Timpul.md

Editorial 23 Iunie 2014 | 06:35

Campioni pe termen lung

Anul acesta în cadrul Campionatului Mondial de Fotbal au apărut multe supărări legate de arbitraj. 

Un penalti neacordat sau unul acordat cu ușurință, faulturi neobservate, sancțiuni exagerate etc. Dar, cu toate astea, nu se poate spune că vreo națională a pierdut din vina arbitrilor. Până la urmă, cu suport sau fără, cei mai buni ies în față.

Extrapolând am putea spune că așa se întâmplă întotdeauna și dintotdeauna în toate domeniile. Poți să fii foarte bun și să ratezi o recunoaștere sau o angajare doar pentru că nu ești sprijinit de „arbitri". Însă dincolo de asta, valoarea rămâne și în timp va fi dovedită.

Dacă aruncăm un ochi în mediile culturale vedem că atât recunoașterea criticii, cât și premiile, rezidențele, ori bursele de creație merg de obicei înspre simpatizatul juriului. Peste tot există structuri diferite (oficiale sau nu) care își promovează propriii oameni. Chiar și acolo unde e vizată valoarea, apare o intransigență față de tot ce e diferit. Uneori se întâmplă ca cel simpatizat să fie și cel mai bun. Și atunci avem de-a face cu un caz fericit.

Poate lucrurile ar fi mai corecte dacă ar exista un statut clar care să spună de exemplu că accesul la anumite facilități îl au doar membrii grupării respective. Însă nu. Chiar și la mondiale, dacă se califică, poate participa oricine, dar într-un meci cu gazda sau cu una din echipele favorite se caută eliminarea celuilalt în mod tacit. Ceea ce îmi amintește de un concurs din timpul în care eram profesoară. M-am lăsat pentru prima dată - și pentru ultima sper - atrasă într-un juriu. Nu era vorba de mare lucru, ci de un concurs de dans la care erau invitați toți cei prezenți, fie că erau din școală, fie că nu. O concurentă s-a distins clar de ceilalţi. Ulterior am aflat că făcea de ani buni dans sportiv. Însă când trebuia decis învingătorul, juriul (cu două excepții) au conchis că premiul trebuie să meargă la cineva din școală. M-am opus inutil. Nimeni nu m-a ascultat. Mi-a fost foarte rușine atunci, fiindcă și elevilor le era clar cine merita trofeul și mi-am promis să mă țin departe pe viitor de astfel de conjuncturi. După ani de zile am văzut acea dansatoare pe scenă. Și am înțeles o dată în plus că umilința gratuită a fost a juriului.

Toate penaltiurile din lume, toate premiile, medaliile, coronițele de premiul I, își vor pierde valoarea cu timpul. Chiar cred asta. Cei mai buni vor fi cei mai buni. Iar cei care promovează simpatii, indiferent de domeniu, fac rău de două ori: mai întâi nedreptățind un om mai capabil, iar în al doilea rând, dând asigurări unui om de la care se va aștepta mai mult decât poate da.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus