Politică

Partidele cer ca Teleradio-Moldova sa inceapa dezbaterile imediat

PLDM si PD, precum si unii membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC) solicita inceperea dezbaterilor electorale. Cele doua formatiuni s-au adresat autoritatii electorale sa oblige institutiile publice de radio si televiziune sa puna deja pe post emisiunile de dezbateri. Majoritatea pro-comunista din CEC a respins insa demersul, amanandu-l pentru examinare intr-o sedinta viitoare. Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, cele mai multe televiziuni au declarat ca vor incepe dezbaterile de la 12 iulie.

„Nu cred ca este o intelegere de cartel, dar majoritatea institutiilor media au anuntat ca data de 12 iulie este prima zi cand ele incep a organiza dezbateri electorale. Exista deja acte aprobate de aceste institutii, inclusiv Institutia Publica Nationala a Audiovizualului. In Regulament se spune ca ei stabilesc data, iar dvs. sunteti in drept sa o atacati ca pe un act care nu va place”, a replicat Ciocan. Presedintele CEC a propus sa fie invitati si consultati si reprezentantii „Teleradio-Moldova” pentru a clarifica situatia. Propunerea a degenerat intr-o dezbatere aprinsa. Membrii CEC Vasile Gafton, Nicolae Garbu si Mihai Busuleac considera ca atat Comisia, cat si Compania „Teleradio-Moldova” se eschiveaza de la anumite responsabilitati.

„De ce in campania electorala din 5 aprilie CEC a stabilit expres o data cand incep dezbaterile la institutia publica, iar acum refuza?”, a intrebat reprezentantul PLDM la CEC, Stefan Creanga. Dar nu i s-a raspuns la intrebare. „Campania electorala a inceput la 22 iunie, cand s-au inregistrat primii concurenti electorali.Codul Electoral spune ca dezbaterile au loc pe parcursul intregii campanii electorale. CEC poate cere institutiei publice sa inceapa dezbaterile, nu cand se vor trezi ei. Mai bine incepem pe data de 29 iulie”, a declarat cu sarcasm Vasile Gafton. „Ne eschivam noi, ca organ responsabil de buna desfasurare a alegerilor, se eschiveaza institutia publica a audiovizualului si cetateanul cand sa se informeze. Ce inseamna data de 12 iulie? Se termina campania electorala si noi abia incepem dezbaterile”, a constatat la randul sau Nicolae Garbu. Iar membrul CEC Mihai Busuleac a spus ca regulamentele interne la care face referire Ciocan contravin legii electorale.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *