Actualitate

Hassan Rouhani i-a cerut iertare, în numele Iranului, lui Volodimir Zelenski

Hassan Rouhani l-a sunat pe Volodimir Zelenski și a cerut iertare în numele țării sale pentru doborârea din greșeală a avionului cu pasageri, a transmis Administrația de la Kiev.

De asemenea, Teheranul a promis să acorde „toată asistența necesară” grupului de experți din Ucraina care investighează cazul și a promis să-i aducă pe toți cei responsabili în justiție. Zelensky a salutat admiterea vinovăției de către Iran și a spus că s-a deschis calea pentru investigarea de urgență a problemei.

Președintele iranian a discutat, telefonic, și cu premierul canadian Justin Trudeau, conform RT.com.

Recunoaşterea de Iran a faptului că a doborât din greşeală un avion de pasageri al companiei Ukraine International Airlines este un pas în direcţia corectă, dar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere, a mai spus peşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”Insist pe finalizarea imediată a identificării corpurilor”, a scris Zelenski pe Twitter după ce a discutat telefonic cu preşedintele iranian Hassan Rouhani.

”Autorii trebuie să fie traşi la răspundere. Este extrem de important pentru noi să se returneze Ucrainei, săptămâna viitoare – până la 19 ianuarie – corpurile celor decedaţi, astfel încât rudele acestora să îşi poată lua adio” de la ei, a spus Zelenski.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *