Cultură

Activitatea Institutului Cultural Român la Chişinău

Pe parcursul ultimilor 3-4 ani, am avut ocazia să coordonez câteva proiecte susţinute de ICR din Bucureşti (INTERVENTII3 / 2008 şi Revista la PLIC / 2010) în cadrul a două programe diferite. De mai multe ori am putut constata faptul că respectiva instituţie nu acceptă critica, altfel spus – nu are nici un mecanism transparent şi nici dorinţa să se sesizeze în privinţa problemelor de funcţionare internă pe care le întâmpină în relaţiile sale cu beneficiarii de proiecte. În lipsa acestui mecanism, am constatat că ICR, ca instituţie publică, pune în faţă interesele propriilor săi funcţionari şi mai puţin cele publice. Dacă, în primul caz, în cadrul programului CANTEMIR, am întâmpinat probleme de ordin financiar şi tăieri nejustificate de buget, atunci, în cel de-al doilea caz, am constatat cu stupoare cum funcţionarii ICR Bucureşti dau note unor proiecte artistice fără vreun drept moral sau juridic să o facă, în felul acesta, influenţând procesul de decizie privind acordarea sau neacordarea finanţării unor sau altor proiecte (vezi: http://plic09.wordpress.com/2010/12/15/icr-concurs-publicatii-limba-romana-plic/).

Am mai avut ocazia să răspund invitaţiei lansate de ICR Stockholm sau să cunosc actualii angajaţi ai ICR New York, filiale care îmi par mult mai deschise pentru colaborări cu artiştii ce practică arta contemporană sau care adoptă poziţii mai puţin tradiţionale în raport cu cele deja afirmate. Presupun că autonomia de lucru a fiecărei filiale depinde şi de distanţa dintre Bucureşti şi Stockholm sau New York, de profesionalismul manifestat de angajaţii acelei filiale, dar cu siguranţă şi de cerinţele înaintate de mediul artistic din ţara respectivă. Cu toate acestea, şi filialele ICR activează în nişte cadre prestabilite de ICR Bucureşti, fapt care cu siguranţă limitează activitatea lor.

Îmi este greu să spun ce loc îi revine ICR Chişinău, însă nu cred să facă excepţie faţă de cele expuse mai sus, iar datorită distanţei de doar 500 km dintre Chişinău şi Bucureşti, mă tem că această filială se va lăsa cel mai uşor influenţată de mediul politic din România. La moment, programul Institutului (în afara unor proiecte tipice, cum ar fi promovarea limbii române etc.) se formează într-un mod eclectic, probabil că în baza unor oportunităţi şi colaborări spontane. Dacă e să ne referim la arte vizuale, atunci constatăm că pe site-ul acestei instituţii ele nu figurează ca direcţie (asta – dacă nu ţinem cont de film). Într-un sens mai larg, va trece ceva timp până ICR Chişinău va ocupa o poziţie determinantă în peisajul cultural de aici, şi doar în cazul în care ICR Chişinău va începe să considere necesităţile organizaţiilor autohtone, stabilind colaborării de lungă durată cu acestea.

În altă ordine de idei, trebuie spus că atâta timp cât ICR Chişinău nu-şi va expune public strategia şi programul, iar politicul sau alte forme ale puterii vor continua să-i determine acţiunile, această instituţie riscă să nu facă faţă cerinţelor înaintate astăzi de mediul cultural din Republica Moldova.

Vladimir Us
(pictor şi artist contemporan)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *