Actualitate

Voronin, nemultumit: Sistemul judecatoresc este corupt!

In cei opt ani de aflare la putere, guvernarea comunista n-a reusit sa reformeze sistemul judecatoresc. „Am venit si plec din functia de presedinte foarte nemultumit de activitatea corpului judecatoresc din tara”, a declarat presedintele in cadrul ceremoniei de inmanare a atestatelor primei promotii de absolventi ai Institutului National de Justitie, candidati la functiile de judecatori si procurori.

„Una din cele mai mari infrangeri pe care le-am avut in acesti ani, le-am avut pe acest front”, a recunoscut presedintele comunist. El a spus ca la intalnirile electorale ale PCRM in teritoriu cele mai multe obiectii vizau functionarea sistemului judecatoresc.

Voronin i-a indemnat pe absolventi sa se conduca de Codul moral al judecatorului, sa dea dovada de „responsabilitate si de soveste”. „E destul o data sa luneci si nu te mai poti opri”, i-a atentionat seful statului, amintind ca „din aceasta cauza avem multe probleme cu CEDO si in relatiile societate-stat”. Presedintele Voronin a evitat sa spuna cate dosare au fost intentate, la comanda sa, oponentilor sai politici, dosare de rasunet, pe care in ultimii ani guvernul R. Moldova le-a pierdut la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului. El i-a informat pe viitorii judecatori si procurori ca saptamana trecuta a promulgat legea prin care functionarii publici vor fi testati cu detectorul de minciuni. Dar, si aici, a evitat sa precizeze cine, inainte de toate, ar merita sa fie supus acestui test.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *