Cultură

Au fost decernate Premiile Naţionale GALEX, ediţia a VI-a

În alocuțiunea sa directorul adjunct al instituţiei, Aliona Tostogan, a menţionat că Liga Bibliotecarilor din R. Moldova „Alexe Rău” organizează tradiţional, de Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor şi Ziua Bibliotecarului, Gala laureaţilor Premiilor Naţionale GALEX – manifestare importantă în lumea bibliotecară de nivel naţional, avînd drept obiectiv promovarea şi stimularea activităţii bibliotecarilor şi a persoanelor care au tangenţă cu biblioteca, cartea şi lectura.

„Astfel, Gala Premiilor Naţionale GALEX vine să încununeze o activitate în care investim an de an talentul, vocaţia, reuşind să producem servicii care se află în slujba comunităţii, avînd ca sarcină principală oferirea de servicii moderne şi profesioniste utilizatorilor”, a precizat Aliona Tostogan.

Cu premiul „Cel mai bun om politic susţinător al bibliotecilor” a fost distins Jose Luis Herrero, şeful Oficiului Consiliului Europei în R. Moldova. Distincţia i-a fost oferită pentru contribuţia deosebită la îmbogăţirea colecţiilor Bibliotecii Naţionale cu cele mai valoroase publicaţii ale Consiliului Europei în domeniul culturii, educaţiei şi tineretului.

Şeful secţiei Cultură a raionului Orhei, Gheorghe Guriuc, a intrat în posesia premiului cel mai bun fondator de bibliotecă. Prozatorul şi dramaturgul Dumitru Crudu a obținut premiul cel mai bun scriitor promotor al cărţii şi lecturii, iar Viorel Cucu, directorul Editurii „Vicovia” – premiul cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor.

Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională – USAID Moldova, director – Thomas Rhodes i-a fost acordat premiul cel mai generos mecena al bibliotecilor, pentru suportul acordat Bibliotecii Naţionale şi bibliotecilor din Moldova prin completarea colecţiilor cu publicaţii care promovează adoptarea de noi tehnologii şi procese de creaţie.

Premiul cel mai bun promotor şi susţinător al bibliotecilor, cărţii şi lecturii în mass-media a fost decernat Agenţiei Informaţionale de Stat „MOLDPRES”, director general – Vlad Darie. Distincţia i-a fost acordată pentru susţinerea informaţională a activităţilor Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova şi promovarea, reflectarea imaginii cărţii şi lecturii în societate.

În total au fost acordate 12 premii. Premiul special „MAGISTER DIXIT” i s-a conferit post-mortem ex-directorului general al Bibliotecii Naţionale, Alexe Rău, pentru prezenţă notorie în cultura naţională.

Premiul GALEX a fost instituit în 2010 de Liga Bibliotecarilor din R. Moldova şi Biblioteca Naţională. Distincţia reprezintă un cub de cleştar luminescent, care simbolizează perfecţiunea umană şi perfecţiunea în devenire, pe un suport-postament. Cubul are inscripţia „Liga Bibliotecarilor din R. Moldova „Alexe Rău”, având în centru un cub mic cu logotipul Bibliotecii Naţionale.

MOLDPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *