Actualitate

Criza de nervi la CEC

De ce Eugen Stirbu tine in taina numele finantatorilor PCRM din cele doua campanii electorale

Nici dupa o saptamana de la expirarea celor 15 zile lucratoare, in care era obligata sa raspunda la solicitarile de informatie, Comisia Electorala Centrala (CEC) n-a facut publice numele finantatorilor celor doua campanii electorale ale Partidului Comunistilor. Mai mult, vineri, presedintele CEC, Eugen Stirbu, a facut o criza de nervi si si-a permis un limbaj de mahala fata de reporterul TIMPUL.

Miercuri, 4 noiembrie, a doua zi dupa aparitia articolului „CEC i-a secretizat pe cei care au finantat campania comunistilor”, institutia cu pricina a difuzat un comunicat de presa in care dezmintea cele scrise de TIMPUL si afirma ca „toata informatia legata de finantarea campaniei electorale din 5 aprilie si 29 iulie a fost publicata in timp util si poate fi gasita pe pagina web a CEC – www.cec.md”. Mentionam ca, la acea data, CEC postase pe site doar jumatate din „dispozitiile de incasare” secretizate ale PCRM, si asta numai la cererile insistente ale reporterului TIMPUL. Dar, adevarul e ca desecretizarea s-a facut doar pe jumatate…

Am demonstrat buna-credinta si am asteptat cateva zile ca CEC sa ne puna la dispozitie informatia solicitata. Vineri, 6 noiembrie, am sunat-o pe Elizaveta Otel, sefa Directiei financiare si audit, ca sa aflam cand va da curs solicitarii noastre. Ea a tipat si a spus ca totul este plasat pe site. Am intrebat-o cate rapoarte financiare s-au facut in cele doua campanii si cate dintre ele au fost publicate. Nu a stiut sa ne raspunda.

In aceeasi zi de vineri, dupa mai multe apeluri in care presedintele CEC ne inchidea telefonul, am reusit sa vorbim si cu el. L-am intrebat cand o sa ne prezinte informatia solicitata. S-a rastit ca vrea sa ma vada la fata, nu numai „cum scriu, ca o…” (nu si-a continuat gandul) si mi-a cerut sa ma prezint la el in aceeasi clipa (?!). Mentionez ca ne cunoastem cu dl Stirbu, cu care am facut si un interviu in campania electorala despre cat e de transparent CEC. Deci, stia cum arat la fata…

Desecretizare… de ochii presei

Amintim ca, in urma demersurilor facute de TIMPUL, abia la inceputul lunii noiembrie (!) CEC a desecretizat o parte din sursele de finantare ale PCRM in cele doua campanii electorale – din 5 aprilie si 29 iulie a.c. Desecretizarea, insa, a fost una formala. De exemplu, pentru campania din 5 aprilie, sunt accesibile doar rapoartele financiare din 3 si 17 martie, nu si pentru perioada ce a urmat pana la 3 aprilie, inclusiv. Ultima dispozitie publicata pe site dateaza din 24 martie.

In plus, noi nu putem sti daca foile scanate si puse pe site sunt cele pe care le cautam, intrucat nu au data sau vreun alt semn distinct. Aceste dispozitii sunt secretizate in continuare, lasandu-se, de ochii lumii, doar numele si suma. Din „Ghidul partidului politic in domeniul finantarii campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, Anexa 3, aflam ca listele (trunchiate) trebuiau sa contina: data, numele deponentului, codul fiscal, anul nasterii, domiciliul, locul de munca, sursele de finantare si suma depusa.

Listele publicate abunda in nume de functionari publici de toate nivelurile, precum: Policinschi G., Guritenco A., Jimbei Maria, Spinovschi Raisa – presedintele, vicepresedintii, respectiv sefa Directiei finante din raionul Dubasari, toti comunisti, pe care noi ii cunoastem. Nu stim insa in ce calitate si din ce surse acesti functionari au dat bani in campanie. Exista si alte nume interesante acolo – Aliona Dodon, Nina Potcov, Gheorghe Zagorodnai etc. Sunt soti, frati, parinti ai fostilor demnitari comunisti? Nu avem cum sa stim, de vreme ce identitatea lor e informatie secreta la CEC.

In plus, aceste liste sunt scrise de mana, se sare peste anumite numere de ordine, sunt taiate anumite nume cu tot cu sume. Daca CEC considera ca aceasta informatie nu poate fi publicata, noi ii amintim ca, conform Legii accesului la informatii, toate informatiile personale ce se contin in buletinul de identitate sunt informatii publice. De asemenea, toate datele personale care figureaza in rapoarte publice – in cazul nostru, rapoarte despre finantarea campaniei electorale – sunt publice.

Un alt aspect interesant tine de faptul ca, la capitolul venituri, in campania din 5 aprilie sunt trecute si cateva institutii de stat – primariile Baimaclia, Cainari, Solcani, Sectia cultura Drochia, Teatrul de Opera si Balet, toate iesite la iveala dupa desecretizarea dispozitiilor… Am adresat si in legatura cu acest fapt o interpelare catre CEC: cum se face ca institutiile finantate de stat contribuie cu sume banesti in campania electorala, de vreme ce legea interzice acest lucru? Printre tipete, Otel ne-a spus ca acestea nu sunt venituri, ci alte tipuri de transferuri.

Duminica, 8 noiembrie, pe site-ul CEC, in dreptul acestor institutii care figureaza in continuare la capitolul venituri, era specificat (intre paranteze): „restituirea sumei”. Nu e clar a carei sume? Daca Otel spune ca s-a gresit operatia si acesti bani au intrat in contul special creat pentru campanie (desi e ciudat ca s-a gresit in mai multe cazuri) trebuiau sa fie doua operatii bancare – una de intrare si alta de iesire din cont – si sa ni se prezinte documentele care demonstreaza acest lucru.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *