Timpul.md

Social 14 Aprilie 2014 | 08:11

„Vrem pace, nu mai dorim să gustăm din paharul războiului”

Crucea instalată în locul în care, acum doi ani, un pacificator rus a împușcat în tânărul Vadim Pisari, prevestește că intrăm pe teritoriul unde sporesc punctele de control și că ne apropiem de „vama” transnistreană. 

Asta în cazul în care vrei să ajungi în satele moldovenești Cocieri și Molovata Nouă, care, deși sunt sub jurisdicția Chișinăului, sunt, practic, izolate între Transnistria și râul Nistru, dar și supuse periodic presiunilor exercitate de separatiști.


Oameni ai nimănui

În pofida faptului că sunt localități pitorești, cu un potențial pentru turismul rural al RM, locuitorii satelor Molovata Nouă și Cocieri se simt oameni ai nimănui, fără locuri de muncă, care pendulează mereu între R. Moldova și Transnistria. „Noi suntem un sat uitat și nimeni nu are nevoie de noi. Nu avem niciun venit, nu sunt locuri de muncă. Înainte erau trei brigăzi de tutun, de legume, acum - nimic. Deși zona e foarte bună, cu Nistrul la câțiva metri, nu putem investi, pentru că nu ne ajung bani nici de comunale”, ne spune Aurica, poștărița din satul Molovata Nouă.

„Suntem ca pe o insulă și nu avem unde ne duce”

Totuși, sătenii sunt siguri că, imediat ce se aproprie alegerile, politicienii își vor aduce aminte de ei, de oamenii de pe „insulele moldovenești” din stânga Nistrului. „Niciun oficial de la Chișinău nu ne face dreptate. De 22 de ani ne promit că vor rezolva statutul nostru, dar nimeni nu face nimic. Transnistria a pășit azi aici, noi tăcem și, de la an la an, se mută hotarul”, afirmă o săteancă din același sat. Tot ea ne spune că iarna trecută, când Nistrul a înghețat, au rămas fără pâine și alte produse în magazinele din sat. „Iar agenţii economici care ne furnizau produse erau obligaţi să plătească taxe la punctele de control transnistrene. Păi, asta e viață? Suntem ca pe o insulă și nu avem unde ne duce”, zice femeia.



Totodată, poștărița ne arată că satul are și magazine, și primărie frumoasă, grădiniță, Casă de cultură renovată, bibliotecă, dar nu sunt venituri și oamenii pleacă. „Chiar dacă vrei să vinzi ceva, trebuie să mergi la Dubăsari, însă acolo imediat te agață - cer taxe suplimentare sau îți pun amendă”, mărturisește Aurica.

„Rușii se tem să nu ne unim cu România”

Pe una din ulițele satului Molovata Nouă dăm de Anatol, un bărbat de 56 de ani, fost pictor la Casa de cultură din centrul raional Dubăsari. Pe lângă faptul că-și îngrijește pământurile, Anatol sculptează în lemn, de cele mai multe ori linguri, pe care ulterior le vinde. Totuși, în ultimul timp, nu merge atât de bine afacerea sa. „Din cauza conflictului din Ucraina, nu sunt turiști. Cine ar da 1000 de lei pentru o lingură?”, ne întreabă bărbatul, arătându-ne o lingură mare, ornamentată cu motive populare tradiționale, la care lucrează de doi ani.

„Înainte erau turiști, dar acum nu mai sunt. Cu conflictele astea nu mai vine nimeni, iar posturile de control nu le-au mai luat, pentru că rușii se tem să nu ne unim cu România. Ar fi bine dacă am fi cu românii, pentru că vom fi în Europa. Și lingurile mele din lemn se vor vinde bine”, spune Anatol.

Bărbatul, rămas singur, fără familie, afirmă că iarna a trăit din banii pe care i-a câștigat din vânzarea porcilor, iar acum a rămas fără bani. Drept urmare, singura lui speranță este vânzarea lingurilor din lemn. „O lingură mică costă 50 lei, iar cele mai mari – 200 de lei. Nu-s făcute ca în Rusia, care sunt grele și urâte, ci sunt ușoare, din lemn de pom fructifer”, ne convinge Anatol.


„Poporul va izbucni”

La bacul Molovata, podul plutitor de pe Nistru care circulă din oră în oră, un grup de oameni așteaptă îmbarcarea. Locuitorii sunt mulțumiți că, cel puțin, călătoriile cu bacul sunt gratuite, în condițiile în care statul a majorat pensiile doar cu 6%. „Asta-i bătaie de joc, nu majorare. Să trăiască ei cu banii ăștia”, susține un grup de bărbați. Tot ei afirmă că din cauza salariilor și pensiilor mici, oamenii din satele vecine se vor răscula. „Înțeleg de ce Doroțcaia vrea cu Transnistria. Acolo gazul, curentul electric, petrolul și zahărul sunt mai ieftine. E normal ca oamenii să vrea să trăiască acolo unde e mai ieftin. La noi, însă, tinerii nu au de lucru și beau prin baruri. Femeile lasă copiii și pleacă în Israel, bărbații în Rusia”, afirmă un bărbat din Molovata de peste Nistru.

Totuși, cel mai mult, oamenii sunt indignați de faptul că, deși politicienii moldoveni le-au promis salarii și pensii în euro, au rămas tot atât de mici. „Poporul va izbucni. Se va repeta scenariul din Ucraina. Iar până la toamnă, toate satele din partea stângă a Nistrului vor trece sub controlul Transnistriei”, spune convins localnicul.


„Suntem ca pe o insulă”

În satul Cocieri, la doar câțiva kilometri de Molovata Nouă, ulițele sunt pustii. Ici-colo mai zărești o mamă cu un copil, un tânăr sau câteva bătrâne. La cabinetul de urgență din sat, singurul caz de „urgență” este un bărbat în stare de ebrietate. Felcerul, Nina Virlan, ne spune că mai mult din jumătate din sat sunt plecați peste hotare, iar cei care au rămas în sat nu au un loc de muncă. „Oamenii devin mai răi, au bani de la rudele care lucrează peste hotare și beau prin baruri”, spune ea. „Suntem de-ai nimănui, cu salarii și pensii mici, înconjurați din toate părțile. Suntem ca pe o insulă”, completează asistenta medicală din cadrul aceluiași cabinet.

De altfel, femeile spun că, în timp ce o parte din săteni iau pensii de 500-600 de lei de la statul moldovean, cealaltă parte au pensii cu mult mai mari din Transnistria, lucru confirmat de o femeie care, deși lucrează la Casa de cultură din sat, are pensie de la administrația transnistreană. „Înainte de război am lucrat la Dubăsari și acum primesc o pensie de 1700 de ruble, adică 2000 lei. Dacă ar da Moldova banii ăștia, oamenii nu ar mai vrea cu Transnistria. Eu, spre exemplu, sunt moldoveancă și vreau cu țara mea”, spune Maria, o localnică din Cocieri.


„Europa nu a învățat pe nimeni de rău”

De cealaltă parte, Liuba, colega Mariei, afirmă că ea are o pensie de 688 de lei, adică de trei ori mai puțin decât consăteanca ei, pensie plătită de statul moldovean. „E puțin, dar eu știu că în Europa e bine, pentru că oamenii au pensii și salarii bune. Nouă ne trebuie cel puțin 3000 lei pe lună ca să plătim gazul, lumina, apa, dar primim pensii de 650 lei. Păi cum să ții un tânăr aici? Europa nu a învățat pe nimeni de rău, iar legea e făcută pentru om”, afirmă Liuba. De altfel, femeia își aduce aminte ce sat frumos era înainte, cu lume multă în sat, magazine… Mai mult, de 22 de ani încoace, oamenii din Cocieri se simt ba cu moldovenii, ba cu rușii. „Asta e viață? Oamenii de asta s-au răsculat în Doroțcaia. Lasă să dea independență Transnistriei, doar să ne lase să trăim”, subliniază Maria.

Totuși, deși femeile se pot contrazice ore în șir din cauza politicii, Transnistriei sau Uniunii Europene, în privința unui lucru cad la înțelegere, și anume, că nu mai vor război. „Vrem pace, nu mai dorim să gustăm din paharul războiului. Am nepoți, copii și vreau să se înțeleagă între ei. Dar se pare că lucrurile clocotesc acum…”, susține Liuba.



Sergiu G., un fost profesor, dar și un mic antreprenor din Cocieri, e cert convins, însă, că Rusia va veni peste Moldova. Și, deși oamenii au luptat pentru R. Moldova, se simt nedreptățiți de propriul lor stat. „Pentru că sunt democrat și nu mă pot vinde, oamenii mă numesc român. Dar nu-mi pasă. Cel mai mult mă tem că rușii nu se vor opri doar la Crimeea…”, spune în încheiere bărbatul.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus