Timpul.md

Editorial 3 Iunie 2013 | 06:00

Cu cărţile la zid

De vreme ce politica moldovenească e atât de destrămată și atât de comentată peste tot, nu voi mai insista și eu. Ce să mai spun? Că e jale mare? Știm cu toții. Însă tot ce se întâmplă în jurul nostru se înscrie în legătura cauză și efect.

Respect nu există, legislația e pusă pentru săraci, politica noastră e o aiureală nesfârșită și gunoaiele se înmulțesc ca lepra prin țară (la propriu și la figurat). De unde vin toate năpastele peste noi? Păi hai să vedem ce e cu efectul și cauza. De exemplu: Suntem cea mai săracă ţară din Europa fiindcă suntem la loc de frunte cu evaziunea fiscală. Bogătanii nu îşi declară veniturile, nu se plătesc impozitele, se încurajează munca la negru. Asta e cauza. Efectul: vistieria statului e goală. Nu sunt bani publici. Deci suntem săraci.

La Publika TV am văzut un reportaj despre un cuplu tânăr. S-au mutat într-o locuinţă unde exista o bibliotecă veche. Cărţile au fost la cheremul lor, aşa că tinerii şi-au amenajat casa cu cărţi. Şi-au pavat tavanul, masa, le-au bătut în cuie, le-au prins cu capse. O casă care arată ca o carte. Şi erau încântaţi pentru simţul lor artistic.

Mie casa aia mi s-a părut că seamănă cu situaţia actuală din ţară: arată ca o carte, dar e o dovadă a lipsei de respect pentru carte, o imposibilitate de a percepe valoarea cărţii. Adică îţi lasă impresia de artă prin amenajare, dar demonstrează un dispreţ faţă de artă – de literatură. Asemenea celor care îşi fac biblioteci doar pentru frumuseţea copertelor.

Când eram studentă, am încercat să negociez cu mama să îmi mărească suma de bani pe care o primeam lunar ca să îmi pot cumpăra cărţi, dar mama, care nu avea cont în bancă, a spus: „Nu dragă, fă tu economii ca să îţi cumperi cărţi, nu noi”. La un moment dat, am intrat într-o librărie. Nu prea mai aveam bani. Am ales un teanc de cărţi. Nu am putut renunţa la ele. Şi aşteptam la casă. Casieriţa făcea altceva. Deodată, exasperată, i-am spus să îmi încaseze iute banii până nu fug să le pun înapoi în raft. Următoarele săptămâni mi-a fost destul de greu. Un alt chin era mutatul. Să fii chiriaş şi să mai ai şi o mică bibliotecă e greu. Cele mai groaznice la mutat, atunci când nu ai maşină, sunt cărţile. Fiindcă sunt extrem de grele. Am târâit genţi cu cărţi prin toată România şi nu era deloc plăcut.

Aici, în Moldova, am cunoscut câţiva tineri care vin la cenaclu. Nu mulţi, dar deştepţi. Tineri care stau prin biblioteci, care fac economii să cumpere câte o carte, care îşi împrumută cărţi, care cer autorilor pdf-urile cărţilor ca să citească. Tinerilor ăstora, dacă li s-ar fi dat cadou o bibliotecă, ar fi crezut că visează. Dar dacă ar vedea cărţile lui Cehov prinse de tavan cu capsatorul, ar avea coşmaruri câteva săptămâni.
Şi atunci mă întorc la cauză şi efect. Ce să aşteptăm de la studenţii moldoveni care distrug biblioteci? Dacă şcoala le-a insuflat atâta dragoste de carte încât au transformat cartea în tapet, înseamnă că singurul sentiment puternic e acela de proprietate, şi nu mă refer la cea intelectuală. Situaţia Moldovei e prinsă în această cauzalitate: răsturnarea valorilor.

Să prinzi o carte în cuie de perete e ca şi cum ai călca pâinea. Gândiţi-vă la drumul parcurs de cuvânt până devine carte, e ca cel al bobului de grâu până devine pâine. Şi atunci să îndrăznim să spunem că viaţa e nedreaptă cu noi. Dincolo de cauză şi efect, singurul lucru cert e că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Nu ne putem aştepta la un sistem de valori, atâta vreme cât noi nu recunoaştem valoarea. Mai ales atunci când tinerii de la cenacluri nu reprezintă nici un procent din tinerii ţării. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus