Actualitate

Femeile din Ucraina se pregătesc de război cu Rusia: ”Nu vreau să fiu apărată de un bărbat”

În viața de zi cu zi, Alisa Bankovska lucrează ca specialist în comunicare în sfera securității cibernetice, dar în fiecare weekend urmează un antrenament militar special pentru a învăța cum să se apere pe ea și pe familia ei de o posibilă agresiune rusă. Timp de 18 luni, Alisa învață să folosească armele și să ofere primul ajutor, dar și abilități tactice militare într-un program guvernamental de pregătire a rezerviștilor pentru a forma Forțele de Apărare Teritorială ale Ucrainei, relatează Observator.

Rezervistă ucraineană: Nu mi-am dorit niciodată să fiu apărată de un bărbat

Alisa Bankovska, rezervistă ucraineană: "Nu mi-am dorit niciodată să fiu apărată de un bărbat. De aceea am venit aici la Forțele de ApărareTeritorială pentru a învăța să folosesc pistolul, să mă apăr, să-mi apăr familia de o eventuală agresiune rusă. Dacă inamicul ar ști că toată lumea dintr-o țară sau să spunen mulți oameni dintr-o țară au abilitățile de a folosi puști și de a-și apăra casa, nu va exista nicio situație ca cea din Crimeea 2014 sau ca în Donețk și Lugansk”.

Vara trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea care formează unități de rezerviști care să apere suveranitatea țării pe fondul adunărilor de trupe ruse la granița comună. Bankovska este mama unui băiat și crede că cu cât sunt mai mulți oameni antrenați, cu atât este mai puțin probabil ca un „inamic” să atace. 

În 2014, Rusia a anexat Peninsula Crimeea, au urmat șapte ani de lupte în estul Ucrainei care au ucis peste 14.000 de oameni. Acum aproximativ 20 de brigade ale Forțelor de Apărare Teritorială au fost formate și instruite pentru a sprijini armata Ucrainei și pentru a proteja infrastructura cheie în cazul unui atac rusesc.

Rezervist ucrainean: NATO se cam teme de Rusia acum

Unul dintre rezerviști, Dmytro Kostykevich, manager IT, spune că nu știa să tragă cu arma în 2014, dar opt ani mai târziu supraveghează pregătirea rezerviștilor. Kostykevich nu crede că NATO va invita Ucraina în alianță prea curând, așa că țara sa trebuie să fie pregătită de război cu Rusia.

Dmytro Kostykevich, rezervist ucrainean: "În 2014, de exemplu, când a început războiul, nu puteam face nimic. Nu știam să trag. Nu știam de ce echipament am nevoie. Nu aveam acest echipament. Acum cred că sunt oarecum pregătit să fac asta, dar bineînțeles că nu atât de pregătit pe cât aș vreau să fiu. Toată lumea din Ucraina înțelege clar că NATO acum se cam teme de Rusia și nu este pregătită să ne ofere calitatea de membru deplin chiar acum. Deci, mai avem de parcurs un drum lung.”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *