Timpul.md

CSI / Rusia 25 Ianuarie 2017 | 09:08

EXPERT: Trupele ruse vor practica război „de uzură” în Donbas

În prima jumătate a acestui an, trupele ruse vor efectua misiuni de recunoaştere cu lupta şi vor practică război „de uzură” în Donbas, susţine Valentin Badrak, directorul Centrului pentru Armata, Conversie şi Dezarmare de la Kiev, scrie Unian.  

Potrivit lui Badrak, situaţia actuală este influenţată, în special, de slăbiciunea Europei, incertitudinea privind politică SUA şi regruparea forţelor ruseşti, cu accent pe războiul politic şi diplomatic. Centrul de greutate în strategia Moscovei privind Ucraina va fi în domeniul politicii, vor avea loc noi încercări de a schimbă puterea de la Kiev, iar acţiunile militare vor avea scop de sprijin, împreună cu celelalte – ”informaţionale, energetice şi alte instrumente”, – a spus Badrak.

În plus, expertul a remarcat „declinul încrederii societăţii ucrainene în autorităţile ucrainene”. „Este o problema care poate afecta scenariile viitoare” – a spus el.

Acum, potrivit lui Badrak, în Donbas are loc un război de uzură. „În prima jumătate a anului vor avea loc confruntări la nivelul utilizării de mercenari şi a grupărilor teroriste antrenate în estul Ucrainei, care vor realiza misiuni de recunoaştere cu lupta şi vor continuă în mod constant un războiu de intensitate scăzută, un război de uzură” – a spus Badrak.

El a explicat că obiectivul acestui război este epuizarea societăţii ucrainene, pentru ca victimele războiului din Donbas să nu mai aibă acelaşi efect emoţional.

Badrak a descris trei posibile scenarii viitoare.

„Primul scenariu – Statele Unite conspiră cu Federaţia Rusă.

Al doilea scenariu – creşterea confruntării dintre Rusia şi Occident, dar fără să fie luate în considerare interesele Ucrainei.

Al treilea scenariu – crearea unei coaliţii anti-Puţin în interesul Ucrainei „, – a spus expertul, adăugând că oricare dintre aceste scenarii comportă riscuri pentru Ucraina, inclusiv prin creşterea numărului de atacuri armate şi escaladarea conflictului militar.

Potrivit expertului, cea mai periculoasă perioada poate fi sezonul cald, din luna mai până în septembrie. „Probabilitatea unui scenariu militar este foarte mare”, – a spus Badrak, care explică faptul că armata rusă este în căutarea de noi forţe, personal şi continuă să recruteze mercenari. 

sursa: paginaderusia.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus