Timpul.md

Istorie 11 August 2014 | 06:43

CEL MAI VREDNIC DIN NEAMUL GONATA

Prutul, în dreptul Zberoaiei, îşi poartă apele la vale întocmai cum şi le purta cu sute de ani în urmă. 

Dealurile şi văile au rămas aceleaşi şi numai oamenii şi casele lor s-au schimbat. Şi dacă astăzi ar încerca să se întoarcă acasă stăpânul moşiei Zberoaia, nimeni nu l-ar mai recunoaşte. L-au uitat cărţile, l-au uitat contemporanii, iar urmaşii nu mai au de unde-l recunoaşte.
Acea poezie a unui foarte bun poet basarabean, Vasile Laşcov, Ostrovul, m-a frapat de la prima lectură. Îmi părea scrisă despre unul dintre intelectualii noştri de odinioară, inspirată parcă din viaţa aceluia, care s-a chemat Ştefan Gonata.

„Legănat, sortit visării,/ Şi de-a firii doruri plin,/ Ostrovul – copilul mării –/ Stă-n vârtejul cristalin./ Marea cuprindea duioasă/ Ostrovul din jur în jur,/ Îi cânta cântări voioasă/ Sub al cerului azur./ Cadenţat, fierbând cu spumă,/ Împingând tot val cu val,/ I-aducea o perlă scumpă,/ Ori un roz, frumos coral./ Dar, nebună, dezmierdându-l/ Pe-al ei fiu nepreţuit,/ Marea singură spălându-l/ Din iubire l-a strivit.”

Dacă e să folosim expresia lui C. Stamati-Ciurea, academicianul Ştefan Gonata a şi fost un ostrov în imensul ocean al slavismului.
Gheorghe Bezviconi în volumul II al cărţii Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (Bucureşti, 1943), scrie despre originea acestei familii următoarele: „Români din Zerma (Macedonia). Constantin Dimitrie, pribegit din Turcia, om de încredere al lui G. Balş, căminar, s-a căsătorit cu Ecaterina Ioan Gustea. Fiul său, Ştefan (1838-1896), moşier la Zberoaia, cărturar erudit, prieten al lui M. Kogălniceanu, membru onorar al Academiei Române, căsătorit cu Eliza G. Leonard. Fiul său, Gheorghe (1869-1928), fruntaş al vieţii publice, secretar al nobilimii. Fără urmaşi.”

În câteva rânduri a fost bine comprimată o carte de vizită a unei familii. Fiecare reprezentant, luat în parte, poate servi drept erou pentru o schiţă ori o nuvelă. Aici însă vreau să pun accentul pe soarta lui Ştefan Gonata.

S-a născut la 1 februarie 1838 la moşia tatălui, la Trifăneşti. Avea şase ani când a pierdut unul după altul trei fraţi, apoi a decedat şi mama. Tatăl şi-a dedicat viaţa de mai departe educării acestui vlăstar, care de la o vârstă destul de fragedă începuse să facă lecturi serioase din autorii clasici. În 1856 absolvă liceul regional din Chişinău şi pleacă la Odesa, la Colegiul „Richelieu”, pe care-l părăseşte din anul III. Studiază filozofia şi viticultura la Paris.
Ştefan Gonata a amenajat pe moşia sa un sector experimental. A fost unul dintre acei care a adus şi a aclimatizat în Basarabia viţa-de-vie franceză. Se zice că vinurile obţinute la moşia Zberoaia deveniseră vestite în acea vreme. Şt. Gonata a încercat să transplanteze în solul basarabean viţa-de-vie americană, era în căutarea unui leac împotriva filoxerei, care ruina podgoriile basarabene.

A deschis la Zberoaia un spital, a organizat un muzeu. Avea o bibliotecă extraordinară. Colabora la câteva reviste agricole din Rusia, iar observaţiile sale ştiinţifice le împărtăşea cu savanţi din România şi din alte ţări europene. Mihail Kogălniceanu întreţine corespondenţă cu acest basarabean înţelept.

Activitatea ştiinţifică a lui Ştefan Gonata n-a trecut neobservată. La 29 de ani Academia Română îl alege membru de onoare.

Pe atunci nu prea era în tradiţie să se vorbească despre aspiraţiile naţionale ale moldovenilor. Şi se credea, mai bine zis, se făcea totul să se creadă, că ele nici n-ar exista. Deşi trebuie să ştim că grupări naţionale moldoveneşti au existat sub forma unor cenacluri boiereşti în toţi anii de ocupaţie. Ţarismul interzisese publicaţiile în limba băştinaşilor, dar libera comunicare nu era în stare s-o interzică, mai ales la conacele unor boieri cu minţile luminate care îşi dădeau bine seama de situaţia Basarabiei. (O dovadă în plus la cele spuse anterior e şi acea Societate moldovenească a nobililor basarabeni, înfiinţată în 1905, sub egida unei asociaţii culturale).

Ştefan Gonata a făcut parte din cenaclul fraţilor Leonard, Pavel şi Petre.

Ultimii ani de viaţă Ştefan Gonata i-a trăit în izolare, o boală cumplită i-a întunecat zilele. În chinurile acestei boli şi-a dat foc manuscriselor şi unor documente. Ceea ce n-a ars atunci a ars în timpul revoluţiei din 1917... Aşa a dispărut de pe întinsul imaginarului ocean o insulă a inteligenţei – Ştefan Gonata.

Decesul lui a fost fixat la 18 septembrie 1906 la Chişinău. Peste ani când s-a întocmit Dicţionarul membrilor Academiei Române, printre primii membri a fost trecut şi Ştefan Gonata. Iar în ediţia semnată de Dorina N. Rusu – Membrii Academiei Române. 1866-1999. Dicţionar (Bucureşti, 1999) – el este prezentat plenar cu biografie şi fotografie. Un singur lucru rămânând să-l mai facă contemporanii, să încerce să-i adune viaţa şi opera într-o monografie.

De conacul de la Zberoaia este legată istoria unei tragedii cumplite:

„... a nenorocirii petrecute la 25 iulie 1927, când Gheorghe Gonata, proprietar al moșiei și a conacului de la Zberoaia din județul Lăpușna, dădea o masă în onoarea nepotului său, inginerul Nicolae Gafencu, proaspăt absolvent al Politehnicii de la Liège (Belgia), de curând căsătorit cu Elena Brăescu, fiica generalului. Printre cei doisprezece comeseni se numărau generalul Brăescu cu soția și o fiică a ei dintr-o primă căsătorie. Gheorghe Gonata nu era un oarecine: bunicul său, fost administrator al faimoasei averi, odinioară, a lui Egor Balș, fusese admis în nobilimea rusă a Basarabiei. Fiul acestuia, Ștefan, tatăl lui Gheorghe, ocupase funcția de președinte al zemstvelor județului Chișinău, obținând totodată, datorită publicațiilor sale, titlul de membru corespondent al Academiei Române (membru de onoare - Iu.C.), semn de solidaritate cu frații de peste Prut ce țineau vie flacăra tradițiilor românești. Soția sa avea drept bunică maternă pe o urmașă a lui Vasile Buhăescu.

Familia Gonata era cunoscută ca făcând parte, înainte de 1918, din acea grupare a nobilimii și moșierimii basarabene care simpatiza cu cauza românească (vezi G.G.Bezviconi, Românismul fruntașilor moldoveni dintre Prut și Nistru.

(„Revista Fundațiilor Regale”, VIII, 1941, 8-9, pag.307-319).
Cuscrul lor, generalul Brăescu, era cunoscut ca unul dintre promotorii cei mai energici ai politicii oficiale românești, naționalistă și antibolșevică.

Meniul servit musafirilor includea și un fel de mâncare dintre cele mai banale, anume plăcintă cu brânză. Dar plăcinta era împănată cu arsenic -- o pulbere extrem de toxică, cu un foarte slab gust de usturoi, folosită în gospodăriile înstărite împotriva șoarecilor (de unde și numele său popular de șoricioacă). Greu de detectat la gust, de un efect cu atât mai fulgerător, cu cât era mai concentrată, otrava a acționat aproape imediat: crampe cu dureri atroce, convulsii paralizante, vomă, urmând decesul (Literatura universală posedă o descriere celebră a intoxicării prin arsenic: moartea doamnei Bovary, în romanul cu același nume al lui Gustave Flaubert).

Nimeni nu știa dacă există vreun antidot, nici un medic nu se afla printre comesenii cuprinși de panică. Până să fie găsit un doctor în orășelul cel mai apropiat, muriseră, după chinuri groaznice, tinerii căsătoriți și încă trei persoane, între care mama mirelui, doamna Polina Gafencu, născută Gonata, și o servitoare. Alții scăpaseră cu viață: Gheorghe Gonata și generalul Brăiescu cu soțiile, o a doua servitoare, alți trei musafiri și... bucătarul”. (Familii boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, volumul II coordonator și coautor Mihai Dim. Sturdza, București, 2011, pag. 182-183).

A trecut multă vreme de atunci, s-au schimbat mai multe administrații și steme sociale, un lucru pare să nu să fi schimbat - atitudinea indiferentă față de trecut și oamenii de odinioară.

La Zberoaia, azi sunt furate ultimele pietre din conacul lui Stefan Gonata, lăsat după 1990 fără stăpân, probabil, cu dorinţa ascunsă să se risipească mai repede, ca să se uite definitiv de proprietarul lui…

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus