Anul 2010 va fi pentru R. Moldova un an al deciziilor fundamentale de aceea va fi marcat de la un capat pana la altul de un sir de riscuri si provocari politice. Anume anul 2010 ne va raspunde la intrebarea ce a fost anul 2009 – un an al Schimbarilor sau un an al iluziilor pierdute. Nu pretind la o enumerare exhaustiva a riscurilor politice ale acestui an. Ma opresc doar la cateva, care mi se par mai importante.
Conservarea Sistemului comunist. Misiunea istorica a noii guvernari e sa demonteze Sistemul edificat de clanul Voronin. Sistemul nu e o structura materiala care poate fi demolata printr-un efort fizic – ai trecut cu buldozerul si din urma pui flori. Cu tehnica performanta care exista astazi poti distruge si o piramida egipteana, dar nu poti distruge miturile Egiptului antic. Atlantida inca nu a fost identificata cu certitudine, dar ea dainuie si va dainui in memoria istorica a omenirii. La fel stau lucrurile si cu Sistemul mostenit de la comunisti. El e in noi si fara o revolutie a mentalitatilor nu poate fi distrus. E pregatita noua elita politica pentru o asemenea revolutie?
Legitimarea morala a comunismului. Aceasta legitimare se poate produce prin „legalizarea” clasei politice vechi, unii reprezentanti ai careia incep sa-si caute legitimarea morala prin „desprinderea” lor de PCRM si migratia sub umbrela Aliantei. Condamnarea morala a comunismului moldovenesc nu e un moft sau o vendeta, ci un imperativ moral. Necondamnarea comunismului inseamna legitimarea lui morala. Comunismul e un mit, iar cu miturile nu e de glumit. Nimeni inca nu a castigat vreun razboi cu miturile. Si, totusi, demitizarea comunismului moldovenesc se poate produce. Cum? Prin inlocuirea lui cu alt mit. Primul pas in directia demitizarii comunismului este neadmiterea reprezentantilor nomenclaturii fostului regim in functii decizionale in noua guvernare. Este pregatita noua elita pentru realizarea acestui obiectiv?
Diminuarea statutului presei. Aceasta diminuare poate sa se produca pe mai multe cai. Una ar fi disparitia unor ziare in format print (tiparite pe hartie) si trecerea lor la varianta online (electronica). In Romania acest proces e deja o realitate – nu mai apar ziarele „Cotidianul”, „Ziua”, „Gardianul” s.a., mai marunte. Disparitia ziarelor pe hartie in R. Moldova va lipsi de informatie o buna parte a cetatenilor de la tara care nu au acces la Internet. Astfel, cea mai slab informata parte a populatiei RM va deveni si mai neinformata – un teren ideal pentru „industria zvonurilor”. Prin aceasta va fi practic ingropat dialogul noii guvernari cu electoratul de la tara. In situatia creata, presa scrisa are nevoie nu de pomeni, ci de un cadru legislativ preferential. In conditiile noastre, supravietuirea presei scrise nu mai e treaba personala a „mogulilor”, ci a statului care si-a proclamat anumite obiective politice care nu pot fi atinse fara o institutie puternica a presei libere si democratice.
Euforia maselor si ametelile de pe urma succeselor. Astazi, Moldova e divizata in doua tabere aflate in stare de razboi total. Niciuna n-a invins definitiv, dar ambele se considera invingatoare. Una, in agonie, nu-si recunoaste infrangerea, cealalta, cuprinsa de euforie, serbeaza victoria. Si invinsii, si invingatorii si-au pierdut simtul realitatii. Voronin, liderul invinsilor, indeamna masele sa „elibereze Patria” de puterea constitutionala. La un post de radio democrat un ascultator (reprezentant al maselor care au invins) ii numeste pe cei patru lideri ai Aliantei de guvernamant „eroii neamului nostru”. Si intr-un caz, si in altul avem de a face cu aceeasi mentalitate totalitarista, dovada ca societatea e inca bolnava de totalitarism. Asemenea reactii din partea invingatorilor sunt o manifestare de talibanism, de iobagism ideologic, fiindca scoate noua guvernare din zona controlului public, a „cotidianului pacatos” si o plaseaza in zona „sacralitatii” (puterea e data de Dumnezeu) – printr-o astfel de mentalitate se semneaza in alb mandatul spre abuzuri si dictatura. E un SOS care trebuie retinut.
Autosuficienta guvernantilor. O astfel de mentalitate a maselor, ca cea descrisa mai sus, duce inevitabil la autosuficienta guvernantilor. Aclamati de mase, acestia incep a calca altfel, decat noi, muritorii, in fiecare dintre ei incepe sa se zbata o vana de neam nobil. Efectele acestei autosuficiente sunt dezastruoase fiindca duc la fracturarea dialogului direct a noilor guvernanti cu societatea, la inlocuirea dialogului direct dintre guvernanti si guvernati cu un surogat, care mimeaza dialogul. Monologurile lungi si sforaitoare la televizor sunt o alta forma (dar mai cinica si perfida) de instrainare de electorat, de desconsiderare a acestuia. Singurul aliat al noii puteri cu riscurile si provocarile mentionate mai sus este societatea. Cu ea, deci, trebuie sa se discute deschis si sincer. Iar presa (si cea „pe sticla”, si cea „pe hartie”) trebuie sa-si faca datoria.
Asadar, despre presa
Cunoscutul jurnalist Cristian Tabara, pe care basarabenii il cunosc de la PRO TV Bucuresti, intr-un interviu recent face cateva observatii interesante referitor la presa. „Cred, opineaza el, ca ceea ce ar trebui sa se intample in jurnalismul romanesc pentru ca el sa devina cu adevarat proactiv ar fi stoparea jurnalismului de sentinta. Noi nu mai avem jurnalism de opinie, ci jurnalism de sentinta. Avem jurnalismul pumnului strans, al venei umflate pe tampla, al tamplelor carunte inainte de vreme si pline de adevaruri fundamentale. asta nu mai e jurnalism”.
Asadar, „jurnalismul de sentinta”, „jurnalismul pumnului strans”… Fenomene cunoscute si la noi… Sa ne amintim ce maceluri sangeroase organiza presa comunista acum un an-doi… „Investigatii” supte din deget(ul)… SIS-ului, calomnii impotriva liderilor politici din opozitie si a intelectualilor neinregimentati in partidul lui Voronin… Si iata ca acum, tot aceasta presa ne acuza pe noi ca am fabrica „liste negre” doar pentru motivul ca ne facem datoria si cerem ca Justitia sa-si faca treaba in raport cu acei care au jefuit opt ani aceasta tara.
Presa de la noi mai are o problema, despre care vorbeste si Cristian Tabara: jurnalistii se gudura mai mult decat li se cere. El explica acest exces de obedienta prin faptul ca „pe umerii presei au fost puse, la un moment dat, lucruri mult prea grele… si cata vreme pe umerii ei apasa anumite lucruri, se mai deformeaza, pe ici, pe acolo”. Si la noi, pe umerii presei au fost puse lucruri mult prea grele si mult prea… neproprii, as preciza eu. Cineva a crezut la un moment dat ca presa trebuie sa fie si educator, si procuror, si calau. Ca in definitia leninista a presei: agitator si organizator colectiv. De aici si jurnalismul pumnilor stransi. E o boala pe care o resimtim toti jurnalistii de opinie, inclusiv cei din presa libera. Daca o resimtim, deja e bine – inseamna ca exista sanse de tratare si insanatosire a ei.
O suta de zile a guvernului Filat
Asa s-a intamplat, dar guvernul si-a marcat „perioada de gratie” de o suta de zile cand o parte a moldovenilor (si a presei) se aflau in vacanta de Craciun. Din aceasta cauza, poate, si impresia lipsei dezbaterilor si analizelor corecte, obiective si impartiale, senzatia dominatiei doar a doua culori: alb si negru. Ca intotdeauna insa adevarul se afla intre aceste doua extreme cromatice. Mai putin conteaza sau chiar nu conteaza deloc cat a reusit si cat nu a reusit guvernul Filat sa faca in aceasta o suta de zile; mai important e – si aceasta e prima concluzie care ar trebui facuta in legatura cu acest „jubileu”: in aceasta o suta de zile guvernul Filat a fisurat serios „turnul propagandistic” al comunistilor despre incapacitatea noii puteri liberal-democrate de a guverna tara. Iata de ce, indemnul lui Voronin lansat in ajunul Anului Nou de a „elibera tara” nu mai este impartasit nici de adeptii sai.
Lumea nu mai este speriata de „catastrofa” promisa de comunisti in cazul venirii la putere a liberal-democratilor, dimpotriva, tot mai multa lume este speriata de perspectiva revenirii comunistilor la guvernare. Acesta este principalul rezultat al celor o suta de zile a guvernului Filat. E mult, e putin? E foarte mult, mai mult decat ne-am imaginat acum trei luni; acum totul depinde cum va gestiona Alianta in continuare situatia, daca va face fata riscurilor care o pandesc in acest an. Convingerea mea este ca daca anul 2009 a fost anul schimbarii, apoi 2010 urmeaza sa fie anul despartirii Moldovei de comunism. De aceea si am zis ca acest an va fi unul al riscurilor politice, fiindca despartirea unui popor de comunism nu e o treaba simpla si usoara…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
