Ultima oră

Carlo Ancelotti este noul antrenor al lui Real Madrid

Tehnicianul italian a fost numit începând de marți antrenorul lui Real Madrid, au anunțat oficialii clubului, pe pagina oficială a grupării spaniole.

Ancelotti se întoarce la clubul iberic, după ce a mai condus banca tehnică între 2013 și 2015.

„Italianul se întoarce la clubul nostru după ce a rescris cărțile de istorie în timpul primei sale aventuri la Real Madrid.”, se scrie în comunicatul oficial.

„Antrenorul în vârstă de 61 de ani și-a încheiat contractual cu Everton și se întoarce la clubul nostru după ce și-a scris numele în cărțile de istorie la primul său mandat. A condus Real Madrid pentru o perioadă de două sezoane între 2013 și 2015 și a condus echipa către cel de al 10-lea titlu european suprem.”, mai spun madrilenii în prezentarea lui Ancelotti.

Amintim, sub conducerea lui, echipa a revenit în fruntea Europei, la 12 ani de la ultimul triumf continental, în urma unei victorii de neuitat asupra lui Atlético Madrid, pe stadionul din Lisabona.

Carlo Ancelotti a obținut 4 trofee în timpul primului său mandat la Real Madrid. În plus față de trofeul Ligii Campionilor, el a câștigat al 19-lea trofeu Copa del Rey al clubului, învingând Barcelona în finală. În cel de-al doilea an al său, a obținut încă două succese, aducând în vitrina de trofee a clubului Supercupa UEFA și Cupa Mondială a Cluburilor.

Pe lângă alte performanțe, Ancelotti este antrenorul lui Real Madrid care a înregistrat cele mai multe victorii (78) în primele sale 100 de jocuri la cârmă echipei.

De asemenea, Ancelotti se mândrește cu o experiență vastă și cu o colecție de trofee impresionantă. A câștigat trofee în Spania, Italia, Anglia, Franța și Germania. După o carieră de succes ca jucător, în care a obținut 14 trofee, primele sale succese ca antrenor au venit în perioada în care a condus AC Milan, unde a câștigat de două ori Liga Campionilor și Supercupele UEFA aferente, o Cupă Mondială a Cluburilor, un titlu în Serie A, Cupa Italiei și Supercupa Italiei.

În mandatul la Chelsea a făcut tripla în primul său an (Community Shield, Premier League și FA Cup), după care a condus pe OSG la câștigarea campionatului, înainte de a ajunge la Real Madrid .

Apoi, după ce s-a bucurat de succes în fotbalul spaniol, s-a impus și în Germania, unde a câștigat Bundesliga și a ridicat de două ori Supercupa Germaniei cu Bayern München.

„După ultimele sale mandate la Napoli și Everton, Ancelotti se întoarce la Real Madrid cu scopul de a continua să rescrie cărțile de istorie cu cel mai mare club din lume.”, spun madrilenii în încheierea comunicatului oficial al grupării.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.