Timpul.md

Media 25 August 2011 | 05:18

Cutreierând prin bloguri

Moldo-veni, vidi vici!

de Igor Guzun



Şi după acest „am venit, am văzut, am învins!” pe care îl sugerează, cu numele lor, concetăţenii noştri, am mers mai departe.
Moldo-veniţi acasă, măi copii! - Gheorghe Ţopa.
Moldo-venii târziu acasă, / să văd ce-i zice tu. / Luai puţin din masă, / să văd ce-i zice tu - Grigore Vieru.
Moldo-vene-re şi madonă - Mihai Eminescu.
E vineri azi, bătrâne, / Şi pleacă ultimul troleu. / Rămâne focu-n moldo-vene / Ce-ar încălzi un Chişinău – „Snails”.
Moldo-vene-ţia.
Moldo-vene-zuela.
Moldo-vene. Vene înseamnă în estoniană rus-rusesc. Aşa o fi, domnule ambasador?
De unde moldo-veni-m? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm? - tablou de Paul Gauguin.
Am moldo-veni-t cu pluguşorul.
Moldo-veni-tul pe cap de locuitor.
Scris cu moldo-vene-raţie.

Viaţa în 15 minute


de Onorica Banciu



Oxigenul din liftul în care m-am blocat devenea tot mai puţin. Tot mai mare sufocarea de la o zi caniculară. Şi frica de a sfârşi într-un mod atât de banal. 15 minute de reculegere, împachetare a vieţii în capitole şi emoţii. Of… câte numai nu-ţi vin în cap într-o cutie de metal care s-ar părea că te-a înghiţit pe veci.

Sunt înfuriată. Întârzii la şedinţă. Vreau să ies, apăs butoanele esenţiale. Nicio schimbare. Le iau pe toate la rând. Nu funcţionează. Bat în uşă. Strig. Nimic.

Sunt speriată. Intru în panică. Cât am să mai stau aici? Dar dacă vreau la veceu? Încerc să deschid uşile. Efortul mă stoarce de ultimele puteri. Mă aşez pe jos.

Mă sufoc. Panica nu a făcut altceva decât să consum puţinul oxigen care mai rămăsese. Schimb atitudinea. Încerc să mă controlez. Mi-amintesc de Cel de Sus. Îi fac promisiuni. Să fie sigur că odată salvată, se va alege cu cel mai smerit credincios pe care îl cunoscuse. Nu se cumpără. A mai auzit şi înainte aşa promisiuni.

Mă resemnez. Aici începe partea frumoasă. Vezi în faţa ochilor copilăria, adolescenţa, oamenii care-ţi sunt dragi şi care te iubesc. Dacă e ceva fain în momentele astea, păi anume faptul că viaţa pe care o vezi din perspectiva unui potenţial defunct pare foarte frumoasă. Câte momente de neuitat! Nu am trăit fără rost. Ce să mă mai plâng… Sper să fie fericiţi cei dragi.

Se deschid uşile. Mă ridic. Merg la şedinţă. Deschid agenda, şterg evenimentele pe următoarea lună şi scriu cu buchii mari – AM PROMIS. Plec în vacanţă să refac agenda. Acolo nu sunt lifturi.

Diverse moduri de risipire


de Adrian Georgescu



Să ataci: ce poate fi mai frumos în sport?
[...] În Anglia, de pildă, îmi place „Wolverhampton”. O echipă reconstruită din ţărână de Mick McCarthy şi readusă în Premier League în 2009, una din cele mai vechi ale fotbalului englezesc, deci ale lumii. De la mijloc în sus au fotbalişti uluitori: Steven Fletcher, Matt Jarvis, Jamie O’Hara, Kevin Doyle. Caz destul de rar în Premier League, cei mai buni fotbalişti ai echipei sunt britanici, într-o eră în care asta nu prea mai contează.

Când vine însă vorba de spectacol, îmi scot pălăria în faţa celor de la „Villarreal”, maiestăţile fotbalului ofensiv. Că au fost conduşi de Pellegrini, Valverde sau Garrido, fotbaliştii ăştia se află mereu în recreaţie. Dacă reuşesc să dea patru goluri, nu contează că primesc cinci. Nilmar, Cani şi Rossi parcă s-au născut într-o ambulanţă care gonea către careul advers. Niciodată nu ştii ce va face “Submarinul galben”, cu aceeaşi uşurinţă e capabil să se scufunde în clasament ori poate torpila „Barcelona” sau „Realul”.

[...] În Formula 1, înaintea lui Senna, a fost Gilles Villeneuve, omul care putea depăşi pe oriunde, despre care marele Fangio a spus: „Nu concura să termine. Nu concura pentru puncte. Concura doar pentru a câştiga. Era mic ca statură, dar a fost un gigant”.

Există şi în fotbalul nostru o echipă pe care o consider nepieritoare, deşi de mult nu mai există: naţionala României. Nu-i vorba despre actuala, ci de selecţionata de la sfârşitul anilor ’70 şi începutul următorului deceniu. Cu Dobrin spre capătul carierei, cu Bölöni, Dudu Georgescu, Mircea Sandu, Dumitru, Crişan, Cămătaru, Marcel Răducanu, Iordănescu, Balaci. A fost o perioadă în care puteam da naţionale şi ţărilor care n-aveau fotbal, căci s-au rulat atunci echipe cu graţia specifică risipitorilor. S-au calificat undeva? Până la Euro’84, când deja mulţi dintre cei sus-citaţi deja se retrăseseră, nu. Dar ce frumos jucau!

P.S. Vouă ce echipe vă plac?

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus