Sport

Boxerii Veaceslav Gojan şi Alexandru Râşcan au cucerit AURUL la Cupa Uniunii Europene

Unul dintre cei mai buni boxeri moldoveni din ultimii ani, Veaceslav Gojan a câştigat medalia de aur la categoria de 56 de kilograme. Sportivul din Gimăncăuţi s-a clasat pe primul loc fără a mai lupta în finală, asta deoarece adversarul său, Maati Koota din Finlanda s-a accidentat înainte de luptă şi nu a putut evolua în finală.

Alexandru Râşcan la fel a cucerit medalia de aur după ce l-a învins în finala categoriei de 52 de kilograme pe francezul Jose Linares. Alţi patru boxeri din Moldova, Vasile Belous, Dumitru Galagoţ, Victor Carapcevschii şi Victor Ialîmov au cucerit câte o medalie de bronz.

În clasamentul neoficial pe medalii, Moldova s-a clasat pe primul loc. La cea de-a opta ediţie a Campionatului Uniunii Europene la box au participat 131 de sportivi din 23 de ţări. 

SURSA: PUBLIKA.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *