Timpul.md

Actualitate 26 Decembrie 2016 | 17:02

Vremea se va răci: Va cădea lapoviţă, iar pe drumuri se va forma polei

Vremea va fi determinată, mâine, de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală.

Cerul va fi variabil, iar pe arii extinse vor cădea precipitații slabe sub formă de lapoviţă, izolat se va produce ceața slabă, iar pe drumuri se va forma polei.

Vântul va sufla din nord-vest moderat.

La Briceni şi Soroca vor fi zero grade, în timp ce la Bălţi şi Orhei se va înregistra un grad. La Chişinău vor fi trei grade Celsius, iar la Tiraspol şi la Leova, mercurul din termometre va indica până la patru grade Celsius.

La Comrat şi Cahul, temperaturile vor urca până la cinci grade.

În următoarele zile, vremea se va răci.

În Capitală, ziua se vor înregistra minus trei grade, iar noaptea, temperaturile vor coborî până la minus şase grade Celsius.

Sursa: publika.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus