Timpul Local

Doliu în lumea radio-televiziunii. A MURIT Efim Josanu

Efim Josanu şi-a dedicat întreaga-i viaţă jurnalismului, activitatea sa la Televiziune Naţională fiind una prodigioasă în redobândirea libertăţii de expresie şi formarea unor noi generaţii de jurnalişti. Efim Josanu s-a aflat printre promotorii emisiunii „Mesager” de la Televiziunea Naţională, fiind redactor-şef al Departamentului Actualităţi în anii de renaştere naţională.

„Nu exagerez – străzile oraşelor şi satelor deveneau pustii când începea „Mesagerul”. Eram cei mai credibili, cei mai aşteptaţi, iar locuitorii Chişinăului au cerut ca una din străzile capitalei să fie redenumită în „Mesager”. Alături de imn, stemă, îndrăznesc să afirm că „Mesagerul” devenise un simbol”, îşi amintea Efim Josanu despre perioada primilor ani de independenţă ai Republicii Moldova.

În perioada 2009-2012 a fost vicedirector al Televiziunii Naţionale, exercitând şi interimatul funcţiei de director în 2012.

În anul 2004 a publicat volumul „A fi”, care include toate articolele şi interviurile realizate pe parcursul activităţii. A urmat un volum de eseuri, interviuri cu personalităţi basarabene „Cum poţi deveni rege” (2005) şi volumul „Cartea Jocurilor Olimpice” (2008), cu informaţii desfăşurate despre ediţiile Jocurilor Olimpice de până în 2008.

Ultimii ani din viaţă i-a dedicat în exclusivitate jurnalismului din domeniul sportului, pasiunea sa pe durata întregii vieţi, organizând şi desfăşurând campanii de promovare a sportului în localităţile din Republica Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *