Editorial

Chiar dacă Dodon o înjură, România mai salvează o dată Chişinăul

Statul român şi-a onorat, astfel, angajamentul de a acorda asistenţă financiară Chişinăului în situaţia în care finanţele publice au fost grav afectate de dispariţia sumei de aproape un miliard de euro din cele trei bănci între timp lichidate, guvernul finanţând din surse publice sistemul bancar din Republica Moldova.

Asistăm, astfel, la salvarea de facto a existenţei financiare a statului moldovean de către Bucureşti. Acest fapt ar trebui să le arate cetăţenilor noştri că România oficială rămâne un susţinător al Chişinăului în eforturile de redresare a economiei şi integrare europeană, dincolo de declaraţiile belicoase care vin dinspre preşedinţia controlată de Igor Dodon, care acuză constant ţara de peste Prut de imperialism şi ingerinţe în afacerile interne ale Republicii Moldova.

Încă o dată, toţi cei care îşi primesc salariile de la stat, dar şi pensionarii, trebuie să ştie că banii pe care îi primesc lunar vin în prezent, şi vor mai veni în viitor, din partea contribuabilului român. Ar fi frumos dacă recunoaşterea şi conştientizarea acestui fapt ar reduce la minimum atitudinile antiromâneşti speculate abil de mass-media prorusă şi activiştii formaţiunilor politice care se opun nu doar apropierii de Bucureşti, ci şi de Uniunea Europeană. Însă pentru moment, situaţia rămâne la fel – de vină pentru aceasta sunt autorităţile de la Chişinău, care nu îndrăznesc să interzică entităţile de presă ruseşti care denigrează sistematic şi constant atât România, cât şi Republica Moldova, reprezentând veritabile arme ideologice ale revanşei Moscovei împotriva fostei sale colonii basarabene.

Ca şi în alte rânduri după 1991, România salvează Chişinăul oficial. Bucureştiul spune că o face pentru cetăţenii de dincoace de Prut. Îl credem, însă efectele rămân aceleaşi: contribuind la scoaterea la mal a unui stat în care o parte a clasei politice înjură România, iar puterea apelează la autorităţile de la Bucureşti numai atunci când nu mai are încotro, guvernul român perpetuează, pe termen lung, o stare de lucruri în care o parte a poporului român, de trei milioane de oameni, este supusă unui regim cvasicolonial şi unui minorat identitar construit şi menţinut prin mijloace perverse de 26 de ani pentru a asigura putere, influenţă şi potenţă financiară unui grup dominant care pretinde că a constituit şi conduce o ţară.
Astfel, Bucureştiul asigură, astăzi, continuitatea existenţei Republicii Moldova – a ceea ce Dodon şi acoliţii săi numesc, în chip obsesiv, „statalitate moldovenească”, susţinând-o mult mai puternic decât reuşesc autorităţile de pe Bâc. În schimb, România nu primeşte, de la Chişinău, reacţiile dorite. Din păcate, autorităţile de la Chişinău nu depun suficiente eforturi pentru a-şi onora obligaţiile asumate atât faţă de cetăţenii pe care pretind că îi reprezintă, cât şi faţă de cel pe care-l numeşte partener apropiat – guvernul român. Construcţia gazoductului care ar aproviziona Chişinăul cu gaze de peste Prut, după ce România şi-a onorat obligaţiunea de a aduce conducta până la Ungheni, trenează sub presiunea intereselor „Gazprom” de a-şi păstra pârghiile de şantaj energetic. Conectarea Republicii Moldova la reţeaua de energie electrică din România prin câteva linii de înaltă tensiune este abordată la aproape fiecare reuniune a celor două guverne, dar rămâne pe hârtie de decenii – cum altfel ar putea Rusia să controleze energetic teritoriul din dreapta Nistrului prin intermediul centralei de la Cuciurgan, jefuind cetăţenii noştri cu această ocazie prin intermediul obligaţiei de a plăti pentru curentul produs din gazul pe care tot noi trebuie să-l plătim?

Peste toate acestea, rămâne o certitudine – România ne este alături. Ar putea să facă mult mai multe, dacă de la Chişinău ar veni semnalele corespunzătoare. Însă, de aici, avem un Igor Dodon care atacă grosolan şi obsesiv Bucureştiul, şi o guvernare subordonată Partidului Democrat care preferă să menţină distanţa, chiar dacă vorbeşte despre parteneriate care, din păcate, nu merg decât până în punctul în care să fie păstrată „stabilitatea” şi să nu fie „ameninţată statalitatea”. Un deziderat în care Dodon şi guvernarea sunt tovarăşi de drum credincioşi unii altora. Un Dodon care, în loc să înjure Bucureştiul, ar trebui să-i fie recunoscător şi să-i mulţumească pentru faptul că, de fapt, îi salvează „tronul” de preşedinte, susţinând cu multe zeci de milioane de euro bugetul statului pe care acesta îl conduce.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.