Politică

Analiştii comentează oferta PLDM

Arcadie Barbăroşie,
director IPP

Eu nu sunt specialist în negocieri, dar, după mine, oferta PLDM ar fi trebuit făcută niţel în alt mod. De fapt, ca şi conţinut, ar fi acelaşi lucru, dar probabil era mai bine să sune în felul următor: PLDM ar fi trebuit să spună că ar prefera să preia guvernul, având în vedere experienţa şi faptul că au cele mai multe locuri în parlament, iar partenerilor PL şi PD le-ar fi propus să negocieze celelalte două domenii, nu funcţii. În acest caz, cred că oferta ar fi fost interpretată altfel. Noi înţelegem că frustrările PL şi PD pe parcursul unui an de zile ţin de câteva lucruri, cum ar fi: nu s-au simţit completamente la guvernare sau au adunat complexe de „frate mai mic”. De asemenea, probabil PLDM ar fi putut să facă această ofertă puţin mai înainte, cu o săptămână, de exemplu. Cred că ar fi schimbat multe. Cel puţin, domnul Narîşkin ar fi fost pus în altă situaţie. Dar mă tem că dl Lazăr are dreptate, adică PD iarăşi riscă să rămână cu buza umflată. Ei nu au nicio garanţie că dl Lupu va fi ales preşedinte. PD-ul va fi pus în situaţia să negocieze singur cu PCRM găsirea unor voturi, iar în acest caz democraţii sunt slabi. Scenariul „Lupu preşedinte” posibil să nu ia foc. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *