate că cu vremea ar deveni nişte profesori mediocri care ar împlini şi ei, cu greu, un gol. Dar, numiţi printr-un concurs la care întâmplarea joacă rolul de căpetenie, inamovibili cu toate acestea, cum au ajuns să aibă o catedră, leagă cartea de gard şi nu se mai ocupă cu ştiinţa ce au a o preda, ci cu... politica. Căci d-nia lor aspiră la lucruri mari - la senatorie, deputăţie, ministerie; la posturi diplomatice, misiuni ştiinţifice plătite din buget etc., etc., etc.
C-un cuvânt statul plăteşte acolo o sumă de individe care iscălesc în condica de prezenţă fără a fi ţinut clas, care câteodată n-au nici un elev, pentru că nu se găseşte om care să voiască a-şi pierde vremea cu dânşii, care nu ştiu studiile ce le predau, pentru că nu ştiu a scrie, care au prefăcut catedrele în sinecure, nu-nvaţă nici singuri nimic şi nimic nu predau elevilor, din care cauză Universitatea e despopulată, şi la unele facultăţi, de ex. la litere, sunt 5-6 profesori şi 3 elevi poate. Nu zicem că toţi profesorii sunt astfel, căci sunt şi oameni vrednici, pe deplin serioşi si cu învăţătură la acea Universitate, dar despre numele acelora nici n-auzi vorbindu-se, tocmai pentru că-şi văd pur şi simplu de catedrele lor şi nu s-amestecă în politică.

Aşadar dl Cogălniceanu avea dreptate când se plângea de starea pustie de părăginire a Universităţii din Iaşi, dar care a fost rezultatul practic al interpelărilor sale? Intrarea sa în minister. Universitatea a rămas în ştirea lui Dumnezeu, ca şi mai înainte; dnii Vizanti, Climescu, Ionescu, Leonardescu, Gheorghiu, Şendrea au continuat a face politică și a-şi neglija catedrele; iar dl Cogălniceanu, puternic ministru la externe, nu se mai preocupa de fel de nulităţile despre care făcuse atâta vorbă.

Dar dacă rezultatul interpelării n-a fost decât intrarea sa în minister, oare acest rezultat n-a fost cumva scopul interpelării?
Acum să venim la Moldova. Vorbele „Românului” despre durerea mare ce o are pentru pierderea Basarabiei, despre adânca îngrijire ce-1 preocupă în chestiunea evreilor, sunt şi acum, ca totdeauna, mofturi. Basarabia e din zestrea şi teritoriul străvechi al Moldovei, deci fiecare moldovean simte mult mai adânc acea pierdere. Dacă în Moldova va arde un sat, desigur că vor compătimi şi alţi români d-această întâmplare, însă cei cărora le-au ars satul vor avea durerea imediată. Tot aşa e şi cu chestiunea evreilor, care e mult mai gingaşă, mai primejdioasă și mai imediată în Moldova decât în Muntenia.

C-un cuvânt dl Cogălniceanu are dreptate când apasă asupra acelor stări de lucruri, dar, care va fi rezultatul practic al acestei înduioşări? Intrarea sa în minister. Atunci Moldova va rămâne în ştirea lui Dumnezeu ca şi până acuma şi d-sa - puternic ministru de externe - nu se va preocupa mai mult de acele dureri. Oare acest rezultat practic nu este cumva scopul dlui Cogălniceanu? Non bis in idem; mijlocul, odată tocit când cu interpelarea în privinţa Universităţii, nu mai prinde astăzi loc.

Nemaiauzită însă şi necalificabilă e purtarea „Românului” cu fostul ministru, care, orice s-ar zice, a fost singurul om c-o inteligenţă superioară în cabinetul de nulităţi al dlui I. Brătianu. Iată ce zice numărul de joi al „Românului”:
Avem a face c-o personalitate care nu e tare în ceea ce priveşte aritmetica; afară numai de cazul când e vorba să-şi asigure foloase de natură a fi socotite prin regulile aritmeticii şi mai cu deosebire prin acea operaţiune ce se numeşte sustracţiune.

Vasăzică fostul coleg al dlui Brătianu e un sustractor. Deie-ni-se voie a întreba, oare colegii săi rămaşi în minister ce sunt, ce pot fi, când au servit doi ani şi mai bine alături?

Când dl Cogălniceanu reprezenta ţara la Congresul de la Berlin, atunci dl C. A. Rosetti declama în Cameră că ministrul de externe e sublim; astăzi ştiţi ce zice ,,Românul ?

Vom răspunde astăzi printr-un simplu avertisment la această necalificabilă exploatare a celei mai delicate şi periculoase chestiuni (a evreilor).
După cât ştim este în dosarele ministerului de externe o oarecare hârtie - considerată un moment ca dispărută - de natură a arăta lămurit ţării cine o poate servi cu credinţă şi patriotism în chestiunea curcilor şi cine şi în ce scopuri este capabil de a o compromite.

Vasăzică, din sublim, dl Cogălniceanu a devenit un om ce nu poate servi cu credinţă şi patriotism interesele ţării, a devenit... trădător.
Duobus litigantibus tertius gaudet. Nouă ne poate fi indiferent aceasta în familia liberalilor; ceea ce nu e însă indiferent e priveliştea dezgustătoare ce ne-o prezintă astăzi organul guvernamental.

Doi ani şi mai bine dl Cogălniceanu a fost sufletul cabinetului Brătianu; astăzi ministrul abia demisionat e numit în coloanele ,,Românului” hoţ şi trădător. Dar dacă este astfel de ce nu l-au dat în judecata Curţii de Casaţie. Cine e „Românul”, că ameninţă cu avertismente când, fiind numai simplă bănuială de vină, colegii săi ar fi trebuit să-1 trimită în judecată?

Şi dacă n-au făcut-o pân-acuma, ce sunt atunci dnii Rosetti şi Brătianu, foştii săi colegi. Nu sunt complici deopotrivă condamnabili?
Acuzările aduse sunt atât de grave încât credem că e datoria celui învinovăţit de-a răspunde limpede la ele.

Mihai Eminescu
23 ianuarie 1879 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus