Timpul.md

Eveniment 25 Octombrie 2012 | 06:15

Fermierii expun tot ce au mai bun

Fermierii și locuitorii Chișinăului sunt așteptați în perioada 24-27 octombrie la Centrul de expoziții „Moldexpo" unde se desfășoară două expoziții specializate - „Moldagroteh” și „Farmer”. 

Prima expoziţie va reuni 123 de companii din 13 ţări - Moldova, Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Spania şi Ucraina. Companiile vor prezenta utilaje agricole, sisteme de irigare și echipamente pentru industria alimentară. Organizatorii speră că în cadrul expoziției vor fi semnate contracte de colaborare între companiile străine și cele autohtone.


Foto: Ramin Mazur


Foto: Ramin Mazur

La cea de-a doua expoziţie - „Farmer", şi-au expus produsele peste 200 de participanţi din cinci ţări - Moldova, Germania, Grecia, Polonia şi Ucraina. Participanții prezintă cele mai noi produse şi tehnologii, necesare pentru activitatea eficientă a companiilor agricole și a gospodăriilor ţărăneşti. În cadrul evenimentului se desfăşoară tradiţionalul târg „Toamna de aur", la care vizitatorii pot cumpăra fructe, legume, produse vitivinicole, miere, nuci, ulei de floarea-soarelui şi conserve. În prima zi a expoziției, unii locuitori ai Chișinăului au reușit deja să cumpere legume și fructe de sezon la prețuri avantajoase oferite de producătorii locali. De asemenea, vizitatorilor li se propune o varietate largă de puieţi de pomi fructiferi şi decorativi, butaşi de viţă-de-vie, flori şi seminţe. Totodată, în premieră, va fi organizată expoziţia-târg „Animal Show”, unde vor fi prezentate bovine, porcine, ovine, caprine, păsări, peşti şi albine.


Foto: Ramin Mazur

Cele două expoziţii sunt organizate de CIE „Moldexpo" în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova, Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect" şi Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova „AGROinform".

Timpul.md (I.M.)
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus