Timpul.md

Editorial 24 Aprilie 2015 | 11:24

Blajinii...blajinilor

Cuminte popor suntem noi. Blajin. Iar forma supremă a acestei stări se vede chiar de Blajini, când ne adunăm cu toții în cimitire pentru a pomeni morții. 

Multe s-au vorbit despre această tradiție, în diferitele ei forme de exprimare, de la protest față de faptul că stăm și desfacem mese copioase pe morminte, la faptul că fala moldovenilor nu cunoaște limite în această zi. Dar dincolo de asta, cred că pretarea noastră de Blajini este un barometru al situației din țară și din regiune. Eu de mult nu mai cred în faptul că moldovenii noștri sunt proști și nu știu ce votează. Că propaganda sovietică și rusă le-a spălat definitiv creierii și nu mai știu cine sunt și ce-i cu dânșii. Știu ei prea bine ce se întâmplă. Chiar mai bine poate ca cei care-i conduc. Și pentru asta îi taxează, iar odată cu asta și pe cei care mai avem capacități de discernământ mai elevate sau eventual empirice.

Cât am stat trei ore la cimitirul din satul Costuleni, Ungheni, trei teme principale au dominat discuțiile. Prima era tema rusă. Doi frați lângă mine povesteau realitățile din Rusia. Cică este nevoie să dai examen de limbă, istorie și legislație rusă ca să poți sta acolo. Și pentru asta tre să plătești între 20 și 25 mii de ruble. Plus patru mii de ruble pe lună pentru un anumit patent care îți oferă dreptul de a munci la ruși. Se bucurau că au învățat în școală istoria URSS și nu aveau probleme la istorie și limbă, în comparație cu tadjicii care-s proști de bubuie. Cred că mai mult de jumătate din bărbații în stare din cimitir veneau și urmau să plece de curând „la Moscova”. Un văr de-al meu tot aștepta să plece acolo și se certa cu o mătușă, care zicea că în Italia este mai bine. Că chipurile în Italia tot trebuie să plătești impozit 10% din venit, așa că e firesc să ai patent în Rusia, nu contează că plătești pentru el. Curioasă situație de fapt majoritatea femeilor din neamul meu se află în Italia, iar majoritatea bărbaților în Rusia. Și vorbesc „pre limbi” diferite când se întâlnesc.

A doua temă e cea legată de politica moldovenească. Mai exact la ce ne-au adus actualii guvernanți cu „politica lor proeuropeană”. Satul, la fel ca și restul satelor din R. Moldova, de mult s-a divizat la capitolul preferințe politice și partide, peste care s-au suprapus și rivalități de alt gen. Mă rog, ca în toate satele. Doar că revolta oamenilor de data asta era categoric îndreptată împotriva guvernării proeuropene. Cei de pe la PLDM sau PDM, care până recent umblau înflați în pene și cu capetele sus prin cimitir, căutând priviri de admirație și respect, se ascundeau acum pe sub cruci, cu capetele plecate. „Miliardul dispărut de la BEM” era problema cel mai aprig disputată, oamenii întrecându-se în a se convinge cine a furat mai mult: Filat, Plahotniuc, Ilan Șor sau Leancă. Normal că am nimerit și eu în horă, de ce m-am dus cu „partidul lui Plahotniuc”. Pentru că oamenii văd peste tot în țară mâna acestui individ. Dar nici nu-i poți acuza de nimic. Că prea multe începuturi frumoase au fost în memoria lor scurtă, care s-au terminat dezastruos și lipsite de sens. Au fost și din cei cărora n-a fost nevoie să le explic nimic, încrezători și cu speranță, dar și din cei de la alte partide proeuropene, care vroiau să-și caute loc în noul partid care apare, încercând să mă convingă de bunele lor intenții.

O ultimă temă, ca de obicei la moldoveni, era „ce-i de făcut”? Deloc suprinzător, majoritatea celor revoltați se gândeau la furci, topoare și la Maidan. Că ne trebuie o sută de ceceni, zicea unul cunoscut cu treburile prin Rusia. Și s-a pornit discuția ce-ar fi făcut o sută de ceceni cu Filat, Plahotniuc și Voronin. I-am lăsat și m-am dus să-mi văd de morții mei. Prea multe au fost pentru câteva ore în care am vrut să-mi caut liniștea alături de neamuri. Mă întrebam cum va fi peste câțiva ani în cazul în care va falimenta proiectul politic în care m-am angajat și dacă oamenii mă vor mai privi cu încredere și optimism. Că la noi falimentul speranțelor și al ideilor sunt identice cu falimentul oamenilor care se identifică cu aceste idei și speranțe.

Și acum să ajung acolo unde m-am pornit. Tot ce am auzit și văzut într-o zi de Blajini în cimitirul din Costuleni se reflectă, dragi cititori, în felul cum satul votează. Cam așa arată acest proces din 2009:



Dacă în 2010, anul de apogeu al încrederii în perspectiva de integrare europeană, votul anticomunist și anti-Rusia reprezenta circa 1 000 de alegători din cei 1 500, atunci în 2014, deja votul promoscovit și pro-stânga, antieuropean – pentru PSRM, PCRM și comuniștii reformatori - este de circa 1000 contra 500. Dincolo de multe alte curiozități, legate de căderea încrederii față de anumite partide „europene”, tratate cu dispreț odată cu dezamăgirea, în special PDM, PLDM și PL.

Asta pentru că majoritatea bărbaților lucrează la Moscova, iar politicile Kremlinului față de ei au devenit categorice, cu presiuni asupra preferințelor de vot și cu educație politică ca pe timpurile de altădată. Acest contingent este conștient că îndepărtarea R. Moldova de Federația Rusă, îi lipsește de unica sursă de existență, în condițiile în care țara unde se află nu le oferă alternative viabile de supraviețuire. „Văru’, eu toată viața am stat acolo, mi-am ridicat de la ruși casă și nu văd altă soluție pentru mine”.

În al doilea rând, dat fiind că suntem o societate patriarhală, în care tata spune ultimul cuvânt și decide care și ce face, avem, în ultimă instanță, ce avem la vot. Și această tendință se va păstra atâta timp cât fundamentele societății noastre nu vor fi zdruncinate definitiv și așezate pe valorile europene. Pentru că limbajul moldo-rusesc se datorează și faptului că suntem ancorați în realitățile lumii ruse, modelate și de preferințele mediatice. Altfel nu pot explica cum un sat aflat în coasta orașului Iași, crescut dintotdeauna în limba și cultura română de peste Prut, fie ea uneori și comunistă, poate fi antieuropean.

Dar cel mai grav este că principala responsabilitate pentru aceste realități o poartă partidele politice proeuropene, care au înșelat așteptările acestor oameni. De viață decentă, de locuri de muncă și dezvoltare rurală, de perspective pentru tineri, de viitor, de aderare la spațiul euroatlantic. Pentru că altfel nu pot înțelege cum în cinci ani polurile de preferințe Est-Vest s-au schimbat și au devenit diametral opuse într-un sat eminamente românesc. Și acum să amplificăm asta la nivelul întregii republici. Poate cei care conduc R. Moldova ar trebui toți să meargă prin cimitire de Blajini în fiecare zi, să vadă și ei ce cred oamenii de prin sate despre ei, că tot de acolo au ieșit. Poate așa vor ajunge să înțeleagă că odată cineva, trecând pe lângă mormintele lor făcute probabil ca niște statui de faraon, pur și simplu le va scuipa. Chiar dacă sunt blajini...de Blajini.  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus