Internațional

Belgia rămâne sub alertă teroristă

Este vorba despre Faycal Cheffou, inculpat sâmbătă pentru asasinate teroriste, prima inculpare după atentatele care au însângerat marți, 22 martie, capitala belgiană. Anchetatorii cred că este „omul cu şapcă“ filmat de camerele de supraveghere ale aeroportului Zaventem. Faycal Cheffou era unul din oamenii cei mai căutaţi în Europa după sângeroasele atentate soldate cu 31 de morţi şi 270 de răniţi şi a fost recunoscut de şoferul de taxi care a dus teroriştii la aeroport marţi dimineaţă. Italia a anunţat ieri arestarea unui algerian, Djamal Eddine Ouali, presupus complice al teroriştilor de la Bruxelles, care va fi extrădat spre Belgia în următoarele zile.

Ţinte potenţiale

Indicii apărute în cadrul mai multor anchete evidenţiază în mod îngrijorător faptul că obiectivele nucleare belgiene ar putea fi ţintele teroriştilor. Patru situri sunt potenţial vizate – centralele din Tihange şi Doel, Centrul de Studii nucleare (CEN) din Mol şi Institutul naţional de radioe-lemente, situat în Fleurus. Toate sunt protejate în prezent de 140 de militari înarmaţi până în dinţi.

Două elemente au atras atenţia – primul este reprezentat de o înregistrare video de şase ore, descoperită pe 30 noiembrie 2015 la o percheziţie la domiciliul bruxellezului Mohamed Bakkali, suspectat a fi unul din cei care au asigurat logistica celulei din Molembeek. Înregistrarea a fost recuperată de fraţii El Bakraoui, autorii atentatelor sinucigaşe din Bruxelles. Filmul arăta venirile şi plecările unui fizician care conduce CEN, unde sunt stocate mici cantităţi de uraniu ce pot servi la fabricarea unei „bombe murdare“. Al doilea element priveşte pensionarea, câteva ore după atentatele din 22 martie, a patru lucrători de la centrala din Tihange, în apropiere de oraşul Huy. Iar un agent de securitate din sectorul nuclear a fost asasinat joi seară şi legitimaţia de acces a fost furată, alimentând suspiciunile.

Nu se pune problema neglijării ipotezei unui atac extern – un corp special al poliţiei federale este pe cale să fie constituit pentru protejarea celor patru entităţi nucleare –, dar, aşa cum declară purtătorul de cuvânt al Agenţiei federale de control nuclear, „având în vedere zidurile duble de protecţie, este improbabil ca o bombă plasată în exteriorul unei centrale să poată produce daune majore“.

Şeful secţiei anti-tero a poliţiei britanice, Mark Rowley, avertiza recent despre posibilitatea de a exista „noi atacuri enorme şi spectaculare“ din partea grupului terorist Statul Islamic, care şi-a demonstrat voinţa de a ataca „modul de viaţă occidental“.

Explozibil

Semnătura jihadiștilor

TATP, un redutabil explozibil uşor de fabricat, este numit „mama Satanei“ şi din Raqqa la Bruxelles este preferatul jihadiştilor Statului Islamic. O pudră albă, mortală. La Bruxelles, ca şi la Bataclan, în Paris, sau pe câmpurile de luptă siriene, TATP s-a dovedit a fi un explozibil ales de SI. Detonatoare, o valiză plină de cuie, 15 kg de explozibil TATP, 150 l de acetonă, 30 l de apă oxigenată au fost descoperite într-un apartament închiriat de kamikaze din capitala Belgiei, potrivit procurorului federal Frederic Van Leeuw. Descoperit la finele secolului XIX de un chimist german, peroxidul de acetonă (în engleză TATP: tricetonă tri-peroxid) este un explozibil artizanal obţinut din amestecul de – în proporţii precise – acetonă, apă oxigenată şi un acid (sulfuric, cianhidric sau nitric), produse care se găsesc uşor în comerţ. Se obţine o pudră din cristale albe pe care un simplu detonator o face să explodeze, o deflagraţie ce produce o teribilă degajare de gaz arzător. 

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *