Timpul.md

Istorie 6 Septembrie 2021 | 07:45

Calendar ISTORIC 6 septembrie 1817 - S-a născut Mihail Kogâlniceanu

3 septembrie 1189 - Încoronarea lui Richard Inimă de Leu

Al treilea fiu al regelui Angliei, Henric al II-lea și al Eleonorei de Aquitania, Richard a fost unul dintre cei mai iluștri membri ai casei Plantageneților. Șansele lui Richard de a prelua tronul Angliei erau infime, cu atât mai mult, că după despărțirea părinților săi Richard a plecat alături de Eleonora în Franța. În 1168 a moștenit de la aceasta ducatul Aquitaniei și, patru ani mai târziu, comitatul de Poitiers. Cu un început modest față de cel al fratelui său mai mare, Henric a devenit rege al Angliei în 1170 prin uzurparea tronului tatălui.

În primăvara lui 1174, deși avea doar 16 ani, Richard s-a alăturat revoltei fraților săi contra lui Henric al II-lea, dar acesta l-a învins, aplicându-i o corecție de care adolescentul va ține ulterior seama, toată viața. În ciuda acestui eșec, tânărul os regal va dobândi în scurt timp reputația unui mare lider militar, prin campaniile întreprinse împotriva baronilor revoltați de pe teritoriile deținute de el. După ce frații săi mai mari și-au pierdut viața, Richard ajunge rege al Angliei la vârsta de 30 de ani și este încoronat cu fast ca suveran, pe 3 septembrie 1189.

 După doar câteva luni petrecute în Anglia, ahtiat de glorie și fapte de vitejie, acest suveran căruia îi plăcea să viseze cu ochii deschiși la eroii romanelor cavalerești favorite va iniția o cruciadă, convingându-i să i se alăture și pe doi dintre cei mai redutabili lideri ai epocii: Filip August al Franței și Frederic Barbarossa al Sfântului Imperiu German. Richard va deține conducerea cruciadei mai ales după dispariția stupidă a lui Frederic, înecat într-un râu din Asia Mică. După cucerirea glorioasă a Accrei, eveniment ce a marcat o umilință totală pentru rivalul său, Filip se retrage sub pretext că ar fi bolnav. Richard cucerește coasta Palestinei, dar eșuează la asediul Ierusalimului, încheind în cele din urmă o pace onorabilă cu Saladin, faimosul sultan al Egiptului.

4 septembrie 1928 - România a aderat la Pactul privind interzicerea războiului ca instrument de politică națională

Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și ca Pactul de la Paris, după orașul în care a fost semnată această înțelegere pe 27 august 1928, a fost un tratat internațional „care milita pentru renunțarea la război ca instrument al politicii naționale”. Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte in dezvoltarea doctrinelor dreptului internațional. Pactul a fost botezat cu numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg și al ministrului de Externe francez Aristide Briand, inițiatorii tratatului.

Pactul Kellogg-Briand din 1927 a fost semnat în afara sistemului de tratate ale Ligii Națiunilor și a rămas un important document al dreptului internațional. În Statele Unite a devenit parte a Constituției Statelor Unite, fiind inclus în articolul 6.

5 septembrie - Petru cel Mare introduce taxa pe barbă

Țarul Rusiei a introdus un impozit pe bărbi, pentru a-și determina poporul să renunțe la obiceiurile orientale. Cei care plăteau taxa, erau obligați să poarte un jeton cu barbă, produs din cupru sau argint. Pe lângă imaginea unei fețe de bărbat ce poartă o barbă, jetonul avea o gravură cu vulturul bicefal al Rusiei.

6 septembrie 1817 - S-a născut Mihail Kogâlniceanu

Mihail Kogălniceanu a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863 după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de Interne în domniile lui Cuza și Carol. Situându-se pe curentul moderat al liberalismului,a fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale. Fiind un liberal moderat, el și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.

După ce a fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăilene, Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-naționalistă ținut de el în 1843. A fost ideologul Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției „Dorințele partidei naționale din Moldova”.

După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica i-a dat responsabilitatea de a elabora un pachet de legi pentru abolirea sclaviei romilor. Împreună cu Alecsandri a editat revista unionistă „Steaua Dunării”, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții la tron. Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică ce a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu monarhul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, înainte de a juca un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, o alegere care a dus la recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de viață a fost o figură politică proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant al României în relațiile cu Franța.

7 septembrie 1812 - Bătălia de la Borodino

Bătălia de la Borodino a avut loc la 7 septembrie 1812, la 125 km de Moscova, între trupele franceze conduse de Napoleon și trupele rusești conduse de Kutuzov. Deși a fost o victorie tactică și strategică franceză incontestabilă, bătălia nu a reprezentat triumful complet de care Napoleon avea nevoie pentru a-l convinge pe Țarul Alexandru I să încheie pacea. Ca urmare a bătăliei, trupele franceze au avut drumul deschis spre capitala economică a Rusiei, Moscova, pe care o vor ocupa timp de o lună și jumătate, în așteptarea tratativelor de pace. Acestea din urmă nu se vor materializa și, odată cu venirea iernii, francezii vor fi nevoiți să se retragă, cu pierderi uriașe cauzate de crunta iarnă rusească.

8 septembrie 1495 - Începe domnia lui Radu cel Frumos

De la moartea lui Mircea cel Bătrân şi până la urcarea în scaunul domnesc de la Târgovişte a lui Matei Basarab, statul românesc sud-carpatin a avut parte doar de două domnii mai îndelungate şi anume cea a lui Vlad Călugărul şi a fiului său, Radu cel Mare.

Într-o epocă în care majoritatea guvernărilor nu depăşea doi-trei ani (existând cazuri în care acestea au durat câteva luni, săptămâni sau chiar zile), iar cele care s-au apropiat de un deceniu au fost puţine la număr, domniile celor doi voievozi, întinse fiecare de-a lungul a cca. 13 ani, au însemnat pentru Ţara Românească o perioadă de stabilitate politică şi prosperitate economică.

Intrat în istorie, datorită meritelor sale, cu supranumele de „cel Mare”, Radu Voievod (al patrulea domnitor, din dinastia Basarabilor, ce a purtat acest nume) a domnit între anii 1495 (după 8 septembrie) şi 1508 (după 23 aprilie). După cum s-a arătat mai sus, Radu cel Mare era fiul lui Vlad Călugărul (şi al primei soţii a acestuia, doamna Smaranda), care, la rându-i, fiind fiu natural a lui Vlad Dracul (şi, deci, frate vitreg cu Vlad Ţepeş) făcea ca el să aibă o descendenţă ilustră, numărându-se printre strănepoţii vestitului Mircea cel Bătrân.

9 septembrie - Masacrul din Treznea (Trăznea)

Trupe maghiare aparținând batalionului 22 de Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea pe 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Trăznea”. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei.



Cotidianul „România nouă” din 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o căpită de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopârțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model „dum-dum”. Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată. În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei. Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcați. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus